Muzica electronică e foarte în trend la ora actuală, nu degeaba festivalurile de acest gen adună milioane de oameni care o țin într-un party zile și nopți la rând. Nici cluburile nu sunt lipsite de tineri care vin să se se lase duși de val pe muzica celor mai tari DJ ai momentului!
Pe doi dintre ei îi știm drept Disclosure, cei care au înnebunit o lume-ntreagă cu single-uri „Help me lose my mind” sau „Latch”. Ce ziceți dacă am afla mai multe despre ei? Ia uitați 10 lucruri:
1. Guy și Howard sunt frați și provin dintr-o familie de artiști. Tatăl lor a fost membrul unei trupe rock, iar mama, o talentată cântăreață, care știe să cânte și la pian.
2. Au crescut cu piesele lui Stevie Wonder și Michael Jackson, iar muzica lor a fost influențată mai ales de muzica electronică a anilor ‘80.
3. După ce au ascultat „Untrue” de la Burial le-a venit ideea de a produce muzică dance.
4. Înainte de a-și numi stilul „Future Garage”, și-l defineau ca „lovestep”. Nu voiau să fie încadrați în niciun tipar, așa că au dat un nume ieșit din comun.
5. Întrebați ce superputere și-ar dori, Howard a declarat că ar vrea să poată înmulți lucruri precum banii sau berea, în timp ce Guy și-ar dori să zboare și să atingă cerul.
6. Ideea fețelor mâzgălite, deși ingenioasă, a fost o tehnică de marketing low-cost propusă de un prieten, fiindcă pe atunci nu aveau bani de grafică.
7. Mama lor este fanul Nr. 1. Întotdeauna postează despre succesul fiilor săi.
8. Cei doi frați nu obișnuiau să iasă în același cerc de prieteni până nu au descoperit genul de muzică bass din UK.
9. Primul album cumpărat de Guy a fost „Ignition” al lui R. Kelly, în timp ce Howard a cumpărat abumul lui Seal.
10. Șiiiii….. pentru hitul „Holding on” au colaborat cu Gregory Porter, un solist de jazz premiat cu Grammy.













































