Cool Stuff

DesKiss Dimineața, 16 mai - Anul European al Competențelor, Dan Helciug și SingFest

De luni până vineri, între 7:00 și 10:00, la „DesKiss Dimineața”, Cătălin Oprișan, Ciprian Dinu și Corina Băcanu spun lucrurilor pe glume!

Și în această dimineață a fost frig afară, chiar dacă am trecut de mijlocul lui mai, așa că au existat nemulțumiri pe acestă temă, dar Ciprian Dinu a ținut să le aducă aminte celorlalți kissomani din echipă că, în scurtă vreme, după ce se va instala canicula, vor plânge după temperaturile scăzute de acum. 

Tot Dinu a trecut în revistă și semnificațiile zilei de 16 mai. Pe un fond muzical adecvat a fost anunțat faptul că azi e ziua de naștere a lui Pierce Brosnan, care a schimbat prefixul - nu mai e 007, e 70... de ani. Apropo de „Pierce”, azi e și Ziua Internațională a Piercingului. Tot azi e și Ziua Desenului, Ziua Internațională a Luminii și Ziua Ospătarilor (în Marea Britanie).    


Cu această ocazie, kissomanii au cerut ascultătorilor care lucrează în HORECA să spună care e cel mai mare bacșiș pe care l-au primit vreodată.  Costi din București, care la 26 de ani a lucrat ca ospătar, a povestit într-un mesaj audio cum „cel mai mare bacșiș” a fost că toți cei de la masă, după ce au terminat de mâncat, s-au ridicat și i-au strâns mâna pentru felul în care au fost tratați. Un ospătar din Brașov a scris că a primit de la Steven Seagal un bacșiș de 500 de euro. 

După jurnalul de știri, Ciprian Dinu a ținut să anunțe ascultătorii că un studiu recent a stabilit că țânțarii sunt atrași de mirosul săpunului, deoarece, atunci când nu se hrănesc cu sânge, aceștia își completează aportul de zahăr cu nectar. 

Dan Helciug și SingFest 

Invitatul de astăzi al emisiunii a fost Dan Helciug, care a venit în studioul Kiss FM și a electrizat atmosfera cu un mic moment în care a cântat „We Will Rock You”, pentru a-și anunța concertul de mâine, 17 mai, din Hard Rock Cafe, cu al său My Queen Tribute. 


Apoi a continuat mărturisind că este nașul unui festival: SINGFEST, care revine în 2023 cu un line-up eclectic, într-un colț de natură plin de istorie. În line up se regăsesc Dubioza Kolektiv, Subcarpați, Șuie Paparude, Macanache, The Motans și mulți alții. 

SINGFEST va avea loc în intervalul 30 iunie – 2 Iulie la Singureni, la 30 de km de București.   


Dan a mai ținut să spună și că SINGFEST promovează performance-urile care pornesc din tradiții, dar găsesc modalități care le duc mai departe. De asemenea, festivalul de la Singureni își dorește să fie un spațiu al frumosului, valorilor autentice, distracției.

„Anul ăsta vom aduce artiști meșteșugari, vom avea vinilotecă, food truck-uri, wine truck-uri, tot felul de zone surpriză cu mari atracții pentru copii și adolescenți. Și, în primul rând, lăsăm la o parte tabletele și telefoanele și ieșim în aer liber. Chiar avem un lac aici, în Singureni, zona e superbă, chiar la câțiva pași de scenă. De anul viitor vrem să-l facem funcțional, să luăm și niște hidrobiciclete, să facem niște concursuri pe apă. Terenul aparține owner-ului, domnului avocat Gheorghe Piperea, fără dânsul nu s-ar fi putut produce un astfel de festival. Eu doar am creionat ideea și apoi am dezvoltat-o și am transformat-o în festival. Dânsul are terenul, dânsul este cel care reușește să pună toate rotițele în mișcare ca voi să vă bucurați de un super festival”, a mai povestit Dan Helciug.       
Mai multe detalii despre SINGFEST găsești pe site-ul festivalului

Ai cuvântul! 

În această dimineață, ascultătorilor li s-au cerut să dea răspunsuri care să înceapă cu litera „F”.

