de Marius Ghenț
Săptămâna trecută, celebra cântăreață pop Rihanna și-a lansat cel mai nou material discografic, după o gafă uriașă. Serviciul de music streaming Tidal a postat online albumul ANTI înainte de lansarea oficială. S-au împușcat singuri în picior. Ce să-i faci? Se mai întâmplă. Tot episodul m-a făcut să mă simt mai bine. Dacă și un angajat de la o companie deținută de Jay Z poate greși în halul ăsta, atunci ce fac eu când o dau în bară nu e chiar atât de grav.
În urma acestui incident, Rihanna a decis să-l ofere gratuit unui număr de un milion de utilizatori. Eu am fost printre norocoși, pentru că m-am trezit foarte devreme, și vorba proverbului: „cine se scoală de dimineață, descarcă albumul lui Rihanna moca.”
De atunci și până acum cred că l-am ascultat de cel puțin 20 de ori. E super mișto. Și nu am fost singurul. Tidal a anunțat că a fost descărcat de peste un milion și jumătate de utilizatori, și numărul streaming-urilor a trecut peste 5 milioane.
Mi-a plăcut mult materialul, și dacă nu ai apucat să-l asculți până acum, trebuie să o faci cât mai repede. Pentru mine a avut un impact extraordinar, cu toate că nu am fost în totalitatea mulțumit de el. Putea fi mult mai bun, asta-i clar. Dar m-a făcut să-mi schimb părerea legată de multe chestii din jur. Mi-a deschis ochii. Mă simt mai matur, ca și cum aș fi mers într-un pelerinaj prin niște munți din Peru, fără să mă ridic de pe scaunul din fața biroului.
În consecință, mă simt obligat să împărtășesc cu tine, dragule cititor, ce am învățat despre viață, după ce am ascultat ANTI:
1. Haosul nu e neapărat un lucru rău
Dacă vrei să auzi melodii pop una după alta, cu versuri despre party, iubire, party, diamante și mai mult party, ANTI nu e pentru tine. Știu că sună ciudat, fiind vorba de un album de la Rihanna, dar așa e. Există hit-uri, da, dar foarte puține. Cred că doar single-ul „Work” și „Kiss it Better” ar avea șanse să ajungă la radio. În rest, e un haos total. Foarte multe piese par nefinalizate, cu o durată ce variază de la un minut la șase minute. Asta ar putea da impresia unui proiect făcut fără osteneală, și într-adevăr, unii critici au rămas dezamăgiți de lungimea pieselor. Din punctul meu de vedere, ăsta e tripul Rihannei, și ar trebui să apreciem că merge într-o altă direcție. Vrea să experimenteze. Are doar 27 de ani, dar o experiență de 10 ani în muzica pop. S-a săturat și ea să facă același lucru în repetate rânduri. Eu sunt cu tine, Riri, cu toate că aș fi vrut să aud niște bangers:
2. Schimbarea nu e întotdeauna plăcută
E ok să experimentezi, și să bagi piese de un minut și un eco, dar nu m-ar fi deranjat să ascult și niște hit-uri uriașe. E Rihanna, pentru numele lui Dumnezeu. Schimbarea nu e întotdeauna plăcută, și în cazul ei e mai mult o fază de „hit-and-miss”. Îmi place că vrea să experimenteze, dar trebuie să o facă într-o proporție mai echilibrată. În comparație, The Weeknd a făcut-o cum trebuie. A trecut de la solist RnB întunecat la vedetă pop cu noul album, într-un mod natural. Ai piese mega deprimante, cu care ne-a obișnuit de pe mixtape-urile lui, și hit-uri de radio ca „I Cant Feel My Face” sau „In The Night”. La Rihanna trecerea asta pare prea forțată, ceea ce mă lasă rece. Apropo de asta:
3. Aparențele sunt înșelătoare
Niciun single lansat înainte de album nu a ajuns să fie inclus pe materialul final. Nu te aștepta să auzi „FourFiveSeconds”, „American Oxygen” sau „BitchBetterHaveMyMoney” pe ANTI. Au dispărut în eter, fără nicio explicație. Și e ciudat, pentru că ele prevesteau un album poppy, și mă așteptam la ceva asemănător. Am fost înșelat.
4. E ok să greșești, indiferent de vârstă
Una dintre cele mai bune piese de pe album e „ Same Ol Mistakes”, în care vorbește despre cum se simte o persoană nouă, care e și o aluzie la stilul întregului album, dar care face aceleași greșeli ca-n trecut. Nu contează vârsta, că tot o să faci prostii. De multe ori m-am simțit exact la fel, și nu știam ce-i în neregulă cu mine. Aparent, e un sentiment universal. Pe care nu-l simte doar Riri:
5. Oamenii deștepți fură, nu copiază
Picasso a spus la un moment dat că „artiștii buni copiază, dar artiștii mari fură”. Rihanna probabil a văzut citatul undeva pe Instagram și s-a decis să-l folosească la modul practic. Piesa „Same Ol Mistakes” e scrisă de Kevin Parker, de la trupa Tame Impala. Nimic anormal până acum, orice artistă pop cântă piese scrise de altcineva. Diferența e că piesa originală a ieșit în iulie 2015, pe albumul „Currents”. Rihanna a auzit-o și s-a decis să facă un cover. Mă rog, cover e mult spus pentru că e aproape IDENTICĂ cu originala. Pe bune, doar vocea e schimbată.
6. Toate dispar cu un sărut
Nu pot să fiu supărată pe ea când ascult „Kiss it better”. Poți să furi și articolul ăsta și să-l pui pe următorul tău album. Îți dau totul, Riri.












































