Cea mai nouă piesă semnată Voltaj, „De la capăt”, reprezintă un call to action al unei campanii umanitare dedicată copiilor și tinerilor care au nevoie de ajutor. Noi felicităm trupa atât pentru melodie, cât și pentru inițiativă pentru că, vorba lui Călin Goia, trebuie să luăm atitudine.
Realizat în aceeși notă, videoclipul ne arată o situație des întâlnită, cea a copiilor care încearcă să pornească din nou la drum în timp ce părinții se află la muncă în străinătate încercând să le ofere un viitor mai bun.
„Am ales una din temele cele mai delicate ale acestei perioade, cu intenţia de a capta atenţia asupra subiectului. Apelul nostru este, însă, mult mai larg. Acesta vizează situaţia tuturor copiilor şi tinerilor aflaţi în dificultate: fie pentru că nu au acces la educaţie sau la îngrijire medicală, fie pentru că sunt singuri. Ziua de mâine va fi construită pe modelele pe care copiii le văd în jurul lor. Este foarte important şi urgent să ne ocupam de aceste probleme şi să ne implicăm”, spune Călin Goia, solistul trupei Voltaj.
Dați play și alăturați-vă și voi acestei cauze!












































