de Marius Ghenț
Vlad Munteanu, cunoscut fanilor de rap din underground sub numele de DOC, e un veteran. Scuipă-n microfoane de aproape două decenii. Împreună cu Vlad Dobrescu și Deliric, a înființat trupa C.T.C. în 1999, care și în prezent umple cluburile. A scos câteva albume solo, și o tonă de colaborări, care l-au făcut unul dintre cei mai respectați artiști din underground.
În 2013 semnează cu HaHaHa Production, și toată lumea i-a sărit în cap. Când zic toată lumea mă refer la ăia care habar nu au că el a mers acolo la producție, și să scrie piese. În ochii unor fani hardcore, DOC a trecut de partea comercială. A primit eticheta de „selling out”, o expresie care poate fi tradusă în română ca fiind „ce zic oameni supărați că artiștii lor favoriți pot face mai mulți bani”. Industria muzicală e complicată și de multe ori absurdă.
Săptămâna trecută și-a lansat cel mai nou album, intitulat DOC și Motzu HD, primul material scos la casa de discuri fondată de Smiley, cu care are și o piesă nouă, care a adunat până în prezent peste un milion și jumătate de vizualizări pe Youtube. Cu această ocazie, m-am gândit să stau de vorbă cu el despre proiect, colaborarea cu șeful HaHaHa Production, dacă mai există etichetele de mainstream și underground, și recepția publicului la albumul proaspăt scos pe piață.
Cum ai ajuns să semnezi la HaHaHa Production?
Eu am mult timp liber. Nu-mi ia foarte mult să-mi fac treburile. Dacă mă apuc de o piesă o termin în ziua aia. Având acest timp liber, și cunoscându-l pe Andrei(Smiley) de ceva vreme, am zis să încerc să fac și altceva în afară de cariera mea de MC. Am vrut să-mi extind aria de expertiză spre songwriting și producție. El oricum mi-a zis de multă vreme să vin la ei. Am zis „de ce nu?”. Faptul că m-am dus ca songwriter a venit la pachet cu artistul DOC. HaHaHa e mai degrabă o casă de producție, și apoi un label.
Eu nu am vrut să-mi liniștesc fanii, făcând seria de interviuri cu Smiley înainte de lansarea albumului, unde am explicat cum stă treaba cu HaHaHa. Nu am fost niciodată un milog. Dacă am vrut ceva, am muncit pentru el. Sunt conștient că mă ascultă persoane care nu au noțiunile pe care eu am vrut să le introduc în interviul ăla. Nu vreau să liniștesc pe nimeni, dar lume trebuie să înțeleagă ce se întâmplă. Vrei să mă asculți, bine, dacă nu, asta e. Eu nu țin neapărat să mă asculte toată lumea. Vreau să ajung la toată lumea, dar în același timp muzica mea în sine filtrează publicul.
Te-a afectat feedback-ul negativ primit de la fanii care te-au ascultat de la începutul carierei?
Nu, în afară de motivație, nu. Adică mă motivează enorm. Îmi dă un impuls să fac chestii și mai faine. La modul „ia să o vedeți voi pe următoarea!” Eu-s nebun, eu merg înainte orice ar fi. Eu nu cred în mainstream și underground. E tot muzică. Am văzut atâtea piese care au plecat din așa-zisul underground și au ajuns hit-uri în mainstream. Dacă faci o piesă un pic mai catchy, care prinde la mai multă lume ești în mainstream. E simplu. Eu fac muzică și ascult muzică. Poate exista underground când eram eu mai tânăr și special, și voiam să fiu aparte, eu și băieții mei, dar de atunci am trecut prin niște chestii, am văzut viața din diferite unghiuri, și muzica e tare în sine, indiferent de etichetele astea.
De ce te-ai decis să colaborezi cu Motzu?
Pe Motzu îl știu de multă vreme, nu mai știu exact când am primit primul beat de la el. El a început să producă în 1994. Mai recent am început să colaborăm din 2010, de pe albumul „Scăpat de sub control”, unde a produs o grămadă de bucăți. Când Motzu îți trimite instrumentale să asculți, vrei să scrii pe toate. Și-ți trimite din arii atât de variate, că rămâi mască uneori. E foarte fresh.
Știi care e treaba? Am vrut să subliniez poate pentru prima oară importanța unui producător în rap. Știu sigur că producția e foarte under-rated la noi. Oamenii au părerea că nu e importantă, dar fără ea, MC-ul ar vorbi de unu singur. Sunt și foarte prost plătiți, ceea ce mă deranjează. Am văzut cum e când circulă banii. În clipa în care producătorul e plătit și își permite să-și cumpere niște scule mai performante, să-și updateze stilul, să-și ia niște bănci de sunet și așa mai departe, ajunge să sune mai bine. Dar atunci când producția e văzută ca o chestie nesemnificativă, nu mai primește bani. El trebuie apreciat, pentru că e la un nivel cu MC-ul.
Noul proiect o să aibă o expunere mai mare ca albumele anterioare. Crezi că o să fie un material gateway pentru fanii din mainstream? Să devină curioși în legătură cu proiectele tale din trecut?
Da, dar nu doar atât. Adică același lucru l-am vrut și de la albumele anterioare. Pe mine mă interesează spread-ul lui. La câți oameni poate ajunge, prin diferite mijloace. Nu vreau să mă placă toți, dar vreau să ajungă la toți. Să se filtreze din toată lumea. Nu vreau să fie unul care nu a auzit de album. Chiar dacă o să fie mulți care o să zică „bă, nu-mi place”, e OK, dar vreau să-l auzi, că poate-ți place.
