de Marius Ghenț
În urmă cu aproximativ o lună, rapperul canadian Drake și-a lansat cel mai nou videoclip, pentru piesa „Hotline Bling”, o odă adusă telefoanelor date la ore la care omul normal doarme. E faină, mai ales dacă te gândești că e o bucată în care Drake vorbește despre fosta lui iubită. Adică la fel ca-n toate piesele scoase vreodată de el. Ceea ce e impresionant. Ai crede că la un moment dat s-ar sătura, sau ar trece la un alt subiect, dar nu. Și-a făcut o carieră din asta. Trebuie să apreciezi un om care cântă doar despre un singur subiect, și o face bine chiar și după atâția ani. Apropo, numai mie mi se pare ciudat că are întotdeauna foste, dar niciodată actuale sau viitoare? Ceva e fishy, dar nu la fel de fishy ca și clipul de la „Hotline Bling”, care a eclipsat în totalitate piesa.
E destul de simplu de descris. Apare Drake, în niște combinații vestimentare care l-ar face și pe tata să pară feșăn, împreună cu mai multe femei care dansează, în niște încăperi iluminate puternic în diferite culori. Sună destul de banal, nu? E, dar cu toate astea internetul a explodat cu o tonă de meme-uri și Vine-uri după ce a fost lansat. De ce? Pentru că rapperul dansează mult mai mult decât ar trebui. În cazul lui, nu ar trebui să danseze niciodată, deci și o încercare de dat din mâini e peste limită. Dar ce contează asta? Știi momentele alea când dansezi singur prin cameră, și intră cineva peste tine, și mori de rușine? Ei bine, Drake nu are rușine. El a pus și o cameră să-l filmeze, să share-uiască momentul cu toată lumea. Pentru că nu-i pasă ce părere ai tu despre mișcările lui. E foarte punk. Sau total neinspirat. Tu decizi.
În fine, toate dansurile lui de mătușă care vrea să fie cool, dar are peste 60 de ani, și trei pahare de vin în ea, au făcut din Hotline Bling o mare glumă. De aceea m-am gândit să fac o listă cu cele mai faine clipuri făcute de Drake, să ne reamintim de părțile bune ale artistului. Și să încercăm să uităm de episodul ăsta urât.
Headlines
În clipul pentru primul single de pe Take Care, Drake o arde ca un boss adevărat. Cântă într-un stadion de baseball, bagă niște rime la masă cu hoaverii lui, și în fața unei clădiri ce seamănă pe fiecare sediu de Parchet de pe lângă Tribunalul X din România. Cântă chiar și într-un lift, care-l duce cel mai probabil în cer. Nu știu, dar mă gândesc că e o metaforă pentru succesul lui. Tot merge în sus, în sus, în sus, fără să se oprească. La un moment dat vandalizează o clădire veche, care seamănă pe moara aia după care plânge Cărtărescu în fiecare interviu. Drake era un șef aici. Păcat.
Worst Behavior
Aici starul principal e taică-său, care apare fix la început, într-un costum alb de PIMP, în fața unei parcări pline cu limuzine roz. E ăla cu musteață. Doamne, cât e de tare. Acum știu eu de unde-și trage swag-ul Drake. Nu putea să-l pună pe el să danseze în Hotline Bling? Fac pariu că era mai bun ca plodul lui.
Energy
Clipul ăsta e destul de ciudat, dar într-un mod bun. Rapperul și-a pus muianul peste fețele unor celebrități ca Floyd Mayweather, Miley Cyrus sau Oprah. Asta m-a trimis cu gândul la Windowlicker, de la Aphex Twin, un clip legendar filmat de Chris Cunningham. Ambele o să-ți dea coșmaruri. Dar nu ca mișcările lui Drake din Hotline Bling. E teroare ce se întâmplă acolo.
HYFR cu Lil Wayne
Vrei să-l vezi pe Drake când era doar un mic copil? Normal că da. Eu nu am fost niciodată la un bar mitzvah, dar dacă așa e la toate, vreau să merg.
Hold On, We’re Going Home
O copie clară după serialul cult Miami Vice, dar nu mă supăr. A ieșit foarte ok. Cineva îi fură femeie, vede negru în fața ochilor, își cheamă trupa, se înarmează și cred că te-ai prins ce se întâmplă în continuare. Spoiler: Când merge să o recupereze nu bate la ușă.
5 AM in Toronto
Niciodată nu am înțeles de ce piesa asta nu a fost un hit. Mi se pare că e una dintre cele mai faine scoase de el. Ever. Și nici clipul nu e rău. Drake petrece la 5 dimineața în ceva club underground din Toronto, în care au și un teren de volei. Patronii de cluburi devin din ce în ce mai creativi zilele astea. Eu mă aștept să pună cineva și o mini fabrică de aparate de aer condiționat în mijlocul ringului de dans. Orice e posibil.












































