de Marius Ghenț
Pe 5 octombrie se sărbătorește Ziua Internațională a Educației, și Ziua Internațională a Profesorului, pentru că astea două vin la pachet. E ocazia perfectă să ne gândim la rolul profesorului în societate, și, poate mai important ca orice, prin câte lucruri oribile trece în fiecare zi. Sunt sigur că și-au imaginat că totul o să fie excelent, când au terminat facultatea, ca în Atena lui Platon. Din păcate au dat în România lui Vanghelie, unde lucrurile nu sunt chiar la fel.
Meseria de profesor nu e una ușoară. Mai ales în România. În primul rând, ești plătit un pic mai bine ca un om care nu a terminat patru clase, ceea ce cam distruge tot rolul educației. În plus, toată ziua interacționezi cu oameni care stau cu ochii-n jocuri și social media, și nimeni nu e atent la poveștile tale. E ca și cum ai vorbi cu statui toată ziua. După un timp, ajungi inevitabil la un sanatoriu, sau te arunci pe geam. Exagerez, evident, dar și în caz contrar, în care elevii îți răspund și chiar comunică cu tine, lucrurile nu stau mai bine. Te iau la mișto, îți dau răspunsuri care nu au legătură cu topicul și tot așa. Nu contează dacă sunt atenți la tine sau nu, oricum e nasoală treaba.
Eu nu sunt avocatul lor, și eu am urât destui profesori la viața mea, mai ales pe scorpia de profesoară de germană, dar uitându-mă obiectiv la situație, nu e așa roz nici pentru ei. La câte au făcut ei pentru noi, și ce continuă să facă pentru generațiile din prezent, ar merita mai mult respect. Ți-am făcut și o listă cu mai multe motive pentru care ar trebui să-i apreciem.
1. Au răbdare
Ceea ce e foarte important. Lucrează toată ziua cu oameni tineri, care au vârste la care nu sunt încă 100% oameni. Ori prunci care sar toată ziua pe bancă și își bat colegii cu creioane, ori adolescenți care acum au descoperit iubirea și vai și amar de capul lor. Eu nu am răbdare nici să-mi frig două ouă într-o tigaie. Dacă aș sta 8 ore cu oamenii ăia, cu siguranță mi-aș lovi capul în repetate rânduri cu tigaia aia, până când totul s-ar face negru în jurul meu și aș putea evada în neființă.
2. Au la fel de mulți bani ca elevii
Am zis de chestia asta și în intro, dar merită spusă din nou. Profesorii din România câștigă foarte puțin. Nu înțeleg de ce ar vrea cineva să facă 17 ani de școală, ca apoi să se reîntoarcă în școală, și să predea pentru un salariu din care își plătește chiria și trei filme la cinema pe lună. E aiurea. Și totuși o fac în continuare.
3. Nu vin la școală beți
Adică, nu tot timpul. Ceea ce e de admirat. Eu îmi aduc aminte că profesorul meu de fizică și de educație fizică (weird, huh?) miroseau a tărie din când în când. Ceva tărie ieftină, evident. Și aveau și o privire pierdută în spațiu. Se citeau pe fața lor că se cred la Hogwarts. În fine, ideea e că nu făceau asta tot timpul, ceea ce e surprinzător, pentru că și ei au nevoie de un calmant pentru stresul produs de elevi.
4. Le fac un loc și proștilor în societate
Profesorii au un mod ciudat de a pasa responsabilitatea între ei. Așa ajungem cu proști la Bacalaureat, și nimeni nu știe exact cum au ajuns acolo. Ei bine, e simplu. Profesorii l-au trecut pe Ion (nume total aleatoriu) din bunătate, pentru că săracul nu a avut timp să învețe, și i-a mers bine până a dat de camerele de luat vederi, și s-a dezbrăcat în fața lor crezând că e pe Skype cu prietena. Bad move, Ion.
5. Legea îi dă peste cap mai ceva ca pe prunci
Legea Învățământului se schimbă mai des ca mesajele între elevi în timpul orelor. Ai crede că asta îi afectează pe copii, dar nu e așa. Lor nu le pasă. Pur și simplu fac cum le vine, și cumva tot se rezolvă. În schimb, profesorii trăiesc după legea aia. Tre să o știe ca pe Tatăl Nostru. Dar spre deosebire de rugăciunea supremă, care nu s-a mai schimbat de 2000 de ani, Legea Învățământului se modifică constant. Profesorii ajung niște cobai lipsiți de direcție. În contextul ăsta, să nu-ți bagi pix-n geantă și să pleci defninitiv e de admirat.
6. Motivează absențele, deși nu ar trebui
Dacă toți profesorii ar face EXACT ca la carte, nimeni nu ar mai termina școală, că ar avea prea multe absențe în catalog. Eu știu că am stat doar 60% din cei patru ani de liceu.. în clădire. În rest, dus am fost. Și profesorii m-am înțeles, în cea mai mare parte, mai puțin scorpia de mini-Hitler, și am mers mai departe. Știi bine că și cu tine au făcut, sau fac, la fel.
7. Nu te-au bătut niciodată, iar dacă au făcut-o, probabil ai meritat o cafteală
Să fim serioși, ai meritat-o. Și cu siguranță ți-ai mai uitat manualul de matematică acasă după experiență. Nu e ok, și nu ar trebui să se întâmple, dar dacă nu te bate nimeni acasă, ai nevoie de o cafteală din când în când. Bătaia e ruptă din cer și din cancelarie.
8. Întotdeauna îți aduci aminte cu drag de cel puțin un profesor
Școala suge pentru toți. Când eram în generală voiam să stau afară, în gimnaziu la calculator și în liceu la prietenă acasă. Aș putea să-ți zic 100.000 de lucruri pe care aș fi vrut să le fac în loc să merg la școală. Dar uitându-mă în urmă, văd că nu a fost atât de rău, din cauza profesorilor, care, cel puțin în România, încă fac parte din vechea gardă, care au intenții bune. Eu am fost norocos, am avut doar profesori ok, mai puțin Frau Skorpion, și mai mult ca sigur că și tu. Nu ai sta acum la o bere cu cel puțin un profesor? Sunt sigur că da.
