Câți dintre noi nu ne dorim să călătorim și să cunoaștem lumea? Câți am avea curajul să părăsim zona de confort și să plecăm într-o aventură de neuitat? Ei bine, ne-am gândit că la aceste întrebări cel mai bine ne-ar putea răspunde Radu Păltineanu.
El este plecat de 4 luni de zile departe de casă și pedalează pe bicicletă într-o tentativă de traversare a celor două Americi de la Oceanul Arctic în Alaska la Oceanul Antarctic în Țara de Foc ceea ce reprezintă totodată și o aventură diplomatică deoarece românul nostru poartă tricolorul alături și nu se sfiește să le vorbească americanilor (de nord și sud) despre țara noastră.
Așa că am hotărât să-l contact[m și să aflăm mai multe despre călătoria în care se află dar și ce anume l-a motivat să pornească pe acest drum:
1. Salut, Radu! Ne bucurăm că ai acceptat să vorbești cu noi și pe această cale îți mulțumim că ai dat curs invitației noastre.
Vă mulțumesc și eu pentru că m-ați contactat, îmi face mare plăcere.
2. În primul rând, vrem să ne spui cum și ce te-a motivat să pui în practică această idee dar și care este deviza după care se ghidează Radu în viață?
În aprilie anul acesta tocmai ce mi-am terminat studiile în inginerie Software la o universitate din Canada și am simțit că ăsta este momentul propice în care să încep o aventură pe cinste, o aventură prin care încerc să mă cunosc pe mine însumi, să mă dezvolt personal și să-mi depășesc toate limitele anterioare. Nu vă mai zic că anul trecut aveam și gânduri de însurătoare dar n-a fost să fie și asta a jucat un rol în decizia mea de a pleca prin Americi. Cred că deviza primordială în viața mea este libertatea. De mic zburdam pe dealurile dimprejurul Pietrei Neamțului acolo unde am copilărit și simt că nu mă voi putea despărți niciodată de acest spirit libertin. Îmi place să explorez, să caut, să descopăr zone noi, oameni noi, culturi noi. Este fascinant să ai un astfel de stil de viață.
3. Știm că până în prezent ai parcurs o distanță de 6400 de km. Cum reușești să îți găsești energia necesară pentru a pedala zeci sau poate chiar sute de km în câteva zile?
Îmi aduc aminte că pe 5 august, prima zi când am început să pedalez efectiv de la oceanul Arctic în nordul Alaskăi, am fost super încântat și nerăbdător să încep. Plecam în aventura vieții mele. Însă după primii 50 de km parcurși îmi puneam deja la îndoială capacitatea de a duce la capăt cu bine asemenea expediție și asemenea număr de kilometrii. Au venit după alte zile grele și lungi în care m-am călit, am învățat să pedalez în orice condiții, de frig, ploaie, ninsoare, 100 și mai bine de km pe zi. Există o vorbă românească care zice “cui pe cui se scoate”. Vă zic eu că e foarte adevărată în cazul meu.
4. Pentru că știm că monotonia nici nu intră în discuție, ce sentimente te încearcă când realizezi că ziua de mâine te va purta în locuri imprevizibile pe care nu le cunoști?
Că bine spuneți că monotonia nici nu intră în discuție, chiar nu poate fi vorba de așa ceva la atâta varietate de locuri și oameni pe care îi întâlnesc pe drum. Sentimente puternice mă încearcă în fiecare dimineață atunci când mă trezesc și realizez că am toată libertatea din lume și nu știu unde voi ajunge diseară și ce locuri noi voi mai vedea în ziua asta. Probabil că această stare de incertitudine pipărează expediția.
5. Cum au reacționat americanii când au văzut tricolorul purtat de tine și câți dintre ei știau câte ceva despre țara noastră? Ne desparte o distanță considerabilă..
Americanii nu au avut decât note laudative la adresa originilor mele și ori de câte ori ridic undeva drapelul. Pentru americani e un gest cât se poate de normal să te mândrești cu originile tale. Pe continentul nord american nu există preconcepte față de români, nici nu cred că ar avea de ce să existe. Și cred în general că de fapt multe din ele există fiindcă noi românii avem preconcepte și prejudecăți față de noi înșine. Ne lipsește șira spinării să spunem tare și răspicat cine suntem. Iar americanii dacă știu ceva despre România au rămas blocați pe clișeul cu Nadia și Ceaușescu, nu s-au prea schimbat din anii 90 încoace.
6. Cu siguranță ai avut parte de multe momente inedite dar și de locuri și peisaje ce ți-au tăiat rãsuflarea. Ne poți descrie câteva dintre acestea care au reușit să te impresioneze ?
Traversarea șoselei Alcan (sau Alaska Highway) mi-a oferit momente de neuitat și întâlniri tete-a-tete inedite cu animale sălbatice, de la urși Grizzly la elani, bizoni și râși. Am avut parte de o lună în pură sălbăticie. Au fost multe dăți când mi-au dat aproape lacrimile de fericire când eram acolo singur în pustiul nord american. De fapt nu chiar singur, cu animelele.
