Cool Stuff

Adele și James Corden au plâns la ultima ediție din show-ul „Carpool Karaoke”

James Corden a lansat ultimul episod din „Carpool Karaoke”, iar Adele a fost invitata lui specială, ba chiar vedeta s-a oferit să-l conducă la birou.

Cei doi se cunosc de opt ani, sunt buni prieteni, și au profitat de timpul petrecut împreună pentru a vorbi despre legătura dintre ei și tot felul de experiențe pe care le-au trăit împreună.

Cum artista a fost cea din spatele volanului, nu s-a ferit să-și recunoască abilitățile de șoferiță.

„Nu sunt un șofer fantastic, dar nici nu pot să cânt fără să închid ochii. Nu pot să cred că abia am ieșit de pe alee și era să fac accident”, a spus ea la început de show.

Emisiunea nu a fost lipsită e momente emoționante, cum ar fi cel în care au vorbit despre plecarea lui James din Los Angeles.

„Nu am trăit nicio clipă în LA fără voi (n.r. Corden și familia lui), să fiu sinceră, iar asta mă face foarte tristă. Ești unul dintre cei mai buni prieteni ai mei din toată lumea asta. O să-mi fie foarte dor de tine”, a spus Adele.

Cei doi nu s-au ferit să se arate vulnerabili și să plângă în fața camerelor de filmat, după cum poți vedea și tu în clipul de mai jos:


Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.