Ce n-ai înțeles despre Black Friday în România cât erai fiert să vânezi reduceri

Black Friday în România se întâmplă diferit față de ce vezi la americani. Sunt reduceri, mai sunt și țepe. Rămân însă câteva lucruri valabile acum, în al doilea deceniu al evenimentului.

Share

Black Friday e ceea ce vrei să fie: o zi ca oricare alta sau ziua în care se întâmplă toate. Ai bani, cumperi, îți faci depozite de detergenți, aur, carne de porc, telefoane, laptopuri, poate chiar și vacanțe. Este orice și ăsta e probabil cel mai important avantaj. În 2011, când a fost prima ediție, nu exista decât o idee importată din Statele Unite ale Americii: reduceri. 

În 2022, e poate cazul de o privire de ansamblu asupra Black Friday, strategiei eMAG de-a concentra atenția tuturor asupra momentului și a ceea ce a însemnat acest import (cultural?) în România. Și este o rețetă de succes, ba chiar poate fi a noastră, deoarece a căpătat o identitate proprie, iar Black Friday n-a rămas decât un nume care-i ușor de folosit și de înțeles. 

PUBLICITATE

Când am zis că Black Friday e o bătaie de joc, teza generală era că este un motor economic suficient de puternic, dar exploatat în ultimul deceniu după bunul chef al fiecărui jucător. Nu salvează însă magazinele prin volumul de vânzări, dar le dă un boost multora. eMAG susține că vinde într-o zi cât ar face într-o lună. Tot menționez magazinul ăsta, că e cel mai transparent din toată piață și numele îi este legat de adusul conceptului în România. În fine, o să mai adaug cifre și contextualizări, că astea-s mai importante pe ce se întâmplă în vinerea cu „cele mai multe reduceri”.

Citește ce urmează ca un om curios de fenomen, nu că acum cinci ani ți-ai luat nu știu ce țeapă cu un magazin tip căzătură. Dacă citești în calitate de consumator nervos și iritat că te fură ăștia, atunci n-o să-ți treacă nervii.

Black Friday a pornit în România într-un moment în care era nevoie de așa ceva

Să fie importul de evenimente americane apropriere culturală sau mai degrabă apreciere culturală? Oricum ar fi, după Valentine’s Day și Halloween, Black Friday parcă își găsește ușor locul. Primul an în România a fost 2011, în ultima vineri din noiembrie – ca la carte. Site-urile au fost praf și mai mult au pierdut decât au câștigat. Dar, ce-i drept, ceva stocuri tot au curățat. 

În 2012, eMAG a schimbat data și-a zis că-i penultima vineri. Din acel moment n-a mai fost Black Friday pe rit american, ci cu specific local. Așa se face că acum e la mijlocul lui noiembrie. Mă rog, asta e data setată de eMAG pe care și ceilalți o respectă în sensul că tot au câte o campanie pe care s-o lanseze de vinerea asta, oricât le-ar displăcea că altcineva dictează și oricâte săptămâni și luni negre ar face. În fine, orgolii. 

PUBLICITATE

Până acum s-a vândut de toate și încă e loc de mai multe. Aur, carne de porc, vacanțe, pachete medicale, mașini, benzină, detergenți, scutece, cafea – orice și mai mult decât atât.

Asta e prima mare nuanță a acestui Black Friday românesc. A fost umbrela sub care să intre tot ce se vinde și se cumpără într-o societate și nu m-aș mira să fie oferite, în anumite apartamente dichiste, și acele pachete de petrecut timpul liber. În fine, cerere și ofertă. 

Cu Black Friday eMAG și-a mai rezolvat o problemă: să aducă oamenii spre online. E un magazin pornit pe internet, spre deosebire de – la momentul respectiv – competitori mai vechi și pe care românii îi știau fizic undeva și peste care și din greșeală tot dădeau. E cazul Altex, Flanco sau MediaGalaxy. 

Uite niște cifre din comerțul online din 2011 – eMAG avea, într-o zi bună, cam șapte–opt mii de vizitatori simultan pe site, cu un vârf de circa zece mii prin decembrie. De Black Friday a avut simultan și o sută de mii.

Era comerțul online românesc pregătit de Black Friday? În niciun caz. Nici măcar cel fizic, dar să zicem că acolo românii erau obișnuiți să stea la coadă. La prima ediție au fost șapte magazine: evoMAG, eMAG, Flanco, PC Garage, Domo și Koyos. Ultimele două au dispărut de pe piață, iar Flanco și PC Garage sunt în grupul eMAG (care mai controlează Fashion Days, Tazz și Freshful, iar din 2022 a investit în Flip, un startup specializat în cumpărat și vândut telefoane second hand). evoMAG a rămas la fel și ia cum vrei afirmația asta.

