Dacă ar fi să numim o persoană mereu cu zâmbetul pe buze și care ne transmite de fiecare dată energia ei pozitivă, gândurile ni s-ar îndrepta către cea mai tare fată din Balcani, Corina.
Artista reușeste să ne inspire mereu fie prin ținutele sale excentrice cu care nu încetează să ne uimească, fie prin piesele pe care le fredonăm de pe vremea de când s-a lansat cu „Noi doi”.
Corina știe să condimenteze lucrurile și să adauge o notă personală în tot ceea ce face. De aceea, e o cântăreață sigură pe sine, care nu se sfiește să se exprime liber. Corina va urca pe 3 septembrie pe scena de la Media Music Awards, eveniment ce va avea loc în Piața Mare din Sibiu. Ne pregătește un show special, dar și un outfit cu care să ne dea pe spate.
Noi abia așteptăm să o vedem live, dar până atunci artista are un mesaj atât pentru fetele cât și pentru băieții prezenți la show. Îl găsiți în interviul de mai jos:
Kiss FM: Cum ți se pare Media Music Awards ca gală de premii și ca atmosferă?
Corina: E foarte tare în primul rând pentru că e singurul eveniment de acest gen, iar acolo se întâlnesc toți artiștii din showbiz. Mai mult decât atât, e foarte mișto că suntem invitați acolo, ceea ce înseamnă că avem piese pe radio, iar munca noastră este apreciată. Un eveniment fain, asta e.
Kiss FM: Știm că ești o fashionistă înrăită și că îți place să-ți surprinzi fanii prin ținutele tale. De unde te inspiri?
Corina: În general, îmi aleg ținuta în funcție de conceptul pe care îl fac pentru show-ul respectiv. Iar conceptul e inspirat din filmele Mad Max.
Kiss FM: Ai putea să ne dai câteva indicii despre ținuta de la Media Music Awards?
Corina: Despre ținută nu pot să-ți dau mai multe detalii, fiindcă vreau să fie o surpriză. Sper să le placă tuturor, știi că eu întotdeauna suprind. Uneori în mod plăcut, uneori nu, depinde și de gusturi. Pentru unii par extravagantă și too much, iar pentru alții par wow și foarte curajoasă. Important e că eu mă simt bine și îmi asum fiecare outfit. E important să porți un outfit cu atitudine. Asta mi se pare foarte tare: să te exprimi liber ca artist și să nu te lași dominat de ce spun alții sau de prejudecăți. Tu ești un artist și te exprimi așa cum simți. Eu de asta sunt cunoscută ca fashionistă, fiindcă am încercat combinații năstrușnice fără să-mi pese de critici sau de părerile altora. În mare parte, oamenii au apreciat, ceea ce e bine.
Kiss FM: Ce urmează după „fete din Balcani”? Pregătești o piesă nouă?
Corina: Sigur că da. Deocamdată, piesa „Fete din balcani” merge foarte bine, e in heavy rotation. Vedem, nu știu încă când va veni momentul în care să lansez o piesă nouă, dar o am pregătită și este foarte, foarte tare.
Kiss FM: Dintre toate melodiile tale, care e cea de care nu te-ai sătura niciodată?
Corina: „Quieres una aventura” este o piesă care mie îmi place foarte mult și mi se pare că e acea piesă care nu moare niciodată.
Kiss FM Care e preferata lui Robin?
Corina: Îi place „Munky Funky”, mai ales că a apărut și el în filmări. Era foarte mic și făcea niște trick-uri cu bicicleta. Da, e piesa lui preferată.
Kiss FM: Ce mesaj ai pentru publicul de la Sibiu?
Corina: Păi, mai degrabă am un mesaj pentru fete: le doresc să se simtă sexy, puternice, frumoase, le-am și dedicat „Fete din balcani”. Asta e și ideea, ca ele să se simtă mereu frumoase și să nu mai plece capul niciodată, să se distreze maxim la show, fiindcă o să facem super-show pentru ele. Băieților le transmit un sărut autobronzant pe pielea lor. Și să vină acolo cu multă energie. Vreau să facem gălăgie împreună și să ne bucurăm de seara aceea, fiindcă voi fi doar a lor.
Luați sfatul Corinei și haideți să facem atmosferă la Media Music Awards! Ne vedem în Piața Mare din Sibiu pe 3 septembrie!












































