Sau, cel puțin, nu dăunează grav sănătății mele. Ba chiar dimpotrivă. Au fost ocazii multe în care mi-am dat seama că toate paginile pe care le-am citit în viața mea mă ajută mai mult decât m-aș fi așteptat vreodată. Cititul de cărți și cu mine suntem prieteni de mici. Am crescut împreună și, chiar dacă uneori nu prea mi-a convenit mie ce-mi dădeau profii de la școală pe lista de lecturi obligatorii, până la urmă nici măcar ei n-au reușit să mă facă să-mi placă mai puțin să "pierd vremea" cu o carte în mână.
Prima literă am învățat-o pe la 3 ani. Era litera "A" de pe pastila de Antinevraglic pe care bunica mea îl lua ca să mai scape de durerile de cap. Prima carte am citit-o în aproape un an întreg. Se numea "Cipi, acest pitic uriaș". Mai pe litere, mai pe silabe mă miram eu însumi de câtă răbdare aveam ca să pun cap la cap cuvintele. Mă enervam la pasajele în care acțiunea era palpitantă, pentru că nu reușeam să citesc mai repede. Apoi au urmat basmele lui Petre Ispirescu, "Legendele Olimpului", "Familia Roademult", "Tom Sawyer", "Toate pânzele sus", "Fram, ursul polar", "Cartea junglei" și câte și mai câte. Adolescența mi-am petrecut-o împreună cu Sven Hassel, Isaac Asimov, Frank Herbert plus clasicii ruși. În liceu îmi aduc aminte de zile lungi de vară în care citeam fără oprire. Multe pagini pătate cu diverse sosuri sunt dovezi clare că nici măcar la masă nu mă opream.
Cu ce m-am ales din asta? Cu o prietenie sinceră și de nemuritoare. Cuvintele și cu mine suntem frați de cruce. Mă ajută să îmi exprim gândurile repede și clar. Se aliniază frumușel în ordinea dorită de mine și nu-mi dau niciodată emoții că m-ar putea lăsa baltă. Pe cuvinte mi-am bazat întreaga carieră de prezentator TV, gazdă de evenimente, DJ de radio și MC de club. Tot ele, cărțile, m-au ajutat să mă descurc în conversații cu oameni cu care, aparent, n-aveam mare lucru în comun. Dar chiar dacă în viață nu ne uneau prea multe, mi-am adus mereu aminte de cel puțin o carte în care era ceva despre care să pot vorbi. Iar ele, cuvintele citite, m-au ajutat să-mi dau seama că viața asta se sfârșește în momentul în care dorința de a învăța lucruri noi dispare.
Fiicei mele îi spun încă de când era foarte mică un lucru pe care și eu l-am aflat de la părinții mei: în viața asta poți pierde tot: bani, case, mașini, haine scumpe, prieteni, familie, libertate. Singurul lucru pe care nimeni nu-l ți-l poate lua vreodată e ce ai în cap. Cu un cap bine educat vei fi mereu în stare să o iei de la capăt și să recapeți orice ai pierdut. De-asta și acum citesc. Citesc mereu, cu aceeași curiozitate cu care îi buchiseam aventurile lui Cipi, acel pitic uriaș.
Semnat: Dan Fințescu
