Kiss Music News

Rihanna a oferit câteva detalii despre show-ul ei din cadrul Super Bowl: „Este important pentru fiul meu să vadă asta”

În cadrul unei conferințe de presă, Rihanna a oferit câteva detalii despre show-ul ei din cadrul Super Bowl.

Spectacolul va avea loc pe stadionul State Farm din Glendale, iar înainte de a vorbi cu jurnaliștii, Riri a povestit cum nu a dormit deloc cu o noapte în urmă, deoarece a lucrat la elementele logistice pentru show. 

„Am fost atât de centrată pe Super Bowl, încât am și uitat că se apropie ziua mea de naștere. Am uitat complet și de Ziua Îndrăgostiților”, a spus ea.

Artista s-a ferit să ofere detalii despre cum va fi momentul ei sau dacă va prezenta și piesei noi publicului, în schimb a vorbit despre cum șansa asta a venit la momentul perfect pentru ea.


„Pare că unica oportunitate trebuia să fie acum. Când am primit telefon să fac asta anul ăsta, am întrebat - sunteți siguri? Abia am născut de trei luni. Ar trebui să iau o astfel de decizie acum? S-ar putea să regret. Super Bowl-ul este una dintre cele mai mari scene din lume. Oricât de tare m-a speriat treaba asta, deoarece n-am mai fost pe o scenă de șapte ani, este ceva care mă entuziasmează foarte tare la provocarea asta. Este important pentru mine să fac asta anul ăsta. Este important ca fiul meu să vadă asta”, a adăugat cântăreața.


Rihanna a mărturisit că setlist-ul a fost cea mai mare provocare. „A fost extrem de greu să mă decid cum să scot tot ce pot în 13 minute, dar și să celebrez momentul. Despre asta va fi show-ul - va fi o celebrare a catalogului meu muzical, în cea mai bună metodă pe care am pus-o cap la cap. Încerci să „îndeși” 17 ani de muncă în 13 minute, așa că e dificil. La unele piese am fost nevoiți să renunțăm din cauza asta, și va fi OK, dar cred că ne-am descurcat de minune în final.”

Originară din Barbados, Riri este determinată să transmită și un mesaj puternic pe scenă: „Vreau să reprezint imigranții și femeile de culoare de peste tot din lume. Vreau ca oamenii să vadă aceste posibilități. Sunt la mare distanță de casă, da? Sunt într-o călătorie superbă și nu m-am gândit niciodată că voi ajunge aici, așa că celebrez asta. Sunt extrem de bucuroasă să am Barbados cu mine pe scena de la Super Bowl.”

Super Bowl-ul va avea loc pe 13 februarie.

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.