22 septembrie este ultima zi de matinal de săptămâna asta, iar băieții au ținut emisiunea singuri, deoarece, așa cum au glumit (sau nu) Corina a plecat în Zanzibar, pe urmele lui Freddie Mercury.
„A văzut un film cu Freddie și a vrut să vadă casa lui din Zanzibar și cum are posibilități materiale nelimitate, s-a dus. Se întoarce duminică seară și ne va povesti cum a fost acolo. Asta înseamnă să fii șmecher”, au zis moderatorii amuzați.
Însă 22 septembrie este și Ziua fără autoturisme, deși știm clar că în București nu există așa ceva, la ce trafic avem, dar și ziua cornetului de înghețată, inventat de Italo Marchioni. El locuia în New York și folosea cornetele de înghețată (recipiente comestibile) încă din 1896, după cum informează deștepți.ro.
„Ideea venindu-i în momentul în care aproape că nu mai putea să facă față spălând vasele în care le oferea înghețată clienților și nici nu putea să le recupereze, întotdeauna, pe toate, afacerea ieșind, mai degrabă, în pagubă. Cornetul său de înghețată a fost patentat, în SUA, în 1903”, mai apare notat pe site.
După toată discuția asta, așa cum era de așteptat, a urmat și o piesă clasică pe care am dansat de la primele ore:
PS: mâine, pe 23 septembrie, este echinocțiul de toamnă și oficial schimbăm sezonul, deși vremea încă este de vară.
Profa prea sexy
Băieții au comentat și o știre din libertatea.ro, care spune așa: „Anastasia Șumilova, 22 de ani, profesoară de fizică la școala nr. 8 din orașul Ișim, regiunea Tiumen, sudul Rusiei, a fost forțată să demisioneze după doar o săptămână. Motivul: fotografiile „explicite” postate pe rețelele sociale.
Tânăra profesoară obținuse catedra după absolvire. Înainte să devină dascăl, a lucrat ca fotomodel. Vladimir Voronov, un blogger local, i-a găsit și publicat fotografiile „picante” pe grupul local VIshim, cu legenda „Elevii sunt încântați, părinții sunt consternați!” Tu ce părere ai despre o astfel de inițiativă?
O întâmplare cu Dem Rădulescu
Oprișan și-a adus aminte o întâmplare amuzantă din tinerețea lui Dem Rădulescu. El a povestit cum actorul a spus la un moment dat o istorioară din vremea în care era tânăr fecior, avea plete, și abia își făcea debutul în teatru. Practic, la 20 de ani, Dem a „făcut o șpârlă” cu TVR-ul, a filmat ceva acolo pentru un ban în plus, în ziua în care avea repetiții la Teatrul Național (TNB), cu marele regizor Sică Alexandrescu.
TVR-ul i-a promis că-l duce cu mașina după filmare, dar la final nu s-a mai ținut de cuvânt, așa că Dem a mers pe jos până la teatru și a întârziat. Acolo, în fața unor mari actori, dar și a regizorului, Dem a fost făcut de ocară de Sică - „Eminescu în mizerie, nenorocitule, nesimțitule, uite cine e în fața ta aici, noi așteptăm un puțoi” - sunt doar câteva din vorbele pe care le-a auzit. Ei bine, tânărul Dem a așteptat ca Sică să facă o pauză să tragă aer, și fix atunci a zis: „Vin de la spital, am cavernă.” După minciuna asta, toți actorii au început să-și ceară scuze de la el și să-l oblojească și cocoloșească.
Întreaga povestire amuzantă în podcast-ul de mai jos.
Și de la scuza falsă a lui Dem, kissomanii au fost curioși să afle și ce scuze mai spun ascultătorii în 2023, deoarece cele clasice nu mai merg. De la „nu a sunat alarma” la „m-a oprit poliția”, toate răspunsurile în audio.
Ai cuvântul!
În această dimineață, ascultătorilor li s-au cerut să dea răspunsuri care să înceapă cu litera „L”. Marius a intrat în direct și a reușit să răspundă corect la nouă din cele zece întrebări. Așadar, el a plecat de la DesKiss Dimineața mai bogat cu 90 de euro.
iPhone 15 și românii
E perioadă de precomandă iPhone 15 la eMAG, iar în dimineața asta s-a livrat primul iPhone 15 de către eMAG in easybox. Bun, de când au zis asta și până în jur de ora 8.30, deja erau livrate 404 bucăți, iar la final de emisiune, la 9.55 AM, erau livrate 812 telefoane. Tu ce zici, îți iei iPhone sau nu?
James Hype la București
James Hype revine în România pentru a doua oară, tot la București, pe 23 septembrie, la Laminor Arena. Acesta aduce în premieră noul concept de show Stereohype al labelului pe care l-a fondat ce include un DJ set special extended pe care îl pregătește pentru fanii care vor veni să se bucure de muzica lui.
Artistului i se vor alătura Tita Lau și R3wire, ambii producători și DJi la Stereohype, casa de discuri a lui James Hype.
James Hype este considerat astăzi unul dintre cei mai buni DJ din lume și a demonstrat acest lucru prin toate reușitele de până acum: single-urile sale cumulează sute de milioane de stream-uri și sunt ascultate la toate festivalurile și cluburile din întreaga lume, iar piesele cele mai de succes au obținut premii importante.
Ne vedem la show?
Melodia în premieră
După ce Roxenne a cântat LIVE în studioul Kiss FM cea mai recentă piesă de-ale ei, „Infinit”, acum a venit vremea să o ascultăm și în premieră la radio. E hit sau nu?
„Throuple”, cea mai nouă formă de relație
Kissomanii au încheiat ziua prin a comenta o știre de pe alephnews.ro și un nou concept amoros. Ești liber să spui și tu în comentarii ce crezi despre asta.
„Un throuple este o relație intimă consensuală care implică trei persoane. Statisticile arată că numărul anual al căsătoriilor a scăzut cu peste 50 mii în 30 de an. 1 din 9 oameni a încercat la un moment dat un tip de relație în trei.
Radu Leca, psiholog, spune că noțiunile de poliamorie și de throuple, un cuplu format din 3 parteneri, sunt din ce în ce mai prezente. Unul din 6 oameni cochetează cu ideea.
„Oamenii au nevoie de mult spațiu emoțional în care să se regăsească când se găsește un anumit tip de spațiu pe care nu îl putem consacra în ideea de „al nostru/a noastră” vom încerca să-l împărțim. Să spunem în felul următor: poate mie îmi este mai ușor să mă regăsesc într-un tricuplu, respectiv să ofer simultan, unui număr de doi oameni diferiți, emoții pe care le-aș putea simți doar pentru mine, în cazul subiecților 100% egoiști sau doar pentru o singură persoană în cazul subiecților obișnuiți”, a spus Radu Leca la Aleph News”, apare notat în material.