Am văzut comoara mai puțin știută a Irinei-Margareta Nistor, iar curcanul cu bigudiuri e vedetă

Autor: Ionuț Dulămiță

Când eram mic, vocea Irinei-Margareta Nistor a fost printre primele pe care le-am auzit în afara familiei. În timp ce mama îmi gătea pișcoturi și sărățele din caietul nostru de rețete, mă uitam pe video la filme de acțiune și thrillere dublate de ea. În mintea mea, Van Damme avea timbrul ei.

30 de ani mai târziu, am avut ocazia să întâlnesc acea voce în carne și oase. Pretextul a fost un proiect din care fac parte, „Caiete de rețete”, prin care eu și colegii mei adunăm într-o arhivă digitală agende și notițe cu pete de ulei și zahăr caramelizat, unde gospodinele își notau formulele culinare. Asta s-a întâmplat cel mai mult înainte de ‘90, când România nu știa încă ce-s ăia influenceri care se filmează în timp ce gătesc.

Din vorbă-n vorbă, Irina-Margareta Nistor a auzit de noi, iar noi am aflat că și ea are o colecție bogată de caiete de rețete, veche de trei generații: de la străbunica, bunica și mama ei. Așa că le-a scos din sertare și ne-a chemat la party. Am ajuns într-o casă din cartierul Vatra Luminoasă din București, unde Irina a locuit dintotdeauna cu părinții și bunicii ei.

A pus pe cineva să gătească un tort și plăcinte urmând indicații din caietele familiei. Spune că ea nu se pricepe la asta, ba chiar a plâns odată pentru că nu i-a ieșit un șerbet de vanilie după rețeta mamei, când ea nu mai era. De data asta, a invitat vreo 15 prieteni, unii au adus propriile caiete de rețete. A plănuit totul cu grijă, cu două săptămâni înainte. Îi place ritualul.

Dacă șerbetul de vanilie nu-i iese, Irina face în schimb a mean cocktail, o băutură verde cu bucăți de ananas. Când îl prepară, lumea se strânge în jurul ei ca la spectacol, în livingul unde a adunat atât de multe memorabilia. Mi-au rămas în cap teancul de casete VHS din dreapta televizorului mereu pornit, care te ating la sentiment, și placheta pe care scrie „Irina Margarina Dristor”, primită cadou de la Cârcotași.

Înainte să vină lumea, ne-a povestit despre caietele de rețete lăsate moștenire de femeile lângă care a crescut și s-a maturizat. Am filmat-o în timp ce gusta din madlena lui Proust şi plonja în trecutul culinar al familiei ei. Cu emoția de rigoare, pentru că, în familie, mâncarea înseamnă iubire. O spune chiar Irina în clip.

Pe lângă caietele de familie, a păstrat și unul mai special, cadou de nuntă primit de la o colegă din televiziune, Micaela „Miki” Munteanu Argeșan. Arată ca o carte în toată regula și e operă de artă – rețetele culinare se îmbină cu decupaje din reviste, bancuri și anecdote siropoase din lumea filmului.

„Mama a scris dintotdeauna în caietul de rețete, de când m-am născut”, spune Irina. „Bunică-mea și străbunică-mea au făcut-o din anii ’30, chiar de dinainte. Toate s-au încheiat când s-a încheiat și viața mamei, acum 16 ani. De atunci n-a mai scris nimeni nimic.”

În casa lor, bunica era cea care gătea – a făcut-o până la aproape 90 de ani. Mama se ocupa de asta doar când veneau în vizită musafiri. „Toată viața am stat împreună cu părinții și bunicii mei. Atâta vreme cât au trăit, firește. Dar cred că sunt în continuare în sufragerie (râde). Dacă vă purtați frumos, poate că apar.”

Pentru că bunica ei era chimistă, avea rigoarea gramajului. „Mama făcea mai din ochi, că noi suntem filoloage. Tata nu gătea. Era pus să spargă alunele, care sunt mici și-s greu de spart. Fuma, spărgea alune, spăla vasele. Tot el făcea cumpărăturile. Era un bărbat frumos, drept care se dădea pe lângă vânzătoare și făcea rost de tot felul de lucruri greu de găsit pe vremea aia, până în ’89”.

Bunicul era responsabil cu lichiorul de cireșe amare – punea cireșele în alcool de 90 de grade, care se obținea destul de greu de la farmacie, spune Irina, și le ținea așa până la Crăciun. Abia atunci bunica ei le punea în sirop cu zahăr, ca să facă bomboane.

De sărbători, mama ei pregătea o rețetă specială. Îi zicea curcan cu bigudiuri. „Era un curcan foarte frumos, ținut nu știu câte ore la cuptor, era foarte complicat de făcut. Tot timpul trebuia să torni peste el ca să fie fraged. Făcea separat niște caise în zahăr ars și mai făcea bigudiurile astea, care se preparau dintr-un fel de cârnat tăiat ca niște bigudiuri și învelit în puțină șunculiță și se punea o scobitoare în toată povestea asta.”

Omul de zăpadă – un pandișpan în care se puneau fructe zaharisite, lisă de portocale și stafide ținute în alcool înainte de a fi îmbrăcat în frișcă și căruia i se adăugau la final doi ochi din bomboane – era un alt preparat memorabil din repertoriul culinar al mamei Irinei. „Încerca să taie din ciocolată, să facă o pipă pentru omul de zăpadă și în cuptor îi făcea și un joben, tot din pandișpan, îl tăia și îl îmbrăca în ciocolată, ca să fie un joben negru. Familia noastră se numea Jobin pe vremuri.”

Amintirile îi veneau Irinei pe măsură ce citea numele unor produse din caietele de rețete. De exemplu, rețeta înghețatei cu ciclamat – un îndulcitor artificial – a teleportat-o în timpul Revoluției, când mergea în continuare să traducă desene animate: „Se spunea că s-a otrăvit apa, armata e cu noi, nu e cu noi, pac, mai intra câte un desen animat cu vocea mea. Mama auzea de acasă gloanțele și la câteva zile după a început să bea apă mai multă, a făcut diabet. Atunci a învățat să facă o grămadă de lucruri, inclusiv șarlotă cu ciclamat și înghețată cu ciclamat.”

Ne-a împărtășit toate lucrurile astea într-un dialog dintre ea și prietenele ei Laura Florescu, de la TVR, și Ana Maria Moldovan, care a jucat-o pe Irina în filmul Chuck Norris vs Communism. Video-ul e începutul unei serii de șase mini documentare, cu povești intime spuse în jurul unor caiete de rețete, pe care le adunăm în proiect.

Proiectul „Caiete de Rețete”, care a fost co-finanțat de Centrul Cultural al Municipiului București (ARCUB) în cadrul programului „București afectiv 2022”, va cuprinde și o arhivă digitală cu cât mai multe caiete adunate din București – cu ajutorul celor care le-au păstrat, le fotografiem și le transcriem integral.