PUBLICITATE

În zece ani, și datorită Black Friday, comerțul online din România e la un cu totul alt nivel. Livrările sunt mai rapide ca niciodată – anumite produse în anumite orașe le poți avea în mai puțin de-o oră, de exemplu, plata cu cardul e la cel mai ridicat nivel, comenzile de pe telefon sunt majoritare, iar oferta de produse e mai diversificată ca niciodată. Iar în a doua parte a deceniului Black Friday eMAG a lansat și opțiunea de livrare la locker – i-a zis easybox și în 2022 40 de mii de colete vor fi livrate acolo de Black Friday încă din prima zi. Mai nou e o idee în care au investit DPD, Cargus și Fan Courier cu opțiunilor lor.

eMAG Black Friday e cealaltă poveste legată de acest fenomen

Am tot menționat eMAG până acum și nu fără motiv. E singurul magazin care a avut o strategie pentru evenimentul ăsta, iar asta încă din al doilea an, 2012. Valul de reduceri e într-o singură zi (vineri), completat în weekend cu Crazy Sales sau ce altă denumire ar vrea să-i dea campaniei. Site-ul arată într-un anumit fel o singură zi din an și în primele secunde și poate minute sunt acele reduceri care chiar iau ochii. Apoi sunt cele pe care le iei mai calculat.

În 2022 e vorba, de exemplu, de-o combină frigorifică redusă cu aproape 35 la sută, aspirator fără sac cu 45 la sută reducere, vouchere de avion reduse cu 50 la sută sau laptop la o mie de lei. În fine, lista e imensă – atât cea a magazinului, cât și cu ce mai contribuie miile de selleri din Marketplace. Pachetul general a însemnat 1,5 milioane de oferte, iar 69 la sută din catalogul a fost promis la cel mai mic preț din 2022. Și celebra carne de porc, peste 58 de tone anul ăsta, sau aurul, peste zece kile. În fine, de toate.

PUBLICITATE

Ziceam de Black Friday ca motor economic. Dincolo de ce încadrezi la reduceri și cumpărături, gândește-te la toate celelalte sume învârtite: marketing, livrări, angajați în depozite, în call centere sau în departamentele IT – toate astea intern și extern, eventual cu suplimentare de personal, dar și recrutare în restul anului. Adaugă la asta și că un procent – mic, dar e acolo – din vânzările unora dintre magazine se duce către presă, bloguri și cine mai vrea să facă marketing afiliat.

Schema e asta: pui un link prin care recomanzi un produs, dacă cineva îl cumpără, unu la sută (cel mai des) sau poate un pic mai mult se întoarce drept comision către cine a recomandat. De-aia vezi la diverse publicații zeci de articole despre Black Friday, eMAG și, în special, „catalogul” cu reduceri. 

Se fac bani, zeci de mii de euro. Am făcut asta ani la rândul pentru alte publicații și am dat – cum altfel? – cele mai bune titluri de click și de haha, că e important să fie și amuzant. Iată două exemple: „A băgat surprize de zici că-i Hagi la mondiale” și „Luați, români, luați, nu vă fie rușine!” În fine, ai prins ideea.

Să revin însă la vânzări. Firma de consultanță Frames susține că în 2022 valoarea încasărilor se va apropia de două miliarde de lei (eMAG estimează vânzări de 639 milioane lei; în 2021 a făcut 609 milioane). Nu e totul într-o singură zi, că-s magazine care o țin langa cu Black Friday toată luna, dar e vorba de perioadă și ce poate fi caracterizat drept campanie de reduceri pentru momentul ăsta.

PUBLICITATE

Comerțul online pe 2022 a fost estimat la 34 de miliarde de lei, după ce în 2021 valoarea a fost de circa 30 de miliarde de lei.

Într-o cu totul altă idee, s-a băgat și Electric Castle cu o ofertă „de neratat”. Propune The Bragging Ticket. Costă un euro și primești o poză cu care te poți lăuda online sau o printezi și te lauzi offline. Mesajul e ce trebuie: „Primești absolut nimic”. Dacă vând fie și doar unul, atunci chiar poți spune că se vinde orice. Mă rog, într-o notă mai scumpă, EC vinde și The Ultimate Ticket – zece mii de euro ca să mergi la festival ca un star: elicopter, hotel de cinci stele și ghid. 

Hei, dar stai, cum rămâne cu reducerile false, țepele și scamatoriile?

