Cool Stuff

Cardi B s-a despărțit de Offset: „Nu am știut cum să spun lumii despre asta”

Cardi B este single.

Artista a făcut un live pe contul ei de Instagram, unde le-a povestit fanilor despre viața ei amoroasă. Practic, rapperița a confirmat zvonurile care susțineau că ea și Offset nu mai formează un cuplu. 

Cei doi au avut multă vreme o relație și căsnicie on-off și s-au împăcat de multe ori, dar acum lucrurile au ajuns la sfârșit.

„Sunt single de ceva vreme, dar mi-a fost frică, bine, nu frică, dar pur și simplu nu am știut cum să spun asta lumii”, a mărturisit Cardi.


Fanii au observat deja că cei doi și-au dat unfollow de pe conturile de Instagram, plus că artista a dat de înțeles cum se prezintă situația, atunci când a spus pe rețelele sociale: „Trebuie să scapi de greutatea moartă, iar aici mă refer la lucruri care țin de psihic, procrastinare, lene, cât și oameni. Mulți oameni sunt greutate moartă, da.”

Mai mult, ea a postat și un story unde a notat: „Știi pur și simplu când ai terminat cu o relație. M-am săturat să protejez sentimentele celor din jur. Trebuie să mă pun pe primul loc.”

Ea și Offset au format un cuplu în 2017 și s-au căsătorit tot atunci. În 2018, artista a născut-o pe fiica lor, iar apoi a anunțat că se despart, dar s-au împăcat la mijloc de 2019. Ei mai au și un băiat împreună.


Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.