Alte momente inedite le reprezintă întâlnirile cu diverși oameni necunoscuți care îmi sunt ca niște îngeri păzitori. Unii s-au oprit să-mi dea bani în semn de apreciere pentru ce fac, alți mă invită acasă la ei, alți m-au atenționat că-mi cade portofelul cu bani și acte. M-au făcut să mă simt de parcă cineva acolo sus are grijă de mine și îmi scoate în cale astfel de caractere.
7. Călătoria ta presupune și pericol. Traversarea unor parcuri și rezervații naționale dar și a unor orașe nesigure au adus și momente mai puțin plãcute? Dacă da, te rog să ne dai mai multe detalii.
La începutul aventurii m-am temut mult de întâlnirile neașteptate cu animalele în nord dar până acum nu a existat nici un astfel de moment neplăcut. M-am speriat foarte tare când traversam parcul național Yellowstone și se făcuse noapte iar undeva în depărtare se auzea o haită de lupi. Nu s-a întâmplat nimic, dar ăla a fost un moment în care mi-a fost frică.
Primul moment cu adevărat neplăcut s-a petrecut la granița americană când prima dată am fost refuzat să intru pe teritoriul SUA, asta în condițiile în care aveam toate actele în regulă și până una alta veneam din Alaska, cel de-al 49-lea stat american. Motivul pentru refuz a fost că nu aș avea resurse financiare asupra mea și dovada lor și că aș intenționa să rămân pe teritoriul SUA. S-a rezolvat a doua zi, după ce o mână de români inimoși din Calgary, Canada m-au ajutat să pregătesc un dosar mai bazat. Toată lumea îmi povestea înainte despre Canada fiind mai deschisă decât SUA și nu prea înțelegeam diferența până la acest incident. La intrare în Canada din Alaska fusese o formalitate să intru, o formalitate încununată cu zâmbete din partea vameșei.
Al doilea eveniment mai neplăcut a fost într-un orășel la sud de Salt Lake city când seara târziu am greșit adresa gazdei și m-am trezit încolțit de 3 polițiști care m-au luat drept ultimul infractor și s-au comportat de-a dreptul drăcește. Până la urmă nu comisesem nici o crimă.
8. Din punct de vedere financiar, cum a reușit Radu să se mobilizeze pentru această aventură inedită și când estimează el ca o să ajungă la destinație?
Am organizat o campanie de strângere de fonduri pe platforma indiegogo (https://www.indiegogo.com/projects/cycle-the-americas) unde s-au strâns doar o parte din fondurile de care aș fi avut nevoie pentru realizarea expediției și a documentarului. Țin să menționez că realizez și un documentar cu un film-maker român care trăiește în Canada, Ioan Roman. El m-a însoțit în Alaska și încearcă să mă mai întâlnească și în alte locații de pe ruta #cycletheamericas în funcție de fondurile de care dispunem. În rest sunt oameni simpli care pot dona pe site-ul meu http://www.radupaltineanu.com/sprijina-cycletheamericas/
Inițial am estimat că-mi va lua 9 luni să termin întreaga expediție dar dat fiind că m-a prins iarna în America de Nord asta mi-a încetinit grozav avansul și am cel puțin 2 luni întârziere. Sper să ajung la destinație cel mai târziu la sfârșit de iulie 2016. Asta și fiindcă proiectul mai prevede și două ascensiuni pe cei mai înalți vulcani ai Americii de Nord și Sud, vf. Orizaba (5631 m) în Mexic și vf. Oyos del Salado (6893 m) în Chile.
9. Ce ne poți spune despre oamenii pe care i-ai întâlnit pânã acum. Există culturi sau obiceiuri care crezi cã ar putea să îmbunătățească stilul de viață al românilor?
Oamenii pe care i-am întâlnit până acum au fost ca niște îngeri păzitori. Cred că această călătorie nu ar fi posibilă fără ajutorul oamenilor pe care îi întâlnesc pe traseu. Mulți îmi oferă cazare și sunt extrem de ospitalieri. Unii mi-au oferit și bani și mulți alții voie bună. De la fiecare am câte ceva de învățat și fiecare este un caracter diferit. Nici călătoria nu ar fi așa interesantă fără acești oameni pe care îi întâlnesc.
Cred că românii au multe de învățat și de la canadieni și de la americani, fiindcă până acum în expediția aceasta am călcat doar în aceste două țări. Dar au tot la fel de multe aspecte de care m-aș feri. Noi avem acel spirit balcanic și o complexitate incredibilă la care eu personal țin mult. Canadienii și americanii sunt extrem de predictibili și de globalizați, nu văd “scurtăturile” așa cum o facem noi. Pentru ei regulile sunt sfinte. În schimb sunt extrem de deschiși spre tot ce înseamnă aventură, încurajează activități prin care oamenii vor să-și depășească limitele. Și știu să fie o comunitate, un colectiv, ceea ce noi românii de abia începem să învățăm cât de important este. Ei înțeleg că a fi american sau canadian nu înseamnă doar drepturi ci și îndatoriri. Fiecare știe să-și joace rolul acolo în societate și de cele mai multe ori fără a căuta un câștig material.
10. În încheiere, vrem să le transmiți un mesaj celor de acasă ce citesc acest interviu.
Urmați-vă visele cât de nebune vi se par. Ele chiar devin realitate! Și haideți să credem mai mult în brandul nostru de țară. Chiar suntem foarte faini din multe puncte de vedere.
