Băieții de la Sweet Damage Crew sunt o echipă de artiști care, în timp ce își urmează pasiunea, dau culoare și viață orașelor din țară prin graffiti-urile pe care le realizează, fiecare cu povestea lui. Odată gri și șterși, acum pereții clădirilor vorbesc cu fiecare trecător în parte captându-i atenția și punându-i la treabă gândirea.
Fiindcă ne-am plimbat de multe ori pe străduțele pline de desene ale capitalei și de fiecare dată am stat să le admirăm, ne-am hotărât să cunoaștem mai bine ce presupune munca băieților. Așa că am vorbit cu Florin aka. Cage, managerul echipei, și am aflat ce își propun ei să schimbe prin creațiile lor. Aflați mai multe în interviul de mai jos:
1. Sa zicem ca esti intr-un lift si trebuie sa te prezinti de la parter si pana ajungi la etajul 10 unor oameni care nu te cunosc. Ce le-ai spune despre tine?
Problema e ce facem dacă se oprește liftul între etaje la 5, fiindcă ar trebui să vorbesc cam mult. Eu sunt Cage sau Cage (cum se scrie), fiindcă, trăind în România englezismele de genul se deformează și ajung românisme. Sunt manager Sweet Damage Crew, o echipă formată din mai mulți băieți care desenează pereții țării și nu numai, fiindcă sperăm să trecem și dincolo de granițe.
În componența echipei sunt în momentul de față Biex, LostOptics, Recis, Pandelee și Boeme, un băiat de la Constanța. În crew-ul nostru mai avem și un MC, un tip care cântă, iar numele lui este Machanache, cel mai fresh rapper. L-am cooptat în rândul nostru ca să ne promovăm reciproc pe unde ne ducem. Noi încercăm cumva să mărim echipa și să ne ducem și către alte domenii, nu neapărat numai graffiti și street art. Vrem să mergem și spre zona de tatuaje și spre publicitate, fiindcă printre noi sunt și băieți care au făcut design de produs, care au și cunoștințe de arhitectură, știu și editare foto. Încercăm să facem o echipă complexă cu care să ajungem în mai multe locuri, dar de bază acum este graffiti-ul.
2. Cum ai inceput sa faci graffiti-uri?
Treaba asta la mine a început acum mulți ani, prin 1999, la liceu. M-am întâlnit cu niște băieți care descoperiseră și ei chestia asta. Era ceva nou, interesant și am zis „De ce nu? Haideți să încercăm!”. Am ajuns în 2015 să fac același lucru.
Când am început, nici nu erau spay-uri speciale dedicate acestei culturi, cel puțin în România, iar mentalitatea era și ea greșită. Dacă scriai pe undeva, toată lumea îți sărea în cap. Dar, ce-i drept, de la vandalism la ceea ce facem noi astăzi, cam ăsta e cursul: trebuie să treci pe acolo ca să ajungi aici.
3. Care este povestea Sweet Damage Crew?
Sweet Damage Crew va face anul viitor 6 ani de existență. În breasla asta a grafferilor noi ne știm cumva între noi și lucram de ceva vreme împreună, dar nu sub formă de echipă constantă. Pur și simplu ne întâlneam unul cu altul și făceam desene. Prin 2010 am participat la un festival unde trebuia să dăm un nume echipei și eram în formula inițială a crew-ului, cu patru membri. Unul dintre noi își făcuse un tricou pe care scria Sweet Damage, culmea, era un tag cu o semnătură dată de el. Din lipsă de inspirație la momentul respectiv, am decis ca numele echipei să fie ce scrie pe tricoul lui.
Noi considerăm că „Sweet Damage Crew” se potrivește cu ceea ce facem noi, fiindcă damage-ul provine din zona de vandalism și de unde am venit inițial, iar sweet este transformarea damage-ului în ceva ce e plăcut și ochiului celui care privește.
3. Toți trăiți exclusiv din proiectele Sweet Damage Crew sau aveți și alte joburi?
Da și nu. Eu am lucrat mai mulți ani în diferite domenii precum presă scrisă, dar de un an și ceva, trăiesc exclusiv din asta. Un alt membru lucrează la un salon de tatuaje. Există tot felul de proiecte freelance din care mai provin niște bani care nu au treabă cu graffiti-ul. Dar da, încercăm să câștigăm din pasiunea noastră, iar în ultima perioadă se pare că funcționează. Să vedem mai departe.
