Dimineața de astăzi a început cu multă veselie și voie bună, mai ales că în studio a venit să cânte live și Liviu Teodorescu.
Cei trei kissomani au avut grijă ca ascultătorii să-și înceapă ziua cu multă energie pozitivă și poftă de viață, iar treaba asta a devenit tradiție.
Semnificațiile zilei
În ceea ce privește semnificațiile zilei, ziua de 25 octombrie vine cu multe evenimente interesante.

În primul rând avem „Ziua Mondială a Pastelor” - oamenii mănâncă paste cel puţin din 5.000 î.Hr. şi, cu toate acestea, această minunată sărbătoare a fost stabilită abia în 1995, când 40 de producători de paste din întreaga lume s-au adunat pentru a organiza primul Congres Mondial al Pastelor.
De atunci, lumea şi-a unit forţele în fiecare 25 octombrie pentru a aduce un omagiu unuia dintre cele mai delicioase şi versatile alimente din toate timpurile.
Plus de asta, mai avem Ziua Mâncărurilor Acre, Ziua Mondială a Operei, dar și Ziua Internațională a Artiștilor.
Marcată anual pe data de 25 octombrie, #InternationalArtistDay a fost creată pentru ca noi să putem sărbători lumea incredibilă a artei şi toată munca uimitoare şi creativă pe care artiştii din întreaga lume o desfăşoară.
În România, astăzi serbăm Ziua Armatei.
La capitolul sărbătoriți, spunem „la mulți ani” lui Katy Perry și Ciarei, așa că hai să dăm play și la piesele lor, ce zici?
Ai cuvântul!
În această dimineață, ascultătorilor li s-au cerut să dea răspunsuri care să înceapă cu litera „A”. Bogdan din Oradea a intrat în direct și a reușit să răspundă corect la opt din cele zece întrebări. Așadar, el a plecat de la DesKiss Dimineața mai bogat cu 80 de euro.

Pizza, pizza, pizza
O știre interesantă care ne-a atras atenția a fost una despre gustarea preferată a românilor. Într-un articol semnat de observatornews.ro, apare notat cum pizza este pe primul loc.
„Pizza la ceas de seară, după ora şase, devine tradiţie şi comandăm pe aplicaţii, zilnic, în jur de 5.000. Printre preferatele românilor sunt Prosciutto e Funghi, Diavola şi Margherita.
200 de pizza pe oră, 5.000 de pizza pe zi. Atât comandă românii doar pe o singură platformă de livrare rapidă. Mâncarea tradiţională a italienilor este şi în topul poftelor de seară. Jumătate din comenzi se fac după ora 6”, apare scris în știre.
Hai pe Via Transilvanica, online
„Aproape 900 de kilometri din cei peste 1.400 pe care se întinde Via Transilvanica pot fi „exploraţi” virtual prin aplicaţia Street View, începând din această toamnă, au anunţat, marţi, într-un eveniment oficial, reprezentanţii Google România”, apare notat pe digi24.ro. Interesant, nu zici?
„Anotimpurile” schimbate
„Un director muzical spaniol a adaptat „Anotimpurile” lui Antonio Vivaldi la „realitatea sumbră” a schimbărilor climatice, adăugând proeminenţă şi dramatism concertului dedicat verii şi scurtându-le pe celelalte trei, considerând totodată că marele compozitor italian nu s-ar fi supărat din cauza acestor modificări, informează Reuters”, scrie g4media.ro. Ce zici de treaba asta?

Cântarea LIVE
Liviu Teodorescu a venit în studio, unde a cântat noua lui piesă, „Mă arunc.” În mod cert piesa are potențial de hit, așa că te lăsăm și pe tine să te bucuri de ea.
Cum ți se pare?












































