Atunci când ajungi la sfârșitul clasei a opta, ai capul calendar de la toate comentariile învățate și formulele matematice pe care le visezi și-n somn. Și țineți minte ce era nașpa? Cum îi vedeai pe toți elevii de a șasea, a șaptea sau a noua că strigau „Vacanțăăăăăăăăăă”, iar tu mai aveai ceva de suferit până să te bucuri de ea.
Iar de nota de la capacitate nu depindea numai „viitorul tău” (adică liceul și profilul ales), ci și felul în care te recompensau părinții: luai notă mare, aveai cu ce să-i șantajezi ca să te trimită la mare; nu luai notă mare, probabil te trimiteau vreo două săptămâni să stai izolat la țară, departe de prieteni și de bătut mingea în fața blocului.
Pentru că toți am fost acolo, suntem sau vom fi la un moment dat, haideți să ne amuzăm puțin:
„Dacă tot se fac simulări cu datul capacității ca să fie copii mai pregătiți, ar trebui să se facp simulări și cu picatul capacității ca să fie și părinții pregătiți.”
„Mă sperie că din generația care dă capacitatea anul ăsta, unii o să ajungă doctori și, mai trist, unul va ajunge președinte.”
„la ce recolte de perle avem după capacitate, toate profesoarele ar trebui să poarte coliere.”
Scroll up & play ca să ne amuzăm un pic cu ce zic Sergiu și Andrei!
