de Tim Fenby
În ultimii 30 de ani, majoritatea Chinei a început să adopte capitalismul Vestic. Dar un oraș cu trei mii de locuitori a păstrat modelul maoist al Chinei din trecut. Cândva o comunitate egalitaristă de succes, Nanjie a devenit treptat un simbol al comunismului și un exemplu pentru cum ar trebui sistemul să continue să funcționeze. La început, guvernul a băgat bani în oraș ca să se asigure că va păstra fațada unui model egalitarist de succes. Dar, odată ce restul țării a absorbit mai multe practici capitaliste, Nanjie a trecut de la simbolul succesului la o capsulă a timpului și o zonă a Maostalgiei.
În ziua de azi, orașul încă pune melodiile comuniste prin difuzoare. A devenit o atracție turistică pentru chinezii interesați să vadă cum era viața pe vremuri. Fotograful australian Tim Fenby a stat ceva timp acolo anul ăsta și a vorbit cu VICE despre viața din ultimul sat comunist al Chinei.
VICE: Bună, Tim, spune-mi mai multe despre sat.
Tim Fenby: E zona asta ciudată din centrul Chinei, care pare să se opună restului țării. Din ce am văzut, majoritatea Chinei e plină de reclame și semne publicitare luminoase. Dar când ajungi în Nanjie, străzile sunt destul de goale, abia găsești câteva mașini, iar, în momentul în care mergi prin oraș, se face din ce în ce mai liniște.
De ce a păstrat modelul ăsta?
E o poveste complicată. În 1989, când au avut loc protestele din Piața Tiananmen, o mare parte din China dorea o formă de capitalism și privatizare. La acel moment, Nanjie era înfloritoare la nivel economic, iar o groază de politicieni și generali chinezi ai vechiului regim, care nu se dădeau în vânt după schimbări, au văzut în Nanjie un exemplu de comună funcțională.
Orașul tindea deja spre maoism, așa că mulți politicieni au început să investească în el. Ca răspuns, Nanjie a început să devină tot mai stângist în timp ce restul Chinei devenea capitalistă.
Deci au devenit o ultimă formă a visului comunist?
Da, au început să facă și împrumuturi de la guvern. Dacă te uiți cu atenție la povestea lui Nanjie, vei vedea un oraș egalitarist de succes. Dar, dacă te uiți și mai atent de atât, vei vedea că succesul pe care l-a obținut e egal cu numărul de împrumuturi pe care le-a făcut.
Ce au făcut cu banii obținuți?
Împrumuturile le-au permis să ridice toate monumentele astea. Am citit de curând că unul dintre liderii orașului a folosit împrumuturi de milioane de dolari ca să construiască o mașină cu mișcare perpetuă.
E incredibil. Monumentele astea au ajutat la transformarea lui Nanjie în atracție turistică?
Da, pentru străinii ca mine, e o atracție turistică în felul în care cred că va fi Dubai în viitor. Toți banii au dus la lucrurile astea ciudate. Iar monumentele încep să ruginească, după cum poți vedea în poze, multe arată ciudat acum.
Dar chinezii merg acolo ca să înțeleagă cum ar fi fost viața în comunism.
Se pare că e similar cu felul în care lucrurile erau înainte. Oamenii din China caută conceptul ăsta idealizat al Chinei maoiste, iar în Nanjie se găsește așa ceva la greu. Au melodii comuniste care se aud prin difuzoare în timpul zilei. E cumva drăguț. E un oraș chiar plăcut și interesant de vizitat.
Ne-am concentrat foarte mult pe turiști, dar cum e pentru localnicii care trăiesc aici?
Păi, orașul e un soi de minciună. Academicienii chinezi îl numesc egalitarist, dar într-un fel ignoră faptul că majoritatea forței de muncă e formată de imigranți. Ei trebuie să respecte legile stricte ale orașului, fără niciun beneficiu. Nu au casă, educație și hrană asigurată, cum au localnicii.
Referitor la împrumuturi, cum se descurcă cu plătirea lor?
Nimeni nu și-a pus problema să fie plătite. Așa a fost posibil pentru oraș să existe. Cred că-n 2000 aveau 23 de companii, majoritatea fabrici, iar trei dintre ele erau profitabile.
Dacă iau totul în considerare, pare un oraș destul de trist.
E greu să spun cum se simt oamenii, dar se pare că încearcă să pară mândri. Într-o noapte, am mers de unul singur în restaurantul de lângă hotel. Un tip a venit la mine și m-a invitat să stau împreună cu grupul său în altă cameră. Erau zece bărbați care fumau și dădeau un soi de banchet mare. M-au pus să gust din mai multe tipuri de mâncare; mi-au arătat o groază de feluri de mâncare și mi-au tot spus cât de bune sunt.
Apoi, când am plecat, mi-au dat un pachet de țigări produse local și o sticlă din vin din orez. Parcă voiau să-mi arate că orașului îi merge bine, deși nu pare.
Traducere: Dana Alecu
Urmărește VICE pe Facebook
