Sunt considerați o invenție a americanilor, deși își au originile în Genoa, Italia, un oraș port ce producea un anumit tip de bumbac numit ‘gin’, care era vopsit cu indigo natural, de unde și culoarea semnătură a jeanșilor. Blugii albaștri erau purtați de marinarii italieni. Pe aceștia, iar mai târziu pe pantaloni în sine, oamenii îi numeau ‘gini’. Francezii spuneau ‘bleu de Gênes’, de unde si popularitatea termenului de ‘blue jeans’. La un moment dat, materialul italian a fost distribuit în Europa. În orașul francez Nimes, când țesătorii au încercat să reproducă acel material de blug, au creat un material similar, țesut diagonal, care căpătase denumirea originala de ‘serge de Nimes’(serj din Nimes), care a fost scurtată și adusă la forma de ‘denim’.
Ideea originală de pantaloni ținuți împreună de nituri a fost a lui Jacob Davis, un croitor din Reno, Nevada, care avea un client ai cărui pantaloni se rupeau întruna. Vrând să-și protejeze ideea, l-a recrutat pe Levi Strauss, deținătorul ‘dry goods wholesaler Levi Strauss & Co.’ în calitate de partener de afaceri. Au obținut brevet pe 20 mai, 1873. Tot atunci se sărbătorește ziua jeanșilor.
În anii ‘50, jeanșii albaștri au fost interziși în anumite locuri, precum școli, teatre sau restaurante, pentru că erau considerați o formă de rebeliune împotriva conformismului. Hollywood a sesizat oportunitatea si a profitat, folosind jeanșii ca un simbol al rebeliunii în filme legendare, cum ar fi ‘Rebel without a cause’, cu James Dean, sau ‘The wild one’, cu Marlon Brando, filme care au stabilit, practic, trendul pentru ‘golani’.
Iată câteva lucruri interesante pe care le-am aflat despre jeanși
- Sunt necesare 37 de operațiuni de coasere pentru a face o pereche Levi’s 501;
- Primii jeanși au venit în două stiluri, albastru indigo și bumbac maro, stilul ‘rață’;
- Prima etichetă atașată vreodată unui articol de îmbrăcăminte a fost un steguleț mic si roșu, cusut fix lângă buzunarul din spate ai jeanșilor Levi’s;
- Pe vremea când jeanșii erau purtați de muncitorii din fabrici, cei pentru bărbați aveau șlițul în față, iar cei femeiești îl aveau pe lateral;
- Mai mult decât sigur ați văzut pe majoritatea șlițurilor inscripția ‘YKK’. Aceasta vine de la "Yoshida Kogyo Kabushikikaisha", varianta japoneză pentru ‘Yoshida Company Limited’, o comapnia înființată în 1934, de către un fabricant de fermoare, care încă produce fermoare pentru majoritatea blugilor din lume;
- Peste 50% din denim este produs în Asia, mai exact China, India și Bangladesh;
- Jeanșii au devevit populari, în alte părți decât în America, pe vremea celui de-al Doilea Război Mondial, datorita soldaților care îi purtau mereu când nu erau la datorie;
- Se pot face 225 de perechi dintr-un singur balot de bumbac;
- Cea mai veche pereche de jeanși a fost găsită in 1997 și avea 115 ani. Scoasă la licitație în 2005, aceasta a fost vândută unui colecționar japonez și anonim, pentru suma de $60,000;
- Cea mai scumpă pereche de blugi la ora actuală costă $250,000 și aparține brandului ‘Dussaul Apparel Trashed Denim’;
- E nevoie de aproximativ un kilogram de bumbac pentru a produce o pereche de jeanși;
- ~2.3 miliarde de metri de material denim sunt produse anual la nivel global;
- În 1951, cântărețul Bing Crosby nu a fost lăsat să intre într-un hotel canadian (până să-ș recunoască un angajat) pentru că purta jeanși. Ca răspuns, Levi’s a creat un stil mai formal pentru el, numit ‘Canadian tuxedo’;
- În 1955, Levi’s a vopsit în exces o pereche de blugi, ca să obțină un albastru vibrant pentru James Dean, în filmul ‘Rebel without a cause’;
- În 1957, Levi’s a numit o linie de blugi dupa Elvis Presley, numită ‘Elvis Presley Jeans’, care erau la fel cu cei pe care artistul i-a purtat când a cântat ‘Jailhouse Rock’, în filmul cu același nume;
- În 1984, designerul Yves Saint Laurent a spus ‘Îmi doresc să fi inventat eu blue jeanșii… Au expresivitate, modestie, sex appeal, simplitate - tot ce visez să aibă hainele mele.’;
- La doar șase zile după ce a fost investit în funcție, George W. Bush a interzis jeanșii la Casa Albă;
- În 2009, au fost interziși în Coreea.
Surse












































