Vrem să îți spunem de la început că dacă eşti genul de persoană care freacă telecomanda toată ziua cu o mână şi cu cealaltă îşi înfige tentaculele în castronul cu chips-uri, s-ar putea ca cele de mai jos să te motiveze să dai sedentarismul pe sport. Acest articol este pentru cei cărora nu le este teamă să iasă din zona de confort şi să devină exact aşa cum îşi doresc.
Eşti aici pentru că vrei să faci mişcare, să te simţi viu şi ca să-ţi etalezi corpul lucrat la vară pe un mers demn de covorul roşu. Aşa că, ne-am gândit să îți arătăm câteva aplicații și gadget-uri care te ajută să te menţii după ce ai luat în prima fază hotărârea de a deveni o mare de transpiraţie pe stepperele din sala de fitness.
Îți propune un circuit de exerciţii cu propria greutate foarte intense care îţi solicita toţi muşchii corpului. Poţi opta pentru programe de antrenament gratis sau cele cu antrenor, contracost.
Această aplicație folosește GPS pentru a înregistra și urmări activităţile de sport şi fitness cum ar fi alergarea, ciclismul, mersul pe jos dar şi drumeții montane. Este foarte utilă mai ales pentru cei care vor să scadă în greutate.
3) Calorie Counter PRO MyNetDiary - o aplicaţie completă cu informaţii utile pentru un stil de viaţă sănătos.
Am vorbit de aplicaţii, acum avem nevoie şi de nişte gadget-uri interesante pentru performanţele noastre sportive:
Avem în cap de lista Emopulse - o combinaţie între un smartphone şi un ceas super interesant şi tare simpatic. Tehnologia ne oferă accesorii care ne pot face viaţa mai uşoară, iar cu siguranţă acest gadget o să fie o alegere inspirată în viitorul apropiat.
Dacă totuşi simţi că acest gadget nu este pentru tine, poţi opta pentru dispozitivul Polar V800. Acesta reprezintă o asociere între un ceas cu GPS şi alte funcţii utile precum monitorul de ritm cardiac şi accelerometrul.
Nu în ultimul rând, braţările inteligente pot fi o alegere inspirată, ele reprezentând un segment de gadgeturi pentru fitness care capătă din ce în ce mai mare popularitate în rândul celor care practica activităţi sportive.
Orice opţiune ai alege, important este să treci la treabă. Pe locuri, fii gata, START!














































