Sunt un om simplu: îmi plac lucrurile gratuite și femeile drăguțe, sexi. Pentru cele din urmă am zis că trebuie să ajung la balul Media Empire. Este doar un nume pompos care trebuia să acopere balul a trei facultăți: Biologie, Chimie și Jurnalism și Științele Comunicării. Le-am amintit în ordine alfabetică, deși Jurnalismul a avut cei mai mulți oameni și în sală, și printre concurenți. Probabil știi deja stereotipul: Jurnalismul are fete și sunt drăguțe, pe când Politehnica nu prea.
Pe cât de multe fete sunt, pe atât de mare este și dezinteresul studenților la Universitate față de ceea ce pregătește facultatea lor pentru ei. Așa s-a ajuns, în urmă cu un an, la un bal extrem de trist al FJSC, cu foarte puțini invitați. Anul acesta au încercat să echilibreze totul cu suport logistic și resurse umane de la Biologie și Chimie.
El a fost student la Biologie care a ajuns cântăreț la Românii au talent. A venit să cânte și pentru actuala generație, poate îi inspiră. Fotografii de Ovidiu Udrescu
Clubul se poate să fie unul dintre cele mai proaste din București și trebuie s-o spun încă de la început, ca să nu mă încurce după. E situat între Obor și Ștefan cel Mare, băgat într-un bloc, prețurile sunt mari (dacă ești student, jurnalist sau 70% din populația României), iar barmanii au prostul obicei de a arunca cu șervețele în aer.
Asta pare o chestie nesemnificativă, față de alea cu plasarea și cea financiară, dar dacă ai pantofi cu toc, ca majoritatea fetelor prezente, te trezești constant cu un mănunchi de hârtii mototolite, pe care le cari după tine dintr-un colț în altul.
De fapt, singura chestie OK cu locul ăsta e că ești privit cu un oarecare sictir și respect, dacă spui că ai fost acolo.
Pe scenă au defilat studenți, studente și talente, pe jos au zăcut șervețelele.
Eu am intrat gratis, dar nu pentru că aș fi acel tip de om care nu plătește, ci pentru că am fost acel tip de om care a intrat pe altă parte. Din greșeală, serios! De când am dat cu ochii de loc, am bănuit că e ciudat să intru pe undeva în spatele barului, gata-gata să-mi rup picioarele și gâtul de o perdea de mărgele, dar am presupus că face parte din eveniment.
Nu făcea, dar n-am plătit. Voi încerca să nu uit această parte esențială. De banii aceia am băut două beri jumate.
Momentul „Doru Octavian Dumitru‟ cu jurnalistul de Facebook
Dacă n-ai deschis prea târziu Facebook, există Lucian Mîndruță pe el. El a fost invitat și la balul acesta pentru că undeva în istoria presei a fost și el jurnalist. Asta și faptul că pare un tip simpatic, pe care să îl inviți la petreceri cu fete semi-dezbrăcate, când nu dorește să scoată refugiații și șomerii din țară.
Mîndruță a ajuns târziu, a plecat devreme și minutele lui de grație au fost pe scenă, unde a vorbit studenților de la cele trei facultăți ca și cum toți erau de la Jurnalism. A spus că organizatorii i-au cerut să facă glume, dar niciuna dintre ele nu s-ar compara cu salariul de jurnalist. Apoi, le-a mustrat pe fetele care vor să-i ia locul Andreei Esca. „Esca n-a luat locul nimănui, asta ar trebui să faceți, să fiți voi, nu altcineva‟, le-a spus studenților, într-un citat aproximativ.
Lucian Mîndruță explicând ce înseamnă să fii plătit în like-uri și share-uri și cât de mult contează ele în actualul context geopoliticoeconomic. Mult! via Facebook
Poate ce am zis mai sus ți se pare un truism, dar nu-l bate pe acesta: acum nu mai trebuie să fii asuprit de mogul, redactor-șef, colegul de departament, când le spui că poți fi jurnalist pe Facebook. Spui chestii, oamenii dau like & share și cumva te îmbogățești. Eu îl cred pe Mândruță. Cu banii pe care îi face pe Facebook probabil că își susține emisiunea la radio, agenția de PR și diversele colaborări pe care le are pentru evenimente. O fi tipul ăla de om care salvează, cu un singur status pe Facebook, zeci de ziare de la faliment.
