Solistul trupei Depeche Mode, Dave Gahan, a acordat un interviul în exclusivitate Kiss FM și Prima TV, realizat la Paris de către Dan Fințescu, în cadrul căruia le vorbește fanilor români despre începuturile formației, echilibrul dintre viața artistică și cea personală, dar și despre legătura emoțională cu publicul care ia naștere atunci când urcă pe scenă. Depeche Mode va concerta pe 15 mai 2013 în București, iar spectacolul powered by Kiss FM se va desfășura la Arena Națională.
Kiss FM: În 1980, ai devenit solistul vocal al Depeche Mode, după ce Vince Clarke te-a văzut interpretând un cântec de David Bowie la un „jam session” într-un club…
Dave Gahan: De fapt, era într-o școală, într-o sală de clasă, unde repetam după ce se terminau cursurile.
Kiss FM: Îți aduci aminte cum te-a abordat? A venit direct cu o propunere, s-a gândit câteva zile înainte?
Dave Gahan: Cred că a fost cam la o săptămână după. Trupa lui, care se numea „Composition of Sound”, se afla în încăperea alăturată, iar eu eram în sală cu trupa numită „French Look”. Eu nici măcar nu făceam parte din trupă, prietenul meu era în trupă, iar eu îi ajutam doar să-și încarce echipamentul. Prietenul meu voia ca eu să cânt, dar solistul care era în trupă atunci cânta la clape, la chitară, era solist vocal, voia să le facă pe toate în același timp. Vince m-a sunat cam la o săptămână după aceea, spunându-mi: ‘Cred că te-am auzit cântând o piesă de David Bowie. Vrei să vii în trupa mea? Avem nevoie de un solist vocal’. Iar eu am spus: ‘Aveți concerte?’. ‘Da’. Cred că era o minciună. Așa că am început să repetăm împreună, să avem mici concerte. Atunci eram la un colegiu de artă și studiam moda. În sala mea de cursuri erau mereu multe materiale bibliografice, reviste - Vogue, Elle, Dépêche mode. Odată vorbeam cu proprietarul unui club din Londra care voia să lase trupa noastră să cânte. Trupa se numea Composition of Sound la acel moment. Toți hotărâserăm că aveam nevoie de un alt nume. Și m-a întrebat cum se numește formația. Iar revista era acolo și am spus „Depeche Mode”. E povestea adevărată.
Kiss FM: Celebritatea mondială și succesul au un preț. Care crezi că este cel mai dureros preț plătit pentru succesul imens al Depeche Mode?
Dave Gahan: Cred că cel mai greu le este familiilor, copiilor. Am petrecut mult timp departe de familia mea. Prima mea căsătorie – din care s-a născut fiul meu care are acum 25 de ani - s-a destrămat, la fel și cea de a doua. E greu să ai o relație. Trebuie să fie cineva foarte puternic și să accepte ceea ce faci și cine ești. O să fii departe de casă o perioadă lungă de timp, uneori luni la rând. Nu sunt regrete, dar acestea sunt lucruri dure. Restul înseamnă alegeri pe care le faci. Trebuie să echilibrezi lucrurile cumva și eu nu m-am priceput niciodată la asta în tinerețe. Am mers întotdeauna până la capăt cu lucrurile, indiferent de ce a fost vorba: cântat, petrecere. Orice a fost, am vrut să trăiesc la maximum. Pentru mine aceste lucruri s-au oprit la începutul anilor 1990. Nu mai puteam ține pasul, viața mea trebuia să se schimbe.
Kiss FM: Este adevărat că după concertul 101 din Pasadena, California, ai plâns și că ai spus că este apogeul carierei tale și că totul va merge pe o pantă descendentă după aceea?
Dave Gahan: Pentru mine, atunci când se termină un turneu, este foarte emoționant. Toți cei care fac acest lucru, care petrec mult timp pe drum și care se implică total știu despre ce vorbesc. E sfârșitul a ceva, ai încheiat ceva ce poate ai început în urmă cu trei ani. Știi că s-a terminat. E o ușurare, dar în același timp e destul de trist. Acel concert a fost în mod special emoționant. Ajunseserăm la capătul primilor noștri zece ani, făcusem multă muzică împreună, fusese cel mai mare concert la care cântasem și a fost foarte emoționant pentru că erau mulți oameni care simțeau că nu eram gata să facem așa ceva, iar noi știam că fanii noștri vor veni, ceea ce au și făcut. La sfârșitul ultimului turneu, ‘Sound of the Universe’, a fost foarte emoționant pentru mine și am avut de asemenea o cădere nervoasă pe scenă. Poate că nu se vede de atâta transpirație, dar pe față îmi curgeau lacrimi, pentru că a fost emoționant pentru mine. De curând eram acasă și mă uitam la TV. Deseori mă uit la un canal din America numit Palladia, unde se difuzează concerte. Și era un concert Foo Fighters în Londra, pe Wembley Arena. Și am ajuns la sfârșitul concertului – e vorba de o trupă dură de rock and roll – iar Dave Grohl la final a cedat pur și simplu, nu s-a putut stăpâni. Mi s-a făcut pielea de găină, pentru că știam exact prin ce trecea. A fost un moment frumos pentru mine, pentru că vedeam cât de mult se implicase. Îți trec multe prin minte atunci când ești pe scenă și cânți. Dacă ești într-o trupă la fel de veche ca noi, petreci mult timp cântând live și fiecare cântec reprezintă un moment diferit într-o perioadă diferită, o țară în care ai înregistrat, relațiile pe care le ai, oameni pe care i-ai cunoscut, oameni care nu mai sunt aici. Cântecele au multă încărcătură, pentru mine, dar știu că și pentru fani.
Kiss FM: Ești idolul a milioane de oameni. Ai, la rândul tău, idoli?
Dave Gahan: Cred că ‘idoli’ e un cuvânt ciudat. Am, categoric, oameni pe care îi admir.
Kiss FM: Poți nominaliza câțiva?
Dave Gahan: Președintele Obama, David Bowie, Martin Scorseze…












































