Cum își pot redefini tinerii din România cariera - 77% dintre cei din intervalul 18-24 de ani nu sunt angajați

Bright Minds este un eveniment de o zi dedicat dezvoltării personale și profesionale, iar anul acesta se află la a doua ediție.

Astfel, pe 11 noiembrie vorbim cu angajatori de top din România despre importanța educației non-formale și cum te poate ajuta în carieră. Mind Architect, Banca Transilvania, Accenture, Teach for Romania, Moore Assurance & Advisory sunt doar câțiva dintre partenerii implicați cu care vom vorbi despre educația non-formală și problemele pe care le întâmpină tinerii când se angajează. 

Pe 11 Noiembrie, începând cu ora 12:00, studenții și tinerii din toată țara aflați la începutul carierei  sunt invitați să participe la evenimentul Bright Minds, organizat de AIESEC în România.

Participanții vor avea șansa să ia parte în workshop-uri, keynote-uri și discuții interactive cu reprezentanți din companii, cu scopul de a-i echipa cu skill-urile și sfaturile necesare la început de carieră.

Vor avea loc discuții despre trecerea de la viața de student la angajat, cum și în ce activități ne putem implica încă din Facultate pentru a ne ajuta în viitoarea carieră, dar și ce presupune antreprenoriatul în rândul tinerilor și de unde să pornim – pe lângă discuții, partenerii noștri vor asigura și sesiuni practice în care tinerii își pot da seama ce presupune mai exact viața de după Facultate.

Participarea la eveniment este gratuită, însă locurile în cadrul workshop-urilor sunt limitate. Tinerii interesați își pot rezerva un loc completând formularul de mai jos de aici

55% dintre respondenții unui studiu consideră că nu au o educație suficientă pentru a-și găsi un job potrivit – e o statistică alarmantă, care va face unul dintre subiectele abordate la eveniment.

Tema evenimentului este #TheFutureOfWork, astfel că participanții pot lua mai departe cunoștințele acumulate la aceste sesiuni pentru a-și redefini sau a-și clădi propriul drum. 

Workshop-urile vizează teme precum: personal branding, marketing/ design digital, public speaking, adaptarea la piața muncii sau la mediul dinamic,  și nu numai, și sunt susținute de reprezentanți experimentați din companii din România. Evenimentul va începe la ora 12 cu o serie de 2 keynote-uri, urmate de o pauză de prânz (începând la 13:30), o serie de workshop-uri (de la ora 14:00), și se va încheia cu un panel discussion (ora 17 :00), din care participanții își pot lua multe perspective și sfaturi, având în vedere experiențele din spatele speakerilor. 

La sesiunea de panel discussion vor fi prezenți cei 4 acționari majori din educație: reprezentați din companii, instituții publice și mediul academic, proiecte care au format de-a lungul timpului un ecosistem de învățare non-formală. În acest timp vor avea loc discuții despre educația non-formală din România, unde participanții sunt invitați să se implice cu întrebări. La final, proactivitatea acestora de-a lungul zilei va fi răsplătită pe măsură cu premii, iar premiul cel mare va fi oportunitatea de a pleca într-un proiect de voluntariat în străinătate.

Evenimentul poate fi urmărit pe Facebook sau pe LinkedIn.

Prima ediție a evenimentului Bright Minds a adunat peste 180 de participanți și peste 5 parteneri în mediul online, unde tinerii au avut șansa de a interacționa cu companiile prin diferite sesiuni, pentru a răspunde la întrebarea "Ce caută angajatorii în candidații pentru posturile lor?". Cei mai activi particpanți și-au putut trimite CV-urile companiilor pentru feedback, dar și pentru considerare pentru un internship sau job, și au participat activ în panel discussion-ul care a avut ca subiect angajabilitatea tinerilor din România.

Despre AIESEC:

Organizaţia AIESEC România a fost înfiinţată în 1990, dar la nivel global AIESEC există din 1948, până în prezent extinzându-se în peste 100 țări. În România AIESEC este prezentă în 12 oraşe şi este una din cele mai mari organizații conduse de tineri. AIESEC urmărește dezvoltarea leadership-ului în tineri și crearea unui impact pozitiv în comunitate, prin oportunități locale sau programe de schimb internaționale. 

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.