Citește și Dragă Lucian Mîndruță, între 45 și 50 de ani
Altfel, momentul acesta tărăgănat de glume, ironii și ceva realități despre presa din România a venit între alte două, care au presupus prezentarea candidaților și momentele lor artistice.
N-aș vrea să par nerecunoscător, apreciez efortul oamenilor de a se prezenta pe o scenă în fața altora, dar cred, totodată, că prea toată lumea și-a bazat numărul pe dans, cântat și încercat să spună glume.
Acesta a fost unul dintre dansurile interesante ale serii. Nu de alta, dar oamenii aceștia au muncit, dovadă și această poză de la repetiții. Alții au preferat doar un dans simplu, ceva vals și nițică horă.
Poate este o deprindere proastă la Jurnalism, oamenii se cred creativi, isteți și umoriști. Cei de la Biologie și Chimie au fost chiar decenți, s-au lăsat prezentați de moderatori. Bine, descrierile erau ceva dintr-un oracol pe care cei mai mulți dintre noi l-am ascunde sub pat. „Este născută în zodia Taur, de-aia este încăpățânată și nu se lasă până nu obține ce își dorește‟ sau „este un om generos, își ajută prietenii la nevoie și spune despre el că e timid‟ sunt două exemple ceva mai grăitoare.
Mă rog, să nu exagerez, sunt oameni ieșiți din liceu, ajunși în lumea mare - în care fumezi, bei și faci sex cât vrei (sau cât ai bani) -, dar cei de la Jurnalism chiar dau pe-afară de stimă de sine (indusă de alții).
Aceste două persoane nu sunt studente, ci make-up artistul pentru fetele de pe scenă și mama ei. Voi păstra această poză aproape de ochii mei, deoarece mă face să cred că la multe baluri cei care se distrează cel mai mult nu sunt studenții.
Fetele s-au prezentat singure, în monologuri create dintr-un mix ciudat de caterincă și autolaudă. Băieții s-au retras tăcuți de pe scenă. La fel cum se retrag când îi bagi în zona prietenoasă.
Momente artistice ca la un Revelion cu Țociu și Palade
Înainte de fazele artistice, a fost un interludiu cu improvizație. Concurenții primeau începutul, o frază sau finalul unei scenete și trebuiau s-o pună în practică. Este cam ceea ce fac lăutarii când improvizează melodii fix pentru invitați sau cam ce faci în presă, când te întreabă redactorul-șef ce subiecte ai și tu tot cauți unul care să te salveze. Rareori funcționează.
Am fost surprins oarecum de unii dintre participanți, care s-au descurcat onorabil, spre aproape lăudabil. Cei mai mulți au fost însă mediocri, dar poate nici ideile organizatorilor nu i-au ajutat. Dintre toți am reținut monologul unei fete care trebuia să se descurce pe marginea autostrăzii cu mașina în pană.
Domnișoara a uitat că e pe autostradă. A spus că s-a străduit să atragă atenția cuiva, să o ajute, și n-a reușit. Dar mai ales a uitat în ce țară se întâmpla toată treabă: România. De asta mi-am dat seama când a spus că ar mai avea vreo 200 de kilometri până în primul oraș. Ca fapt divers, nici n-avem autostradă de 200 de kilometri (A2 e pe-acolo) și nici orașele nu sunt la distanțe așa de mari între ele, ca să nu găsești o căruță sau culegători de fier vechi pe lângă un drum de-ăsta mai bun.
Altfel, fără acest umor involuntar, a părut o probă destul de tristă, chinuitoare pentru oameni. Sper că n-a contat în votul juriului.
Și că tot am ajuns la juriu, a fost compus din jurnaliști și profesori de la Jurnalism. Nu pot să nu apreciez o ironie aici. Deși a fost balul a trei facultăți, cumva imparțialitatea care caracterizează presa română a reușit să își spună cuvântul, să își facă simțită prezența, să aibă drepturi și la acest eveniment.
De multe ori, telefonul este cel care ne distrează, întristează și distrage cel mai bine. Chiar și la un bal.
Trebuia să mă prind, încă de la balul Științelor Politice, că talentele noilor studenți sunt dansul și cântatul. Sau trebuia să mă prind din momentul prezentărilor, când majoritatea fetelor au spus că ele cântă la duș. Nu m-am prins. Așa am ajuns în faza momentelor artistice în care majoritatea celor prezenți au început să cânte. Cine nu s-a descurcat la acest capitol, s-a reprofilat spre dans în diverse stiluri.
