Milioane de oameni îi fredonează piesele, iar concertele sale dezlanțuie o întreagă nebunie în rândul publicului! Când spunem Avicii, gândul ne duce la unul dintre cei mai tari DJ ai momentului.
Însă, cum ar fi să aflăm mai multe și despre omul din spatele butoanelor? Aveți mai jos 10 lucruri pe care probabil nu le știați despre Avicii:
1. În realitate, îl cheamă Tim Bergling, are 24 de ani și s-a născut în Suedia. Inițial, își alesese numele de scenă „Avici”, reprezentând unul din nivelurile Iadului Budist. A adaugat cel de-ai doilea „i”, fiindcă numele era deja luat pe MySpace.
2. E înnebunit după jocul Grand Theft Auto 5.
3. Prima dată a mixat la un bal al școlii în fața a 40 de persoane.
4. Are ca animal de companie un mini-pomerian pe nume Oliver.
5. A citit toate cărțile „Game of Thrones” de trei ori până acum.
6. Nu crede în fantome.
7. Kiss este trupa preferată din copilărie.
8. Odată a ajuns la spital fiindcă a petrecut prea tare și de aceea și-a stabilit o regulă: să nu mai bea niciodată două zile la rând.
9. Îl îngrozește ideea de a vorbi în fața unui grup de oameni.
10. Mama sa, Anki Liden, este o faimoasă actriță suedeză care a jucat în filmul „My Life as a Dog”, nominalizat la Oscar.












































