de Nicușor Daniel Ciobotea
Sunt convins că ţi s-a întâmplat chiar ţie sau cunoşti pe altcineva care nu mai reuşeşte să scape de un tic verbal. Sunt exact cuvintele alea care devin populare o perioadă de timp, dar îşi pierd farmecul şi încep să te enerveze mai ceva că versurile cântate de Fuego în preajma bradului de Crăciun.
Cel mai probabil le cunoşti şi tu:
1. Nimic nu cred că este mai supărător că un “M-ai înţeles?” trântit din partea interlocutorului după ce tu chiar îţi storci creierii să înţelegi ideea pe care vrea să o transmită. Probabil ticul nostru se potriveşte perfect celui american “you know” pe care sigur l-ai auzit şi tu de zeci de ori într-un interviu cu vreo vedetă de peste ocean.
2. Ştii că îţi sângerează urechile când auzi “da, da, da”. Repetat obsesiv te face să te gândeşti la moduri prin care i-ai putea închide gura persoanei respective cu o bandă adezivă şi cum ai putea să o deportezi pe o insulă izolată să uite acest obicei stresant.
3. Pentru că eşti o persoană grijulie, ai momente când te interesezi de starea de spirit a prietenilor tăi, ce au mai făcut, ce planuri mai au, ce cuvinte noi au mai învăţat. Inevitabil te loveşti însă de un “Bine” care te loveşte fix în moalele capului. Ce ai de făcut? Sună-l pe Florin Piersic, este campion naţional la povestit, se spune că cea mai lungă conversaţie a sa telefonică este în derulare din martie anul trecut. Propune-i să îţi înveţe prietenii ce înseamnă să dai un răspuns complex.
4. “Asta e“ se foloseşte mai des ca bună ziua, este precum un sport naţional la noi. Imaginează-ţi ce se întâmpla dacă Ştefan cel Mare ar fi spus “asta e” înaintea unei bătălii fără ca măcar să reacţioneze. Astăzi, probabil vorbeam altă limbă.
5. Ştii că e supărător, dar il folosim toţi în unele situaţii. Nu cred că a trecut o zi fără să îţi răsune în minte acel “auzi?”. Fie că te deranjează un necunoscut care s-a rătăcit printre străduţe sau un prieten bun pe care îl ştii din copilărie, acest “auzi” câştigă detaşat în faţa oricărui alt salut românesc.
6. Apelativul “pisi” ar trebui să intre în cartea recordurilor drept cel mai dubios cuvânt inventat vreodată pentru cei îndrăgostiţi.
Partea bună o reprezintă faptul că toate aceste ticuri se pot corecta. Da, no? Ups, am comis-o şi eu.












































