de Radu Nicolae
Am douăzeci de ani și sunt student în anul întâi la o facultate de jurnalism. De curând, am obținut un internship. Asta inseamnă că pot să scriu, iar ce scriu se publică. Sunt tare fericit că am ajuns într-un loc în care mă pot exprima pe orice subiect dat, fără limitări sau indicații, altele decât cele ce se încadrează în limitele bunului simț (nu am voie să folosesc limbaj licențios, spre exemplu).
La cursuri e taaare frumos, ni se tot povestește despre cum jurnalistul este un om liber și privilegiat de meserie. El trebuie să aibă calitățile necesare pentru a obține acces în locuri în care mulți nu pot pătrunde. ‘Extraordinar’, m-am gândit. Ni se spune că nu avem limite și că avem dreptul să ne exprimăm cum ne taie capul. Dar putem face asta doar în contextul în care creăm sau distribuim conținut pe blogurile/site-urile personale. Noi creăm sau distribuim conținut pe pagini personale. Adică, in general, nimeni nu le poate contesta în așa fel, încat noi să ne simțim prost. Într-adevăr, am fost invățați că, totuși, atunci când publicăm o știre, pe site-ul publicației sau companiei unde lucrăm, dar și pe blog, trebuie să o facem perfect obiectiv. Eventual, putem continua cu alt articol care să conțină părerea personala. ’’Super!’’, mă gândeam că nu poate fi mai mișto decât atât.
Profesorii sunt foarte ok, toți au ani grei de experiență. Ne indeamnă mereu să fim insetați de informație, să verificam surse, să scriem. Suntem constant încurajați să nu ne lasăm spălați pe creier de industria în care, culmea, vrem cu atâta ardoare să intrăm. Auzim povești de tot felul. De la șantaj emoțional, până la jurnaliști care au fost amenințați cu moartea dacă nu publică, respectiv șterg, ori modifică un anumit articol. Imediat ce dascălul termină de povestit despre subiect, în sală se instalează un murmur perpetuu și indescifrabil. Remarc, totuși, din când în când, guri care spun cam așa: “Bă, păi gata, ce-i asta? Nu mă mai fac jurnalist!”. Bă, păi.. Of.. Să lăsăm asta la o parte.
În primele zile de facultate, un cadru didactic ne spunea cât de frumos o să fie cand vine un politician, la noi: “Băi, ăsta, ia, vino-ncoa, tu parcă scrii mișto, ia, hai, dupa dictare.” Ah, da, abia aștept să vină un Frank Underwood (vezi ‘House of cards’), să mă exploateze și apoi să mă arunce în fața metroului, metaforic vorbind. Păi, ori suntem liberi și spunem ce ne taie capul, ori scriem după dictare? Vezi, Doamne, nenea din guvern ne dicta o știre imparțială. Ceva nobil, nu? O întrebare: Când, sau mai bine zis, câți politicieni apelează la jurnaliști pentru a le oferi, gratuit, o știre care să îi ajute pe ei să fie primii ce publică informații pe surse despre un eveniment care tocmai s-a întâmplat? Gratuit? Suntem la un pas de a ne fi impozitat și aerul respirat, iar UN POLITICIAN face o favoare gratuită? Gratuită?! Un politician?! HA! Nu la noi, cel puțin.
Cred ca în exact aceeași zi, un alt prof, sau același, ne spunea să nu ne afiliem vreunui partid sau personaj politic, că ne stricăm; să nu ne lăsăm influentați, că ne pierdem credibilitatea. Noi trebuie să fim dedicați, să ne motiveze dreptatea și dreptul oamenilor la informație precisă și verificată, nu trebuie să fim ‘in it for the money’. Ni s-a spus, totuși, că jurnalismul poate fi o slujbă teribil de lucrativă dacă devenim sclavul cuiva și suntem de acord să ne iscălim la sfarșitul unui articol ce aruncă fecale în cineva, sau în ceva anume. Atmosfera de printre colegi s-a mai destins, iar din frica de moarte s-a ajuns la ‘A, da’ stai, mă, că tot pot să mă îmbogățesc, până la urmă’. Păi, bravo, mă! Începeam să mă îndoiesc de viitoarea generație de jurnaliști. Apoi, mi-am dat seama că judec ce e în jurul meu, dar uit să privesc oglinda. Pătrund în introspecție. Descopăr că și mie îmi plac banii. S-ar putea să nu rezist în fața unei sume jenant de mare și să atac ceva în care, de fapt, cred, fară a mă gândi prea mult. Se poate să fiu dispus să-mi pun onoarea în joc pentru stabilitate financiară. Și nu doar onoarea, e vorba de reputație, de demnitate, de prieteni, chiar. Nu-i de glumă. Mi-e frică.
În urma tragediei din Colectiv, parcă s-a trezit, de nicăieri, întreaga Românie. Se vrea dizolvarea clasei politice și înlocuirea acesteia. Pe scurt, se vrea eradicarea corupției. Dar până atunci, chiar nu-i de glumă. Chiar mi-e frică. Mi-e tare frică de corupție. Cumva, paradoxal, banii sunt în zilele noastre, simultan, mijloc și finalitate.
În acest articol ar fi trebuit să scriu ce așteptari am de la jurnaliști, în calitate de student al unei facultăți specializate. M-am lasat puțin luat de val, așa că închei prin a mă lega, în șfârșit, de subiectul principal. Nu pot spune că am vreo pretenție de la veteranii ieșiți acum mulți ani de pe băncile studenției, cei cu experiență în spate. Ei nu mai pot fi schimbați, nici măcar influentați. Revenim putin la ce ni se mai spune la facultate. O vorbă, considerată a fi ‘de duh’, este aceea că jurnalismul nu poate fi practicat ca un job secundar. Trebuie să fim mereu cu ochii pe știri, să privim mereu in jur, să culegem informații, să scriem, să publicăm, să fim 24/7 activi. Jurnalismul trebuie să ne ocupe toată viața. Noi, jurnaliștii, nu trebuie să știm ce e aia vacanță.
Din moment ce mi s-a cerut o părere personală, cu toate riscurile de rigoare, am să spun urmatoarele: Sunt de acord! TOT poporul trebuie să fie informat, nu doar jurnaliștii. Dar jurnaliștii trebuie să caute CE informații oferă poporului. Deci, da, nu putem lua vacanță de la a ne informa. Dar, dacă vrei să rămâi integru și în același timp LIBER, fără a fi, la un moment dat, atras sub aripa ‘protectoare’ a cuiva, NU ÎȚI CÂȘTIGA PÂINEA DIN JURNALISM! Cred cu tărie că, pentru a practica jurnalismul ăla onest și demn, venitul principal nu trebuie să vină de la redacție, radio, sau TV; decât dacă ești în divertisment, sau ceva care nu afectează părerea publică într-un mod direct și care nu poate fi scuzat. Te poti afirma, liniștit, fie cu un blog, fie cu un canal de Youtube. Acolo faci și spui exact ce vrei, cum vrei. Iar bani ies și din online. Ideea principală, după părerea mea, este să nu depindem financiar de articolele pe care le scriem!
Jurnalismul, ca să fie corect făcut - și subliniez, asta cred eu - trebuie să fie job-ul care poate nici măcar nu aduce bani, dar care să ne preocupe chiar ceva mai mult decât cel ce plătește facturile.
