Reguli pe care toti soferii de taxi ar trebui sa le respecte

Probabil că ți s-a întâmplat să te grăbești și timpul să nu fie de partea ta, să plouă și să fii nevoit să ajungi la facultate saaaaaau, situație în care ne regăsim de cele mai multe ori, să te întorci din oraș la o oră nu tocmai decentă și, bineînțeles, să vrei să ajungi acasă, de preferat nu pe cele trei cărări care se întind în fața ta. :)))

Probabil că ți s-a întâmplat să te grăbești și timpul să nu fie de partea ta, să plouă și să fii nevoit să ajungi la facultate saaaaaau, situație în care ne regăsim de cele mai multe ori, să te întorci din oraș la o oră nu tocmai decentă și, bineînțeles, să vrei să ajungi acasă, de preferat nu pe cele trei cărări care se întind în fața ta. :))) 

Ei bine, pentru toate aceste situații soluția e una singură: taxiul. Fiind un serviciu pentru care plătești, te-ai aștepta să existe un oarecare respect între client și șofer, însă câteodată singurul lucru care răsare între ei e lipsa acestuia. Ok, știm că există și șoferi de taxi de treabă, dar sunt unii care lasă de dorit, cum ar fi cei care cer niște sume colosale pentru o cursă scurtă. Din cauza lor, preferăm mai degrabă să ne lăsăm plăcut suprinși de oameni cu bun simț decât să pornim din start cu gândul că nimeni nu o să ne enerveze numai ca apoi să ni se demonstreze contratriul. 

Ei bine, din cauza acelor experiențe mai neplăcute, noi ne-am gândit la câteva reguli pe care orice șofer de taxi ar trebuie să le respecte: 

1. Să pună întotdeauna aparatul. Serios, nimeni nu vrea să dea 35 de lei pe o cursă de 10 lei și nici să i se propună lucrul ăsta de parcă ar fi ceva normal.  

2. Să nu asculte muzică tare sau măcar să întrebe clientul dacă e de acord cu asta. 

3. Să-ți deschidă portbagajul în cazul în care vede că nu te descurci cu bagajele.  

4. Să primească și monezi, nu doar bancnote. Sunt mulți care își dau ochii peste cap și se simt foarte jigniți de asta, ba chiar mai și spun „Nu mi s-a mai întâmplat până acum.” Hello, dude, sunt tot bani! 

5. Să renunțe la gândirea aceea cum că bacșișul pe care îl lași li se cuvine. Nope, dacă vrei, îl lași, dacă nu, nu. Ține de bunăvoința ta și mai ales de comportamentul lui. 

6. Să nu se bage în discuțiile tale. Mai sunt unii care ascultă conversația pe care o ai cu prietenul din spate și apoi se apucă să-ți dea sfaturi de parcă i le-a cerut cineva. Dacă mai aveai nevoie de vreo părere, spuneai, pe bune. 

7. Să nu flirteze cu clientele. 

8. Să aibă mereu bani schimbați la ei. Pentru că de obicei e normal să fii tu ăla care lasă de la el, atât la propriu cât și la figurat, dar să nu cumva să fii tu cel care dă mai puțin, chiar și când cursa e 7.2 lei, iar tu ai doar 7 lei. 

9. Să nu aibă mașina murdară ca să nu fii nevoit apoi să-ți torni toată sticla de dezinfectant pe tine. 

10. Să dea bon.

11. În cazul în care vrea să deschidă geamul sau să fumeze să se asigure mai întâi că acest lucru nu te deranjează.

12. Să te întrebe încă de la început pe ce rută vrei să mergi. 

13. Să nu devină prea curios. Puteți purta discuții despre chestii random, dar să nu pună întrebări cu privire la viața ta personală. 

14. Să nu pună condiții de genul „Te iau doar dacă mergi în X loc că eu acolo rămân.” E normal ca atât timp cât încă e disponibil pentru clienți să-i ducă oriunde vor chiar dacă el stă în partea opusă. 

15. Să nu vorbească în timp ce conduc cu prietenul pe care nu l-au mai văzut de o groază de timp, dar cu care s-au întânit în trafic. O șuetă la volan nu e chiar cea mai bună idee când îți vin mașini din toate părțile.     

 

P.S. Multe lucruri din video-ul celor de la Sector 7 sunt inspirate din realitate.

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.