Celelalte albume au ajuns la oameni doar prin intermediul internetului, la ăsta vreau să ajungă prin mai multe medii. Sunt convins că nu o să am un câștig considerabil vizavi de ce am acum, fiindcă oricât de bine reușesc să fac să sune piesele, ceea ce am învățat natural, tot sunt un nenorocit criptic. Hai să fim serioși, dacă vorbim de albumul nou, sunt pe el chestii fucked up. De-abia după ce-l asculți a doua oară înțelegi niște versuri. E un puzzle. Așa îmi place mie, să mă plimbe prin mai multe filme. Din prezent în trecut. O mișcare browniană în lumea cuvintelor.
Crezi că oamenii trebuie să asculte materialul de mai multe ori ca să-l poată înțelege?
Eu l-aș asculta de mai multe ori. E făcut în detaliu. La prima vedere te fură sound-ul și-ți place, dar dacă treci de sound și încerci să ajungi la dume și să vezi unde am vrut să o duc, o să rămâi surprins. Sunt foarte curios să văd ce au înțeles ascultătorii de rap, și ăia care fac recenzii de rap. Să văd dacă au priceput ceva din subtilități.
De ce se numește DOC și Motzu în HD?
Pentru că sunt filme. Sunt filmele noastre. Am luat coloanele sonore de la Motzu, și eu am făcut filmele pentru ele. S-a derulat invers. La un proiect cinematografic prima oară ai scenariul, și apoi vine soundtrack-ul. La noi așa a mers. Proiectul începe cu „Primul Film” și se termină cu „Ultimul film”. E un album concept. De la ideea asta am plecat. Să fie ceva circular. Ai văzut cum se termină. Să dai repeat. Îl asculți din nou și intri din nou în film. Eu zic că ne-a ieșit.
Cum ai ajuns să colaborezi cu oamenii de pe album?
Vreau să o subliniez pe Helen, care e super. Am văzut de la oamenii care au ascultat materialul că a făcut senzație. Știam că va face. La HaHaHa avem mai multe studiouri, eu m-am lipit la Mihai și Dorian. Helen a fost prin studio, eu aveam nevoie de voci feminine și așa s-a întâmplat. Am pus-o pe „Primul film”, și apoi ne-am dat seama că ar merge super și pe „Ultimul film”. Mi-a plăcut mult ideea asta de simetrie. Când ai oameni cu care vibrezi, vin idei, se întâmplă chestii. Nu se scurg secundele degeaba. Fără Helen acolo nu știu cum era.
Mihai Gheorghe a venit pentru că voiam să cânte cineva refrenul într-o voce groasă. Îmi place de mor cum a ieșit. Apoi e Smiley, care nu are nevoie de nicio introducere. Pe Blaziny l-am luat acum vreo doi ani să scrie, anul ăsta pe Killa Fonic. Era clar că o să colaborez cu băieții mei CTC, și DJ-ul nostru NASA. Nu ai cum să nu faci o piesă cu Feli, dacă ești la HaHaHa. Pentru mine e una dintre cele mai șmechere voci feminine ever de la noi. Whats Up e pe remix-ul de la „Ceai”, care are un instrumental super de la Motzu. Exile e un tip din Arad, e cam pe filmul nostru de „rap for the sake of rap”, și-mi place mult de el. Pe ultima piesă e Marius Pop, celebrul chitarist, care a câștigat multiple titluri la multiple chitări. S-a terminat șmecheria. Omul e incredibil.
Pierdut Buletin e cea mai catchy piesă pe care ai scris-o până acum. Care e povestea ei?
Totul a început în 2013, când Smiley mi-a zis să facem o piesă. I-am zis „stai șerif stelar”, că așa îi zicem. Nu am vrut să facem piese pe bandă rulantă. I-am zis că o piesă cu el e specială. Și am lăsat-o. A trecut ceva timp, și anul ăsta îmi zice iar de idee. L-am sunat pe Motzu, să văd dacă are ceva beat-uri noi. Mi-a trimis un pachet printre care era și o schiță din care a rezultat „Pierdut buletin”. Schița aia mi-a spart fața. Am tot ascultat beat-ul până m-a dus cu gândul la pierderea identității. Eu am venit cu titlu, cu sintagma asta de ziar, și de acolo am tot vorbit cu Smiley și am cristalizat amândoi tema piesei.
Feedback-ul a fost foarte pozitiv. Te-ai aștepta la reacția asta din partea publicului?
E incredibil. Nu am avut niciodată un feedback atât de OK la vreun proiect. Mă bucur, pentru că mă face să cred că tot efortul de până acum a dat roade. Speram la o înțelegere, dar nu atât de mare. Nu-s obișnuit să nu primesc ceva critici. Toată lumea îmi zice „mamă, ce tare e”. Mi-au depășit așteptările. Și vânzările pe iTunes și Google Play, unde albumul e pe primul loc pe România. Să nu te gândești că mă îmbogățesc. E pe primul loc la noi, unde nu prea se cumpără online. E cel mai de succes proiect de până acum. Sunt cel mai bun DOC de până acum. Ce urmează nu se știe. Dar eu zic că următorul o să fie și mai bun.