Corina din Argeș a intrat în direct și a reușit să răspundă corect la toate întrebările (cu ajutorul lui Oprișan), iar kissomanii au premiat-o cu 100 de euro.

Kissopedia

Oprișan a povestit cum pe 16 mai 1929, Academia de Arte și Științe Cinematografice din America a decernat primele sale premii, în cadrul unui dineu pentru aproximativ 250 de persoane, organizat în sala Blossom Room a Hotelului Roosevelt din Hollywood, California. Exact, este vorba de Premiile Oscar! 

Ideea lui Louis B. Mayer, șeful puternicului studio de film MGM, Academia a fost organizată în mai 1927 ca o organizație non-profit dedicată avansării și îmbunătățirii industriei cinematografice.

Primul său președinte și gazda ceremoniei din mai 1929 a fost actorul Douglas Fairbanks, Sr. Spre deosebire de zilele noastre, câștigătorii primelor Oscaruri - așa cum au fost cunoscute mai târziu râvnitele statuete placate cu aur - au fost anunțați înainte de ceremonia de decernare a premiilor propriu-zisă.

N’aduce anu’... ce aduce Băcanu!

În această dimineață, Corina a vorbit despre faptul că, de când a început să se filmeze pe Instagram, a tot primit sfaturi despre cum să-și schimbe look-ul și ce îmbunătățiri ar putea să aducă. 

„Vreau să vă zic oameni buni, mă adresez mai ales femeilor, când trecem noi femeile de o anumită vârstă se întâmplă un miracol: nu ne mai pasă. Nu ne mai pasă, oameni buni. Mie nu-mi pasă ce haine port, important e să fie curate, să am pielea curată, să am părul curat, asta e tot ce contează. Că nu vă place, că nu îi place societății cocul meu, când ai un anumit statut social și o anumită vârstă, nu îți mai pasă ce zice lumea despre tine”, a spus Corina. 

Întreaga ei intervenți eo poți asculta mai jos, în înregistrarea emisiunii: 

 

DesKiss Dimineața 16 mai 2023

DesKiss Dimineața, 01:18:12

DesKiss Dimineața - invitați Vola - 25 aprilie 2024

DesKiss Dimineața, 01:16:19

DesKiss Dimineața - 24 aprilie 2024

DesKiss Dimineața, 01:09:54

DesKiss Dimineața - invitat Selly - 23 aprilie 2024

DesKiss Dimineața, 01:19:13

Corina a primit și multe mesaje de de la ascultătoare care au recunoscut că-i împărtășesc părerea.  

Tot Corina a mai adus aminte pe final de emisiune și că 2023 este anul european al competențelor, făcând o paralelă și cu reconversia ei profesională. Scopul Anului European al Competențelor este de a promova o mentalitate orientată spre recalificare și perfecționare profesională în contextul evoluției rapide a pieței forței de muncă.

Anul european al competențelor va ajuta întreprinderile, în special întreprinderile mici și mijlocii, să abordeze deficitul de competențe din UE. De asemenea, vor fi promovate acțiuni în materie de recalificare și perfecționare, cu scopul de a-i ajuta pe cetățeni să obțină competențele adecvate pentru locuri de muncă de calitate. 

Ciprian Dinu a completat și faptul că Anul European al Competențelor contribuie și la alte obiective de lungă durată ale UE conform cărora până în 2030 se dorește:

- ca cel puțin 60 % din adulți să urmeze cursuri de formare în fiecare an și cel puțin 78 % să aibă un loc de muncă.

- cel puțin 80 % din adulți ar trebui să aibă competențe digitale de bază și 20 milioane să lucreze ca specialiști TIC angajați în UE.

Melodia care trezește nostalgia 

În lumina concursului Eurovision și a câștigătoarei, Oprișan a ales piesa „Euphoria” de la Loreen.  


Corina a ales Celin Dion - „I'm Alive”.


Dinu a ales-o pe zeița muzicii grecești: Elena Paparizou, cu „My Number One”. 


După ce scorul a fost 2-2 între Oprișan și Corina, ascultătorul care a decis câștigătorul l-a ales pe Oprișan. 

 Și așa s-a terminat matinalul din această dimineață, cu „Euphoria” pe fundal. 

Pe mâine, tot cu euforie și energie! 

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.