UNTOLD își extinde lineup-ul dincolo de Mainstage și anunță primii artiști pentru scena Galaxy, casa muzicii house și techno la cel de-al 3-lea cel mai mare festival din lume. Carl Cox, unul dintre cei mai influenți DJ din istoria muzicii electronice, Holy Priest, Mau P și Joseph Capriati fac parte din primul val de artiști underground.
UNTOLD celebrează o nouă eră în această vară, între 6 și 9 august, în Cluj-Napoca, cu peste 200 de artiști de top naționali și internaționali, opt scene și multiple music spots, zeci de activări imersive, experiențe unice și peste 470,000 de fani din întreaga lume.

Artiștii anunțați până acum pentru scena principală sunt Sting, Lewis Capaldi, Flo Rida, Swae Lee, Tash Sultana, Martin Garrix, The Chainsmokers, Marshmello, Kygo, James Hype, Afrojack, R3hab, Lost Frequencies, Sebastian Ingrosso, MËSTIZA și Steve Aoki.
Un adevărat pionier al culturii globale a muzicii electronice, Carl Cox revine la UNTOLD cu un set spectaculos. Cu o carieră de peste trei decenii, Carl Cox rămâne unul dintre cei mai influenți ambasadori ai muzicii house și techno la nivel mondial, fiind recunoscut pentru show-urile sale dinamice și pentru conexiunea puternică pe care o creează cu publicul.

Reprezentant al noii generații de artiști techno, Holy Priest vine pentru prima dată la UNTOLD cu energia sa intensă. Producțiile sale sunt caracterizate de influențe hard, industriale, tempo-uri rapide și structuri directe și reflect energia brută a techno-ului contemporan. Holy Priest a câștigat rapid vizibilitate pe platformele digitale și în circuitul festivalier, fiind asociat cu o generație care preferă muzica hardcore fără compromisuri, centrată pe energie și impact imediat.
Un alt artist în premieră la scena Galaxy este Mau P, DJ-ul și producătorul olandez care a devenit rapid un nume relevant în scena house internațională odată cu lansarea piesei „Drugs From Amsterdam” în 2022. Piesa a ajuns pe locul 1 în clasamentul Beatport și a fost inclus în topurile anuale dedicate muzicii dance. Ulterior, Mau P a intrat în Top 100 DJs și în circuitul celor mai mari cluburi și festivaluri din Europa și Statele Unite.

Stilul său este orientat spre house contemporan, cu accent pe groove, perfecte pentru party. Joseph Capriati, apreciatul DJ și producător italian, cunoscut pentru construcția magistrală a seturilor sale și pentru echilibrul dintre techno intens și influențe house, pregătește o călătorie muzicală intensă pentru publicul UNTOLD, odată cu începutul noii ere a festivalului.

Noi artiști, atât pentru scena principală, cât și pentru Galaxy, vor fi anunțati în curând. Abonamentele pentru UNTOLD ONE, inclusiv VIP Galaxy Backstage, precum și pachetele de cazare în Cluj-Napoca sunt disponibile pe untold.com.











