Au fost țepe, au fost reduceri înșelătoare și probabil că vor mai fi mulți ani de acum înainte. Nu e însă un fapt general în toată industria și, mai ales, nesancționarea lor e fix o chestiune care trebuie imputată autorităților statului. De exemplu, abia în 2021 – la zece ani de când Black Friday a pornit, da? – Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a părut că se ia în serios și a creat „Comandamentul Special Black Friday”.

A anunțat destul de repede c-a găsit probleme la magazine ca F64, PC Garage, Elefant, Flanco sau Altex. Au fost, în total, câteva zeci cu amenzi de câteva sute de mii de lei. Cel mai amuzant a fost cazul Altex, de unde ar fi rămas și celebra vorbă că „ei nu pot fi corecţi într-o piaţă în care nimeni nu e” – sau cel puțin asta au zis cei de la ANPC. La acel moment a fost aplicată o amendă de 50 mii lei, dar și propunerea de-a fi suspendat site-ul. Altex a corectat problemele pe altex.ro și mediagalaxy.ro și nu a fost aplicată suspendarea. Au fost găsite 44 de produse cu preț incorect (reducerea n-a fost aplicată la cel mai mic preț din ultimele 30 de zilei) din o mie verificate de Autoritate.

PUBLICITATE

Altex a mers până într-acolo încât să organizeze o conferință de presă cu tema: „Cui folosește decizia ANPC de a suspenda activitatea altex.ro? Consumatorului?” Poate nu chiar suspendarea activității, dar utilitatea, ei bine, da, ar fi pentru consumator.  

În 2021, a fost și eMAG pe lista ANPC cu 50 de mii de lei amendă. Abaterea a fost că nu era afișată pe site vreo informație legată de perioada de aplicare a reducerii (la prețul de referință). Ziceam însă de transparență. Magazinul a zis în aceeași zi că a rezolvat problema și că n-au fost găsite de Autoritate probleme la prețuri. Dacă te pasionează subiectul, ANPC a publicat în 2021 și-o listă cu evoluția prețurilor. Încă e aici.

Ponderea de țepe se reduce de la an la an și probabil că nu vor dispărea niciodată cu totul. În treaba asta însă autorități ca ANPC trebuie să fie implicate direct și activ. Au durat, iată, zece ani să fie un „comandament” de Black Friday. Și poate, de ce nu? măsurile să fie mai dure. Sorin Mierlea, președintele InfoCons, a spus în 2021 pentru Europa Liberă, după amenda Altex, că o măsură mai bună ar fi suspendarea activității, că amenzile sunt prea mici.

Deciziile pe care le iei cu portofelul, mai ales de Black Friday

Black Friday a venit în momentul potrivit ca s-o ia din loc consumul după criza economică din 2008. Totodată, a dat talpă și comerțului online. Acum dacă te uiți pe beneficii probabil că industria s-ar fi dezvoltat în direcția asta, dar mai lent prin lockere, livrare în mai puțin de-o zi și o gamă atât de diversificată, de la cărți și telefoane la jucării sexuale, anvelope și benzină. Nu e bine sau rău, doar asta e starea lucrurilor. Ți-am înșirat toate astea până aici ca să și trag linia asta: Black Friday nu-i ca la americani, e ca la români.

Asta e, pe scurt, rețeta noastră de succes pe un eveniment de consum.

PUBLICITATE

La cum arată toată situația, și acest Black Friday va fi de record atât la eMAG, cât și la toate celelalte magazine. Să fie ultimul? La anul să fie altceva? Firesc, nu știe nimeni. Sunt doar previziuni. Probabil că la anul va fi o ofertă un pic altfel, mai adaptată la ce va fi atunci. Și atunci, și acum rămâne aceeași regulă: Black Friday nu e obligatoriu. Vrei ceva cumperi, nu vrei e doar o altă zi de vineri, o altă lună noiembrie. 

Așa cum sunt câteva servicii, câteva produse de care poate chiar ai avea nevoie în următorul an sau următoarea lună, sunt însă și sute, dacă nu mii, de lucruri de care n-ai nevoie. Dar asta ar trebui s-o știi tu. Evaluează ce ai, ce-ți permiți și alege.

În nota asta, există câteva certitudini: nu există super reduceri, iar acolo unde sunt înseamnă că stocurile sunt super limitate (poate zece bucăți, poate câteva sute). Orice telefon, laptop sau produs electronic care e înlocuit anual cu un model nou va avea un preț mai mic în 2023. Așa funcționează lucrurile.

Separă-ți impusul de-a cumpăra, ca să faci parte din moment, de nevoie. Ai nevoie de detergent, iar dacă e la preț mic cu atât mai bine, dar poate n-ai nevoie de încă o boxă wireless cât un troller ca să pui tu piesa aia nebună la chef.

Share