Suntem mandri de colega noastra Alexa Niculae care va fi pentru a doua oara prezentatorul oficial al concursului international Global Battle of the Bands 2012 la Londra. Competitia reuneste 18 trupe din intreaga lume care se vor bate pentru marele premiu de 100.000 de dolari!
“Alexa a prezentat finala mondiala Global Battle of the Bands in 2010 unde trupa Rustic din China a castigat. Este unul dintre cei mai buni prezentatori pe care i-am avut de-a lungul anilor si ne bucuram sa o avem alaturi de noi si anul acesta” a declarat Tore Lande, organizator si fondator GBOB.
Toti ochii vor fi pe Alexa care va fi gazda super show-ului! Ea spune ca s-a bucurat foarte mult
cand a primit invitatia organizatorilor pentru a prezenta din nou. “Data trecuta a fost foarte frumos si sunt fericita ca le-am facut o impresie suficient de buna incat sa ma cheme la Londra pentru a doua oara” ne-a marturisit Alexa.
Marea finala are loc pe data de 9 decembrie unde pe langa un prezentator roman va fi prezenta si trupa Manfellow care va reprezenta Romania.












































