Kissomanii voștri preferați au fost prezenți în formulă completă într-o nouă zi de luni în studio. N-au avut un weekend ușor (Cătălin iar a mâncat mici, iar Ciprian „a vânat apa caldă”), dar asta nu i-a făcut mai puțin energici sau simpatici.
Dinu a trecut și la semnificațiile zile, unde avem așa: Ziua Mondială a Trandafirului Roșu, Ziua Internațională a Falafelului, dar și Ziua lui Superman.
Ziua de 12 iunie este şi Ziua Internaţională a falafelului (#FalafelDay). Falafelul este un fel de chifteluţă preparată din năut condimentat.
Reţeta provine din Egipt și e un fel de mâncare popular în Orientul Mijlociu. De obicei, falafelul este servit într-o lipie numită „lafa”, alături de salate, murături şi tot felul de sosuri.
În multe ţări, falafelul este un tip de „street-food” sau de „fast food”. În unele zone, chiftelele de falafel se servesc şi fără sosuri sau alte garnituri.
Ziua de 12 iunie este dedicată poate celui mai celebru şi cu siguranţă celui mai puternic dintre toţi supereroii: Kal-El, fiul lui Jor-El de pe planeta Krypton, cunoscut pe Terra drept Superman (#SupermanDay).
Superman a fost creat în 1933 ca personaj de benzi desenate de Joe Shuster şi de Jerry Siegel, primul fiind textierul benzilor desenate, iar cel de-al doilea fiind desenatorul acestora.
Prima sa apariţie a fost în revista de benzi desenate Action Comics #1 din 18 aprilie 1938.
Trei copii ale acestei ediţii s-au vândut la licitaţie pentru mai mult de 3 milioane de dolari fiecare. Succesul personajului a fost atât de mare încât a primit propria sa revistă de benzi desenate în anul următor.
Melodia care trezește nostalgia
A venit și momentul muzical preferat al zilei, când kissomanii au venit cu propunerile:
Oprișan a mers pe rock cu - Alice Cooper - „House of Fire”
Ciprian a ales - Akcent - „Buchet de Trandafiri”
Corina a și câștigat cu celebra - Queen - „We Will Rock You.”
Mireasa și nunta fără mâncare
Cei trei au comentat o știre foarte interesantă de pe digi24.ro care spune așa: „O femeie le-a spus oaspeților să nu mănânce mâncarea de la nunta surorii sale și a fost lăudată pentru asta.” Practic, o utilizatoare de pe Reddit a povestit că mama sa a luat mâncarea rămasă de la nunta ei, care a avut loc acum opt luni, și a păstrat-o pentru a o folosi apoi la nunta surorii ei.
„Ea a adăugat că mireasa a fost „foarte tulburată și jenată” când a aflat adevărul despre mâncarea de la nunta ei. Femeia a mai scris că ea și soțul ei le-au spus „discret” unor invitați să evite mâncarea, dar au fost criticați de membri ai familiei pentru acest lucru”, se mai arată notat în știre.
De la acest subiect au început și mai multe discuții despre mâncarea congelată, așa că moderatorii au întrebat și ascultătorii despre acest lucru, dar mai ales, dacă congelează sarmalele sau nu. Răspunsurile în podcast-ul de mai jos.
Ai cuvântul!
În această dimineață, ascultătorilor li s-au cerut să dea răspunsuri care să înceapă cu litera „B”. Dorina din București a intrat în direct și a reușit să răspundă corect la toate cele 10 întrebări, iar kissomanii au premiat-o cu 100 de euro.
Trenul buclucaș
A urmat un alt moment de analiză, de data asta în baza unei știri petrecute chiar la noi în țară. „CFR Călători înregistrează o premieră, dar una de tot râsul. Conform martorilor, trenul de călători Regio 5007 nu a oprit în stația Chitila.
După câțiva kilometri, mecanicul și-a dat seama, așa că a oprit și probabil a așteptat instrucțiuni ce să facă. Ulterior a băgat locomotiva „în marșarier”, ca să bifeze și acea gară, dând înapoi. Se pare că, de rușine, controlorul nu a mai cerut nimănui să arate biletele”, se arată notat pe zdp.ro.
Kissopedia
Oprișan ne-a vorbit despre prima trecere de pietoni (zebră), care a fost inaugurată la Londra, pe 12 iunie 1934. De fapt, trecerile de pietoni, care nu purtau acest nume, erau încă din vremea romanilor, când unele pietre erau ridicate puțin mai mult, pentru a încetini trăsurile.
Însă, odată cu apariția mașinilor, Ministrul Transporturilor din Anglia a instalat niște becuri cu lumină galbenă, cunoscute drept Balizele lui Belisha.
Cu toate astea, oamenii nu știau cum exact să traverseze, până când cineva nu a început să traseze celebrele dungi albe pe asfalt.
„Primul care a folosit cuvântul „zebră” pentru trecerile de pietoni pare să fi fost deputatul britanic James Callaghan. În 1948, acesta a vizitat biroul de transport și cercetare rutieră al Marii Britanii, care tocmai lucra la o nouă idee pentru a face trecerile de pietoni mai sigure. După ce i s-a arătat desenul alb-negru cu care urmau să fie marcate trecerile, Callaghan a remarcat că seamănă cu o zebră”, se arată notat pe evz.ro.
Întreaga poveste, în stilul inconfundabil al lui Cătălin, în podcast-ul de mai jos.
N’aduce anu’... ce aduce Băcanu!
Corina și-a început povestirea cu o scenă clasică din filmul „Pe aripile vântului”, atunci când actrița principală, Vivien Leigh, este strânsă în talie cu un corset de Mammy, jucată de Hattie McDaniel, prima actriță de culoare recompensată cu un Oscar.
De aici, kissomana ne-a povestit despre cum a renunțat la corsete odată ce s-a căsătorit și a născut, dar cum a avut o nuntă de curând, s-a gândit să poarte o rochiță care mergea doar cu un corset.
A îndurat cât a îndurat, a renunțat la aperitiv, dar, până la urmă, atunci când a venit peștele, Corina a cedat și a renunțat la corset. Ea a fost curioasă ce mai folosesc fetele în ziua de azi pentru a le strânge în talie, dar fără să le facă rău, iar răspunsurile nu au întârziat să apară.
Întreaga poveste, cât și emisiunea completă, în podcast-ul de mai jos.













































