Ziua Constanței (sărbătorită pe 21 mai, odată cu sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena) reprezintă o ocazie specială de a celebra istoria și cultura orașului. Evenimentele organizate cu acest prilej de către Primăria Constanța adună la un loc întreaga comunitate de locuitori și turiști de toate vârstele pentru a se bucura împreună de frumusețea și spiritul unic al orașului de pe malul Mării Negre.
Anul acesta, Zilele Constanței vor fi sărbătorite în perioada 18-21 mai printr-un maraton de evenimente de toate tipurile, de la piese de teatru, la concerte, expoziții, evenimente sportive și tot felul de alte activități interesante. Evenimentul este organizat de Primăria Constanța.
Cu siguranță evenimentele care vor strânge cel mai numeros public vor fi super concertele din Piața Ovidiu. Pe scena de aici vor urca: Grasu XXL, Puya, Killa Fonic, INNA, Mario Fresh, dar și Direcția 5, Iris – Cristi Minculescu, Valter și Boro, Mircea Baniciu.
Însă, la fel de îndrăgite vor fi și petrecerile cu suflet din Parcul Farului. Aici vor urca pe scenă și vor încânta publicul artiști precum Corina Chiriac, Monica Anghel, Mahala Rai Banda și mulți alții.
În afară de concerte, la Zilele Constanței 2023 vor avea loc și numeroase expoziții, competiții sportive, piese de teatru în aer liber, iar spectacolul de drone cu care se va încheia maratonul de evenimente, în seara de 21 mai, va fi unul memorabil.
Iată programul detaliat al Zilelor Constanței 2023:
Joi, 18 mai
● 19:00-21:00 La Muzeul Ion Jalea
are loc PROIECȚIE AUDIO VIDEO ARTĂ LA METRU 3.6.9. - PERFORMING ARTĂ CONTEMPORANĂ
● 20:00-22:00 În Piața Ovidiu are
loc CONCERT FORMAȚIA „REBETIKO COLLECTIVE”
Vineri, 19 mai
●
10:00 - La MUZEUL DE ISTORIE ȘI
ARHEOLOGIE are loc o EXPOZIȚIE DE ICOANE
●
10:00 - O activitate de
ecologizare și plantare va avea loc la PALATUL COPIILOR.
●
10:00-12:00 - În Parcul Casei de Cultură va avea loc un
atelier de pictură în aer liber
●
18:00 - În Piața Ovidiu va avea
loc piesa de teatru „RĂȚUȘCA CEA URÂTĂ”
●
20:00 - În Parcul Teatrului
Național de Operă și Balet Oleg Danovski se va ține SPECTACOLUL „TRAVIATA”
Sâmbătă, 20 mai
●
09:00-20:00 - În parcarea PLAJEI
MODERN se vor desfășura ateliere,
workshopuri, playground multi sport și cross.
●
10:00 - La MUZEUL DE ISTORIE ȘI
ARHEOLOGIE va continua EXPOZIȚIA DE ICOANE
●
10:00 - La PALATUL COPIILOR se vor
ține spectacole artistice cu muzică, dans modern, dans popular, taraf
●
10:00 - Tot la PALATUL COPIILOR va avea loc și un
atelier de pictură în cadrul căruia se vor picta pereții Teatrului de Vară
●
10:00-13:00 - Va avea loc Zilele
Porților Deschise la Nava Școală Mircea (dana 0 terminal Pasageri)
●
12:00-14:00 - În Parcul Casei de
Cultură se va ține un spectacol muzical realizat de cei de la Colegiul Regina
Maria
●
14:00-18:00 - În PARCUL TABACARIEI
se vor desfășura tot felul de activități sportive: Badminton, Tenis de Masa,
Darts, Tir cu Arcul, Testarea preciziei prin fotbal și Volei
●
15:00-17:00 - În Parcul Casei de
Cultură se va ține un spectacol de TEATRU ANTIC
●
15:00-19:00 - Va avea loc Zilele
Porților Deschise la Nava Școală Mircea (dana 0 terminal Pasageri)
●
16:00-18:00 - În Parcul Farului se
va desfășura MAGIC CHASE : Show de magie cu trucuri, apariții și
dispariții, realizat de Club Amicii
●
17:00-19:00 - Pe Faleza Cazinoului
va avea loc un SPECTACOL VINTAGE, realizat de studenți de la Facultatea de Arte
de la Universitatea Ovidius
●
20:00 - În Parcul Teatrului
Național de Operă și Balet Oleg Danovski se va ține SPECTACOLUL REVERIE
MUZICALĂ
●
20:00 - În Parcul Farului vor avea
loc 2 concerte: TARAFUL RUTENILOR & CARMEN CHINDRIS, MAHALA RAI BANDA
● 20:00 - În Piața Ovidiu va răsuna muzica live a artiștilor INNA, MARIO FRESH și NADA.
Duminică, 21 mai
●
09:00-20:00 - În parcarea PLAJEI
MODERN se vor desfășura ateliere,
workshopuri, playground multi sport și cross.
●
10:00 - La MUZEUL DE ISTORIE ȘI
ARHEOLOGIE va continua EXPOZIȚIA DE ICOANE
●
10:00-13:00 - Va avea loc Zilele
Porților Deschise la Nava Școală Mircea (dana 0 terminal Pasageri)
●
10:30-11:00 - De la Faleza
Cazinoului până în Piața Ovidiu se va ține OVIDIO RUNNING - un cros pentru
copii și amatori
●
11:00-12:00 - De la Faleza
Cazinoului până în Piața Ovidiu se va ține OVIDIO RUNNING - un cros destinat de
această dată profesioniștilor
●
12:00 - În Piața Ovidiu va avea
loc festivitatea de premiere pentru OVIDIO RUNNING
●
13:00 - Tot în Piața Ovidiu va
avea loc și spectacolul susținut de GAȘCA ZURLI
●
14:00-18:00 - În PARCUL TABACARIEI
se vor desfășura tot felul de activități sportive: Badminton, Tenis de Masa,
Darts, Tir cu Arcul, Testarea preciziei prin fotbal și Volei
●
14:00 - În Piața Ovidiu se va ține
Parada etniilor din Constanța, care va fi însoțită de muzica militară a
Forțelor Navale - de la Lupoaică până în Piața Ovidiu
●
15:00-17:00 - Tot pe scena din
Piața Ovidiu va avea loc și un spectacol susținut de ansamblurile minorităților
●
15:00-19:00 - Va avea loc Zilele
Porților Deschise la Nava Școală Mircea (dana 0 terminal Pasageri)
● 16:00-18:00 - În Parcul Farului va fi pusă în scenă piesa de teatru de păpuși „Alice în Țara Minunilor”, realizat de Club Amicii
●
17:00-19:00 - Pe Faleza Cazinoului
va avea loc un SPECTACOL VINTAGE, realizat de studenți de la Facultatea de Arte
de la Universitatea Ovidius
●
19:00 - Pe scena din Parcul
Farului vor urca CORINA CHIRIAC, MONICA ANGHEL, NELU VLAD & AZUR
●
20:00 - Pe Scena din Piața Ovidiu
vor concerta: MIRCEA BANICIU, DIRECȚIA 5 și IRIS - Cristi Minculescu, Valter și Boro
● 22:00 - Zilele Constanței se vor încheia cu un
spectacol de drone impresionant