Cool Stuff

Funkiss 23 decembrie | Ajun de ajun

Cum spune colindul american „Începe să semene foarte mult cu Crăciunul". Ne vedem după brazi, moș și cozonaci. Ne vedem, adică mă citiți. Sper! Sărbători Fericite!

ASTRE ROZ-ALBASTRE

Leii au ceva asemănător cu cheful de călătorie, dar probabil vor doar să pună niște spațiu între ei și cineva „drag”.

Fecioarele descoperă că, în general, lucrurile merg într-o direcție bună. Nu o să ajungă niciodată la destinație, dar gestul contează.

Astrele nu aruncă multă baftă în direcția Balanțelor. Le recomandăm să emigreze spre ascendent. 

ȘTIRILE CARE FENTEAZĂ

„Rușii amenință cu <<consecințe greu de prevăzut>> după vizita lui Zelenski la Washington”. Câteva ore mai târziu, a luat foc singurul portavion al Rusiei. Au avut dreptate, consecința asta chiar a fost greu de prevăzut.

„Un român a încercat să intre în țară cu țigări de contrabandă de două milioane de euro ascunse între portocale”. Într-o zi mi-ai dăruit o portocală. Eram doi copii și-aveam o portocală. Lumea toată ne părea o portocală. Tati face trafic de țigări și le ascunde după o portocală.

„Ogepa, o cățelușă scoasă la pensie de Jandarmerie, își caută acum o familie”. Nu mușcă, nu latră, dar nici nu primește pensie. Uneori mai dă gaze, dar doar dacă papă brânză.

„Un mare retailer de îmbrăcăminte anunță că mii de angajați vor primi un bonus de 500 de euro”. Treaba lor cum îl împart.

„Porcul Jardel nu mai este campion la greutate. Marcel vine cu un nou record: a mâncat bio și a ajuns la peste 700 de kilograme”. Vai, și eu credeam că slăbești mai ușor cu mâncare bio. Păi, ce faci, Jardel, te bate Marcel?

„Adevărul despre sarmale. Dr. Mihaela Bilic spune câte avem voie să mâncăm de Crăciun”. Medicul nutriționist spune că porția ar trebui să fie de trei-patru la o masă. Neclar dacă porția se păstrează și la sărmăluțele ardelenești, care sunt doar un pic mai mici decât o minge de rugby. 

Urmează un mini-special cu ce au căutat românii pe eMAG în 2022.

😂 Unii români au confundat probabil eMAG cu Google și, în loc să caute produse, au căutat răspunsuri.

- „ce sa faci pe avion” - De preferat să dormi, să te joci, să te prefaci că nu auzi bebelușul care urlă și, evident, să aplauzi

- „de ce e greu sa iubesti” - Nu o să mint, ăsta sună a titlul unui roman care are șanse să bată “Fifty Shades of Grey”

- „nevasta mi-a spart contul ce sa fac ajutor” - Dacă ai și cardul salvat în cont, mai bine treci pe Google și caută legea falimentului personal

- „aspirator sa spala covor singur robot” - Tineretul de azi a scăpat de bătutul covoarelor în spatele blocului, pentru că acum există „sa spala covor singur robot”

- „vreau sa descarc tiktok” - Aveți grijă cu căutări de-astea! Și Elon Musk a vrut să descarce Twitter și, din greșeală, l-a cumpărat.

 - „rechin pe telecomandă” - Așa te asiguri că nici nu ți-o mai ia iubita, să schimbe postul.

😂 Pe alții i-a mâncat în taste să caute mâncare pe eMAG. Categoria care a popularizat faimosul „cocovan”.

 - „ardei copti maxim” - În 2001, oamenii de știință au obținut cea mai mare temperatură măsurată vreodată pe Pământ: patru mii de miliarde de grade Celsius. Credeți că e destul pentru a „coace maxim” ardeii?

 - „cartofi animale suceava” - Trei ingrediente care nu trebuie să lipsească din cămara niciunei gospodine.

 - „linguri mari ciorba pt barbate” - Cine nu poate să mănânce ciorbă, că e lingura prea mică, n-a încercat cu bețișoare.

😂 Căutările mele preferate:

 - „sticluta bebe cu manele” - Pentru bebelușul care bea lăptic ca să uite.

 - „arata si miroase bine toata ziua!” - Sunt mai multe lucruri care bifează ambele cerințe, inclusiv o oală de sarmale.

 - „gel pentru cresterea maxima a libidoului feminin” - Domnilor le recomand să înceapă cu gelul de duș.

- „loc sa doarma pisica” - recomand un laptop, pisica mea îl iubește.

A FOST ODATĂ LA ACEASTĂ DATĂ

558: Chlothar I este încoronat rege al francilor. Regele francilor este un titlu real, nu ca „șefu’ la bani” sau “bossu’ la dolari”.

1672: Italianul Giovanni Cassini a descoperit satelitul planetei Saturn, Rhea. Saturn, ăsta, chiar are de toate. Inele, sateliți și gaze.

1920: Irlanda de Nord a fost separată administrativ de restul Irlandei. Irlanda este una dintre ultimele insule din care Marea Britanie încă nu s-a retras.

1947: Fizicienii americani John Bardeen, Walter Brattain și William Shockley au conceput primul tranzistor. Dacă ești curios cum arată un tranzistor, dă cu smartphone-ul de pământ și uită-te la resturi cu un microscop. Un iPhone 14 are 16 miliarde de tranzistori, de 3.000 mai subțiri decât un fir de păr.

1963: Se încheie prima călătorie în jurul Pământului efectuată de o navă românească, cargoul „București”. Bine, vasul voia, probabil, să ajungă în Istanbul, dar încă nu se inventase GPS-ul.

2008: Are loc lovitura de stat din Guineea, la doar câteva ore după moartea președintelui Lansana Conté, venit la putere tot printr-o lovitură de stat. Unele țări votează o dată la patru sau cinci ani, alții au câte-o lovitură de stat la fiecare sfert de secol. Românii stabiliți în Guineea au respectat tradiția Ignatului, adaptată la țară. De Ignat, în Guineea, s-a tăiat porcușorul.

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.