Viitorul e un loc în care nu putem călători decât cu imaginația, asta dacă nu cumva mașina timpului zace aproape terminată în camera secretă a vreunui om de știință al secolului nostru. Dar până atunci, nu putem decât să visăm cu ochii deschiși la tot ce urmează să se întâmple, așa cum au făcut scenariștii filmului din 1989, „Back to the future Part II”.
21.10.2015 este chiar ziua în care călătoreasc personajele principale ale peliculei, iar acel viitor imaginar nu pare foarte diferit de prezentul nostru. Au prezis o multe invenții, printre care și adidașii ale căror șireturi se leagă singure. Până să apucați să spuneți „Dar noi nu avem așa ceva”, aflați că Nike deja au lansat un astfel de model.
Dați un play ca să vedeți toate schimbările pe care le-au prezis și câtă dreptate au avut!












