4. Ce impact ar trebui să aibă aceste imagini asupra societății? Ce vă propuneți să schimbați prin creațiile voastre?
Vrem să schimbăm mentalitatea învechită a poporului, fiindcă mulți consideră graffiti-ul drept mâzgăleala aia de pe perete pe care o văd la colțul blocului. Ar trebui să treacă dincolo de ea și să vadă ce se poate face cu adevărat. Ce-i drept, există o diferență între graffiti de stradă și street art-ul ăla cum sunt muralele noastre la care stăm câte 2-3 săptămâni, o lună. E o perioadă foarte lungă de muncă pentru a putea să-ți iasă ceva la nivelul ăla de detaliu și calitate. Vrem să le arătăm că există o altă față a graffiti-ului, nu doar distructivă, ci și una creativă.
5. Deci, care e diferența care aduce graffiti-ul mai aproape de artă urbană și îl diferențiază de vandalism?
E vorba de timp. Graffiti-ul ăla blamat de populație e o chestie făcută în 30 de secunde, un minut sau 5 minute maxim în timp ce stai pe stradă cu ochii în stânga și în dreapta să te uiți după poliție și alți oameni care ar putea să-ți creeze probleme.
Cu cât ai mai puțin timp la dispoziție cu atât vei crea ceva care nu e pe placul tuturor. Când ai timp, nu ești stresat și ai și libertate de exprimare, cu siguranță vei face ceva ce va plăcea publicului larg. Eu nu blamez pe nimeni, nici pe vandali, nici pe street artiști, fiecare are libertatea să facă ce vrea. Iar graffiti-ul în 2015 este cu adevărat liber și e legat de percepția privitorului.
6. Cum începeți un graffiti si cam cât dureaza?
De obicei, primim de veste că avem de desenat un perete. Apoi mergem la fața locului, îi facem poze, îl studiem, îl mângâiem, vedem care e textura lui și discutăm dacă e vorba de un comision work. Dacă clientul vrea ceva anume, ne așezăm la o masă și stăm acolo până vine ideea care trebuie ca să împăcăm și capra și varza, și el, și noi ca artiști. După toate etapele astea apare o schiță, 2, 5 sau 10, fiindcă e o perioadă destul de lungă de lucru. Abia de aici când s-a stabilit totul și punem prima dungă de vopsea pe perete, abia apoi durează alea 3 săptămâni - o lună.
Iar când avem noi libertate deplină și este totul susținut de noi, acolo chiar nu avem brainstorminguri. Acolo e libertatea originală a graffiti-ului . Te duci și desenezi ce-ți vine pe loc de multe ori.
7. Care ar trebuie să fie primul gând care îi vine în minte unui trecător care vede aceste graffitiuri?
Ar trebui să-l înveselească, să-l pună pe gânduri, să-l facă să se oprească în fața peretului măcar 30 de secunde, să se uite la el și să se întrebe „Ce a vrut să facă artistul ăsta aici?”. Adică să-l faci să ridice capul din telefon sau din pământ, să mai vadă și ce e în jurul lui.
8. Am văzut multe graffiti-uri pe clădirile școlilor, aprobate de conduceri. Dar nu am vazut o încurajare a elevilor să se exprime prin grafffiti-uri. Crezi că e important? De ce?
Anul ăsta tocmai am luat parte la un festival de graffiti care a avut loc la Sibiu și s-a desenat pe mai multe școli din oraș. Evenimentul a avut loc în timpul vacanței, nu era niciun copil pe acolo, așa că probabil au avut o supriză când au venit la școală.
E bine că directorii sunt de acord să se aibe loc lucruri de genul ăsta unde învață copiii. Pe de altă parte, poate ar trebuie să fie implicați și ei în astfel de activități. Ar merge să se creeze workshop-uri astfel încât noi, care suntem în domeniu de ceva vreme, să comunicăm cu copiii. Poate găsim cine știe ce talente ascunse printre ei care ar fi dispuși să facă mai departe pe viitor ceea ce facem și noi.
9. Ce i-ar trebui Bucurestiului ca sa aiba mai multa culoare? Cum l-ai transforma tu?
Fiecare calcan abandonat, gri, șters care nu spune nimic, ar trebui să fie dat unor artiști, fiindcă sunt foarte mulți oameni din țară, care ar putea face niște lucruri drăguțe cu pereții ăia. Doar că e o problemă financiară, nimeni nu-și dorește să investească într-o operă efemeră, până la urmă. Nu se știe niciodată, fiindcă la cum sunt clădirile prin București, pot să cadă mâine.
Drăguț ar fi să fie colorați toți pereții, mie mi-ar plăcea. Am fost și pe afară, prin alte orașe și se practică treaba asta de mulți ani pe acolo. Devine cumva un obiectiv turistic orașul numai printr-un tur de street art. La noi sunt puțini pereți, iar desenarea lor îi transformă automat în niște locuri speciale din oraș. Încet, cu pași mici, poate reușim să desenăm cât mai mulți dintre ei.
