Și joi dimineață kissomanii au început matinalul reamintindu-ne că acesta este cel mai ascultat program matinal de radio din România.
Kissomanii au mulțumit încă o dată ascultătorilor pentru acest lucru!

Mai mult, ziua de 18 ianuarie are foarte multe semnificații, după cum a subliniat Ciprian.
Hai să vedem despre ce e vorba!
Semnificațiile zilei
- Ziua Internațională a Vocabularului - cel mai lung cuvânt din limba română este „pneumono-ultra-microscopic-silico-volcani-conioza“ și are 44 de litere.
- Ziua Omului de zăpadă - se pare că această zi care onorează un simbol veritabil al anotimpului iarna, a fost aleasă deoarece cifra opt simbolizează un om de zăpadă, iar cifra unu ar putea reprezenta chiar bățul său. Ziua Internațională a Omului de Zăpadă a pornit de la un mare fan al oamenilor de zăpadă, Cornelius Graetz, un cetățean german care deține cea mai mare colecție de modele de oameni de zăpadă. Creați din textile, din lemn ori din sticlă, oamenii de zăpadă din casa lui erau puțin peste 3000 de exemplare în 2010. Următorul an, în ianuarie 2011, s-a celebrat pentru prima dată Ziua Internațională a Omului de Zăpadă.
- Ziua Raței Pekin - Rața Peking este considerată un fel de mâncare chinezesc faimos, care a luat naștere în secolul al XIV-lea, când Beijing (cunoscut atunci sub numele de Peking) a devenit capitala dinastiei Ming. Este un adevărat simbol al bucătăriei chinezești și al culturii sale gastronomice. Acest preparat este cunoscut pentru carnea de rață crocantă, cu pielea aurie și subțire, care este servită alături de chifle subțiri și umpluturi de legume și sosuri.
Ai cuvântul
În această dimineață, ascultătorilor li s-au cerut să dea răspunsuri care să înceapă cu litera „G”. Dragoș din Cluj a intrat în direct și a reușit să răspundă corect la 10 din cele 10 întrebări. Așadar, el a plecat de la DesKiss Dimineața mai bogat cu 100 de euro.
Matinalul numărul 1 din România și un premiu pe măsură
Adiță de la Terasa Obor i-a premiat pe kissomani în dimineața asta cu 100 de mici, pentru că matinalul nr. 1 din țară 🥇 are nevoie de coroniță, dar și de găletușă cu mici și cu muștar.
În mod evident, Oprișan a fost cel mai fericit!
Tot Oprișan a ținut să citească și una dintre cele mai frumoase „știri” ale săptămânii.
„Transplant epic de ficat în seara asta la Spitalele Fundeni și Grigore Alexandrescu, de la mamă vitregă (35 ani) la fetiță înfiată (3 ani)! Era singura soluție pentru un hepatoblastom. Mămica mai are un băiețel înfiat si, înainte de orice, un suflet colosal în care să încapă atâta iubire. Echipa a fost compusă din prof. dr Vlad Brașoveanu, conf. dr. Laura Bălănescu si Dr. Dragoș Zamfirescu. Niciunul nu mai are, zic eu, nevoie de prezentare - atât ca medici, cât și ca oameni. De reținut că dl Zamfirescu - cel care face anastomoza arterei hepatice, o microchirurgie de înaltă clasă - e solicitat pentru zeci de intervenții anuale neplătite la stat, chiar dacă lucrează doar în privat unde, de asemenea, are sute de cazuri imposibile rezolvate pro bono! Mai mult, dr. Zamfirescu acordă premii și, mai ales, burse de formare în străinătate pentru microchirurgi talentați din toată țara, selectați de dânsul după criterii stricte. Aceeași echipă a reușit luni un transplant de la un tătic la o fetiță! Mă înclin și față de ceilalți doctori, asistente și infirmieri care își asumă alături de cei trei asemenea misiuni incredibil de provocatoare”, a spus Oprișan.












































