Cool Stuff

DesKiss Dimineața, 11 septembrie - Prima zi de școală, vitamina 3C și Irina Rimes

De luni până vineri, între 07:00 și 10:00, la „DesKiss Dimineața”, Cătălin Oprișan, Ciprian Dinu și Corina Băcanu spun lucrurilor pe glume!

În prima zi a săptămânii și a noului an școlar, undeva între aroma proaspătă a cafelei și soarele care își făcea timid loc printre nori, DesKiss Dimineața a dat tonul unei zile pline de promisiuni, dar și cu traficul din București complet blocat.

Cu entuziasm și voie bună, gazdele au deschis o fereastră spre aventurile ce-i așteaptă pe elevi în sălile de clasă, subliniind astfel începutul unei noi etape în parcursul lor educațional, dar și emoțiile pe care le-au simțit astăzi părinții.  

S-a pus și muzică, una care să se potrivească cu ziua aceasta importantă: 

Kissomanii au cerut ascultătorilor să trimită mesaje cu gândurile cu care au început acest nou an școlar. 

Un ascultător din Spania a povestit cum acolo nu există să înceapă anul școlar cu isteria florilor sau cadourilor pentru profesori. 

Un alt mesaj a venit de la un profesor debutant, care anunța că astăzi este prima lui zi de școală și are mari emoții. 

Au fost și mesaje de la copii care au transmis că au început acest an școlar cu un buchet de... tristețe.

Oprișan a menționat și un adevăr dureros și care ar trebui să ne pună pe gânduri: în București nu s-a construit nicio școală nouă de la Revoluție și până în prezent... 

La rândul ei, Corina și-a amintit cum, din clasa I și până în a 4-a, doamna educatoare Floricica i-a torturat cu tot felul de acte de „agresiune educațională”, de la tras de perciuni, la înțepat cu penița în buricele degetelor sau lovitul cu rigla peste palmă. Cu această ocazie, ea le-a adus aminte părinților de astăzi să nu permită nimănui să le trateze copiii astfel, chiar dacă le sunt educatori, profesori, învățători. Ea a mai transmis copiilor că cel mai important lucru pe care trebuie să-l învețe este creativitatea, nu rezumate pe de rost.  

Vitamina 3C

În studio, s-au găsit astăzi și o grămadă de fructe și legume bogate în vitamina C, asta pentru că Ciprian Dinu a vrut să sublinieze că de astăzi ascultătorii vor primi în fiecare dimineață doza de vitamina 3C - Corina, Cătălin, Ciprian.  

Ai cuvântul!

În această dimineață, ascultătorilor li s-au cerut să dea răspunsuri care să înceapă cu litera „F”. Elena a intrat în direct și a reușit să răspundă corect toate întrebările. Așadar, ea a plecat de la DesKiss Dimineața mai bogată cu 100 de euro.

Melodia care trezește nostalgia 

Corina a pregătit pentru astăzi o piesă specială, dedicată primei zi de școală.

 

Cătălin a ales o melodie care îi amintește lui de chiulul de la ore: 

Ciprian a ales o piesă de vară, chiar dacă acum e toamnă: 


Ascultătorii au sunat, iar câștigătoare a fost Corina. 

Invitata emisiunii - Irina Rimes 

Irina Rimes a venit la DesKiss Dimineața pentru a interpreta live în premieră piesa „Gelos”.   


Irina a povestit apoi, alături de cei trei kissomani, despre cum a compus această piesă și a mărturisit că, uneori în loc să spună cum stau lucrurile verde în față, mai bine face o piesă.  

Irina a mai recunoscut că, având în vedere că și-a început cariera muzicală în urma apariției la un concurs televizat de talente, este un jurat destul de indulgent la „Vocea României”. 

„Dar și exigentă, pentru că știu că se poate. Adică, din postura de concurent știu că se poate, din postura de antrenor știu cât de greu e. De multe ori, când stau pe scaunul ăla, simt că aș fi preferat să fiu pe scenă. Cred că este mult mai satisfăcător momentul în care cânți pe scenă, decât cel în care privești”, a mai spus ea.


Irina a mai povestit că se simte un model pentru concurenți, asta chiar dacă ea, când a concurat la emisiunea de talente, nu a avut niciun astfel de exemplu. 

„Dacă mă întrebi ce s-a întâmplat mai târziu, cred că mentorul meu a fost Raluka. Pentru că am încercat două proiecte și nu mi-au ieșit, iar Raluka mă lua de mânuță și mă ducea peste tot, și la emisiuni și la prietenii ei pe care-i cunoștea de când a început să facă carieră în România. Și am învățat de la ea o grămadă de chestii”, a dezvăluit Irina. 

Mesajul Irinei pentru copiii care acum încep școala: 

„Copii, acum este momentul să învățați, pentru că e gratis. Eu am stat în pandemie cu cartea de franceză și cu cartea de fizică sub pat. Și am luat meditații la franceză și am cheltuit o grămadă de bani ca să învăț limba franceză, când puteam să o învăț la școală gratis. Chiar dacă vi se pare că ceea ce învățați voi acum nu o să vă folosească în viață, să știți că o să vă folosească în momentul în care o să vă întâlniți cu oameni foarte deștepți, în cercuri de oameni deștepți, și o să vorbiți despre, să zicem, Al Doilea Război Mondial. E fain să știi ceva și să poți să participi la discuție, dacă nu știi nimic, atunci stai ca prostul și te uiți într-o parte. Învățați bine la școală nu pentru note, pentru voi, pentru că sigur o să vă folosească în viață!”, a spus Irina. 

Acestea fiind spuse, la ora 10 kisssomanii au anunțat că s-a sunat de ieșire și că ascultătorii sunt așteptați să revină la ore (matinale) și mâine.   

DesKiss Dimineața - invitată Irina Rimes - 11 septembrie 2023

DesKiss Dimineața, 01:23:59

DesKiss Dimineața - 17 mai 2024

DesKiss Dimineața, 01:15:08

DesKiss Dimineața - 16 mai 2024

DesKiss Dimineața, 01:23:40

DesKiss Dimineața - 15 mai 2024

DesKiss Dimineața, 01:19:48

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.