Kiss Music News

Am stat de vorbă despre viață și carieră cu Selin, turcoaica talentată care a scos o piesă alături de Roxen: „Creez mult în baza experiențelor mele personale”

Selin Geçit este o artistă foarte talentată din Turcia, care s-a lansat în 2021, odată cu piesa „Gipip Gel”, ulterior transformată în „Give and Take”, varianta ei în engleză.

Tânăra de 25 de ani are o voce foarte frumoasă și-și scrie singură versurile, așa că anul trecut a colaborat și cu Roxen, la piesa „Enemies”, unde cele două au și lansat un clip împreună.

Cântăreața a povestit cum s-a îndrăgostit de muzică de la vârsta de patru ani, datorită tatălui ei. Așa cum spune, el este cel care i-a scos la iveală pasiunea și ambiția pentru a deveni cât mai bună în acest domeniu.

„Încă mai am foarte multe de învățat și mai am de crescut, dar sunt recunoscătoare pentru toate oportunitățile de care am avut parte până acum, așa că voi continua să mă dezvolt așa cum știu mai bine, la fel cum voi continua să creez.”


Când și cum te-ai apucat să faci muzică?

Tata este cel care m-a introdus în domeniul muzical, deși mereu cântam prin casă sau făceam diferite cântecele (atât cât putea o fetiță de șapte ani). Îmi aduc aminte cum am scris o piesă despre razele de soare la chitară și asta a fost prima mea melodie.

Însă, profesionist, am început să fac muzică în jurul vârstei de 14 ani - atunci a devenit mult mai reală ideea că pot să creez povești și să scriu despre ele. Prima piesă am înregistrat-o însă la vârsta de opt ani, apoi am început un canal pe YouTube alături de tatăl meu, dar primul cântec oficial a fost lansat când aveam 17 ani.

Cum creezi și ce te inspiră?

Creez mult în baza experiențelor mele personale și a părerilor și observațiilor pe care le am în urma acelor experiențe; cum mă fac acele sentimente „să mă simt.” Îmi ia ceva vreme până ajung să-mi internalizez gândurile, iar dacă ceva m-a rănit sau m-a făcut nesigură, prefer să stau câteva zile până să scriu și să cânt ceva despre asta.

Pe măsură ce înțeleg ce mi s-a întâmplat, versurile îmi sunt mult mai clare. Însă, există și momente în care o idee sau anumite sentimente apar din senin, așa că scriu despre ele atunci, pe loc. Nu există limite sau reguli când vine vorba de creativitate, iar inspirație avem la tot pasul, depinde doar de noi să profităm de ea.


Ce ți-ar plăcea ca oamenii să știe despre muzica ta?

Conține mai multe genuri, este, uneori, bilingvă, și este onestă.

Ce mesaj ți-ar plăcea să transmiți prin versurile tale?

Că este ok să fii foarte sincer cu tine însuți/însăți.


Cu ce gen muzical ți-ar plăcea să experimentezi mai mult?

Am două - rock și jazz.

Povestește-mi cum a fost colaborarea cu Roxen:

Incredibilă! E unul dintre cei mai drăguți oameni pe care i-am întâlnit vreodată și este incredibil de talentată. Ne-am înțeles foarte bine, așa că a fost un proiect foarte distractiv.


Îți plac și alți artiști români?

Am crescut cu muzica INNEI; sunt din Turcia, iar muzica ei era pusă peste tot. Însă iubesc foarte tare și compozițiile lui George Enescu, sunt superbe.

Care consideri că sunt cele mai grele lucruri la meseria de artist?

Cred că și meseria asta are momente dificile, ca oricare alta, și, dacă nu ar exista, realizările și succesul nu ar fi atât de plăcute. Mie-mi vine foarte greu să țin pasul cu social media. Nu mă înțelegeți greșit, ador să o folosesc, dar este o provocare să accepți faptul că în zilele noastre succesul este măsurat în „viralitatea” unui video sau a unei melodii.

Pe de o parte e fantastic, faptul că poți conecta cu milioane de oameni și poți descoperi persoane de pe tot globul, dar pe de altă parte poate fi dificil să ții pasul cu tot ceea ce se întâmplă în prezent. Învățăm și creștem mereu, așa că asta m-a ambiționat să fiu mai activă și să depun mai mult efort în partea asta a carierei mele, așa că în mod cert este o provocare pe care este nevoie să o depășesc.


Ai momente de anxietate sau când simți că se pune multă presiune pe tine - cum le faci față?

În mod cert. Cred că toți aveam de-a face zilnic cu anxietatea și presiunea, dar mulți alegem să le mascăm. Când mă simt așa, îmi place să vorbesc cu părinții mei, deoarece îmi asigură un confort fantastic și-mi dau sfaturi foarte bune. Plus de asta, știu să mă aducă cu picioarele pe pământ atunci când mă simt copleșită, așa că sunt extrem de recunoscătoare pentru ei.

Vorbesc și cu prietenii mei și mi-am dat seama că sunt genul care preferă să comunice ceea ce simte, decât să ține acele gânduri în interiorul ei. Treaba asta merge mână în mână și cu partea de compus - scriu pentru a renunța la presiunea interioară.

Cred că este important să vorbim despre lucruri, mai ales când mințile noastre se gândesc la mii de lucruri în fiecare zi, așa că poate fi extrem de benefic să-ți faci curățenie în acele gânduri, dacă vorbești cu cineva. Scriu și într-un jurnal pentru a-mi organiza gândurile.


Ce-ți place să faci într-o zi liberă?

Nu cred că am „zile libere”, deoarece inspirația poate veni în orice moment, așa că muzica, în opinia mea, nu are zile libere, pentru că mulți pot avea idei și atunci când nu sunt conștienți de ele.

Însă, cred că activitățile mele de zi cu zi se încadrează într-o imagine generală - îmi place să fac sport, ceea ce-mi este și foarte util în carieră, mai ales că-mi dă energie, dar și un sentiment de pace - și ador să încerc mâncăruri diferite alături de prietenii mei. E bine ca uneori să-ți muți focusul, deoarece nu știi unde vei găsi inspirația.


Care este melodia ta preferată la momentul ăsta?

Am avut „Gimme Gimme Gimme” de la ABBA în loop, în ultimele zile. Da, reintru în era mea ABBA.


Ce urmează?

Să fac fix ceea ce fac acum, dar, sper eu, la o scară mult mai mare.

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.