Odată ce te-ai despărțit de partener, e greu să pui stop gândurilor sau întrebările dintr-odată și să-ți vezi de viața ta. Nu e ca și cum poți da Shift+Delete amintirilor și nici sentimentelor, de aceea se spune că timpul e cel care vindecă rănile.
Artiștii au și ei experiențele lor pe care, nu de puține ori, le transpun în piese, acele melodii cu care ne identificăm și noi. Katty Perry a suferit o depresie după s-a despărțit de actorul Rusell Brand și a vorbit deschis despre momentele cumplite prin care a trecut. Artista a scris piesa „By the Grace of God”, fiindcă a vrut să împărtășească experiența ei cu restul care suferă din dragoste, ca să știe că nu sunt singuri.
„Sunt momente în care ești orbit de emoții puternice. Am fost în depresie și nu a fost un lucru plăcut. Am vrut să scriu despre asta, fiindcă întotdeauna simți că ești singurul care trece printr-o despărțire. În clipa în care ai ieșit pe ușă și te-ai întânit cu o persoană, iar ea te-a întrebat „Ce faci?”, tu a trebuit să răspunzi „Bine” pentru că știi că nu te-ar înțelege dacă te-ai apuca să vorbești despre starea ta.”, a declarat Katy.












































