Anul acesta, pe 6 decembrie, ridicăm mingea la fileu! Micii pasionați de tenis cu vârste cuprinse între 4 și 12 ani au ocazia să primească cele mai frumoase cadouri de Moș Nicolae la a treia ediție Kid’s Day, powered by kiss FM: schimburi de mingi, autografe și poze cu nume mari ale tenisului românesc, Simona Halep și Horia Tecău!
Evenimentul se adresează atât practicanților de tenis, cât și pasionaților și va avea loc la Tenis Club IDU din Mamaia, Constanța, orașul natal al celor doi sportivi. Simona și Horia vor petrece o zi întreagă cu cei mici și le vor arăta că ingredientele necesare pentru o carieră de succes sunt munca, talentul, încrederea, dar și echilibrul dintre cele trei.
Participarea la eveniment este gratuită, însă presupune înscrierea online în prealabil, deoarece capacitatea clubului este de aproximativ 350 de locuri. Așa că, nu mai sta pe gânduri, și fă-i copilului tău un cadou de neuitat!












































