Banii înseamnă, de fapt, orice. Pot fi o carapace de țestoasă, o monedă de metal sau o bucată de hârtie. Ei sunt un intermediar al oamenilor care fac schimburi de bunuri și servicii. Au valoare pur și simplu pentru că toată lumea știe că toată lumea îi va accepta ca o formă de plată.
Banii există, sub o formă sau alta, de cel puțin trei mii de ani. Înainte de acea vreme, se presupune că erau folosite diverse feluri de troc. Una dintre cele mai mari calități ale banilor este că au reușit să crească viteza cu care astăzi se fac afacerile, indiferent de domeniu.
Trocul era un schimb direct de bunuri și servicii. ‘’Îți dau o suliță și tu îmi dai un mamut.’’, spre exemplu. Dar, asemenea aranjamente aveau nevoie de timp. Trebuia sa găsești persoana care ar fi de acord să omoare un animal imens doar pentru o bucată ascuțită de metal. Dacă asta nu funcționa, trebuia ca termenii târgului să fie modificați până ambii agenți ecomomici erau mulțumiți.
Undeva în jurul anilor 1100 Î.H., chinezii au trecut de a la schimba arme și unelte la a folosi replici ale acestora din bronz. Cum nu era tocmai confortabil să bagi mâna in buzunar și să te ințepi în ceva ascuțit, aceștia au abandonat ‘armele’ și au început să toarne forme rotunde, care au devenit unele dintre primele ‘fise’. Chiar dacă ei au fost primii care le-au folosit, primele monede bătute au apărut nu departe, în Lydia (acum vestul Turciei).
În 600 Î.H., regele Lydiei a bătut prima valută oficială. Erau formate din electrum, un mix de aur și argint și erau ștanțate cu poze pe post de valori. Această valută a ajutat Lydia pe plan extern și intern, în așa fel încât a ajuns unul dintre cele mai bogate imperii din Asia Mică. Monedele însă n-au scăpat poporul de armata Persană.
Tot prin 600 Î.H., când se credea că Lydia e prima în dezvoltarea valutei, China a introdus bancnotele de hârtie. În 1200 D.H., când a venit în vizită Marco Polo, împăratul Chinei avea și bani și bunuri. În locul în care pe bancnota americană scrie ‘In God We Trust’ (În Dumnezeu credem), la chinezi scria ‘All counterfeiters will be decapitated.’ (Toți falsficatorii vor fi decapitați).
Europenii au folosit monezi până in 1600 D.H., fiind ajutați de colonii, de la care cumpărau metale prețioase, din care puteau bate mai multe monezi. Prima bancnotă scoasă de europeni a fost, de fapt, tipărită de o colonie franceză din America de Nord. La 1685, soldații au primit cărți de joc ștanțate și semnate de guvernator, pentru a le folosi în loc de bani de la francezi (Ruta Canada-Franța era foarte lungă, uneori cei de pe drum rămâneau fără bani).
Apariția banilor tipăriți în Europa a crescut nivelul de tranzacții care putea apărea. Băncile si clasele sociale înstărite au început să cumpere valută de la alte națiuni și așa s-a născut prima piață de valută. Competiția dintre țări era acerbă, ajungându-se foarte des la războaie valutare. Se încerca devalorizarea monedei țării inamice și creșterea prețurilor la bunurile acolo, prin scăderea puterii de cumpărare a dușmanului.
Regulamentele Organice, adoptate în timpul ocupaţiei ruse în cele două Principate (1829-1834), au încercat să rezolve şi problema monetară.
S-a stabilit ca monedele de circulaţie în Ţările Române să fie galbenul austriac (din aur) şi sfanţul de argint. Acesta din urmă (în germană i se spunea „zwanziger”) a rămas în amintirea noastră doar în expresia „nu mai am nici un sfanţ!”.
Primul leu românesc a apărut în 1868. La 22 aprilie 1867 este stabilită moneda națională leu, ca o monedă bimetalică cu etalonul la 5 grame de argint sau 0,3226 grame de aur și având 100 de diviziuni, numite bani.
În data de 4 mai 1867 (22 aprilie, pe stil vechi), domnitorul Principatelor Romane, Carol I, isi vede transpus in realitate unul dintre primele acte menite sa modernizeze tara: „Legea pentru infiintarea unui sistem monetar si pentru fabricarea monedei nationale”, al carei proiect incepuse practic din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza.
Primele monede emise au fost cele divizionare din bronz, de 1 ban, 2 bani, 5 bani și 10 bani, bătute în Anglia în 1867. În 1868, s-a emis prima monedă românească de aur cu nominalul de 20 lei. Începând cu 1870 s-au emis și monede de argint cu nominalele de 50 de bani (denumite popular „băncuțe"), 1 leu și 2 lei. Începând cu 1880 s-au emis și monede de argint de 5 lei. Monede din aur pentru circulație s-au bătut în 1883 și 1890. Primele însemne monetare de hârtie sunt biletele ipotecare, emise conform legii din 12 iunie 1877, cu valorile nominale de 5 lei, 10 lei, 20 lei, 50 lei, 100 lei și 500 lei, de către Ministerul de Finanțe, pentru a obține fondurile necesare susținerii financiare a Războiului de Independență. La 1 aprilie 1880, este înființată Banca Națională a României, fiind singura abilitată să emită monedă de metal și hârtie.
Pe lânga toate avantajele aduse de bani, aceștia vor avea mereu un efect real și permanent asupra felului în care facem afacerile în zilele noastre.
Surse:
