Dan Fintescu si DJ Jonnessey au hotarat ca este momentul. Au consultat buletinul meteorologic, cotele apelor Dunarii, horoscopul chinezesc, sextantul si busola, dar mai ales unul pe celalalt si au ajuns la o singura si plauzibila concluzie: marea ii cheama la ea.
Poate vi se pare putin absurd felul in care ei au ajuns sa aiba aceasta certitudine dupa aproape doua luni de litoral. Dar exact aici este cheia intregului mister: litoral = malul marii. Dar marea e... de unde si numele... mare. Drept pentru care, azi, DJ-ii nostri s-au hotarat sa exploreze cu mult curaj o zona pe care nu o mai vazusera niciodata - largul.
Harnicutzi nevoie mare, si-au luat slapii in picioare si au plecat spre capatul indepartat al pontonului care le este vecin linistit de la inceputul verii. Acolo, la acel capat indepartat, ii astepta un vaporas. Bine, nu doar pe ei, ci si pe multi alti doritori de croaziera. Instalati comod la bord, Fintescu si Jonnessey s-au relaxat, desi stomacele lor erau putin emotionate de leganatul constant al ambarcatiunii. Noroc ca valurile au fost mici, mersul lin, astfel incat ei au reusit sa nu piarda micul dejun pe mare.
Dupa ce s-au lamurit ei cum sta treaba, s-au apucat de inspectat si de facut poze. Evident ca nici macar cabina de comanda nu a scapat, dupa cum se poate remarca si din galeria foto alaturata.
































































