O Romanie civilizata incepe cu noi!

Kiss FM va indeamna sa "Stationati pe dreapta"!

 

Kiss FM va indeamna sa „Staţionaţi pe dreapta”!  Campania, iniţiată de organizaţia de voluntariat Interact Club Bucureşti, este destinată tuturor celor care folosesc ca mijloc de transport metroul. Ea are ca scop fluidizarea traficului în subteran prin promovarea unei idei simple si practice: staţionarea pe partea dreaptă a scării rulante pentru a permite călătorilor grăbiţi să urce mai repede pe partea stângă.

 

Proiectul se va desfăşura în perioada 19-25 martie. În această săptămână mesajul “Staţionaţi pe dreapta” va fi promovat în toate staţiile de metrou din Bucureşti. De asemenea, în staţiile Piaţa Unirii şi Piaţa Victoriei, vor acţiona şi membrii grupului Interact.

 

Parte a unei acţiuni ce ia amploare, este un prim pas spre o ţară mai civilizată, spre o Românie de care să fim mândri. Arată că îţi pasă!

 

„Cum pot contribui şi de ce?” Regula este simplă şi la îndemâna oricui: dacă nu te grăbeşti, stai pe partea dreaptă a scării. Deşi aparent neînsemnată, va face diferenţa în zilele în care ai nevoie să ajungi urgent undeva.

 

Urmează regulile de circulaţie, spre a uşura călătoria ta şi a celor din jurul tău. Respectă-i pe aceştia, arătând astfel că te respecţi şi pe tine! Mai mult, fii asertiv şi spune-ţi punctul de vedere in faţa celor care nu respecta o regula ce tine de civilizaţie. Implică-te şi tu!

 

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.