de Rodica Cusu
Iubesc să descopăr singură pe Youtube cântăreți sau trupe noi care chiar au talent și emană vibe-uri pozitive prin munca lor. Se simte că nu o fac pentru faimă sau bani și chiar le iese bine. Am dat peste tipa asta, Aurora, care e din Norvegia, are 19 ani și anul acesta își lansează primul album. Are un site http://www.aurora-music.com/warriors-and-weirdos/ și mi se pare adorabil că își numește fanii “warriors and weirdos” pentru că într-un fel ăsta e modul cum s-ar descriea ea și în felul asta își aduce publicul mai aproape.
Are o voce subțire, după mine destul de aparte, un stil visător și oarecum copilăresc. În unele melodii te face să te gândești la trecut, la copilărie și la anumite momente speciale, iar în altele dimpotrivă, te aruncă înainte cu un val puternic și arzător de viață și energie. Totuși, cam toate au în comun un aer gânditor, misterios, creat poate și cu ajutorul videoclipurilor, sau doar din cauza versurilor și cum se potrivesc cu vocea ei puțin pierdută.
Mesajele transmise sunt de obicei despre dragoste, importanța ei, despre depășirea unor anumite momente în viață, modul în care simțim anumite lucruri și felul în care muzica ne poate ajuta să ne eliberăm de stările de tristețe, pe care adesea ne este frică să le simțim sau să le înțelegem. Natura este un element important pe care o să îl regăsiți peste tot, de la videoclipuri, în care surprinde tot felul de miniaturi dintr-o pădure, fie că e un strop de rouă sau o pânză de păianjen, sau peisaje încețoșate care dau în sferă unui univers magic, până la versuri și motive artistice.
Unul dintre videoclipurile ei recente, nu conține tocmai o melodie, ci mai mult o descriere a vieții ei, de ce, cum și când scrie o melodie și mi se pare foarte interesant să ai un “insight” din mintea acestei fete, care se simte ca în Alice în Wonderland și care își trăiește un vis pe care nici nu-și amintește că l-a visat :
Și dacă tot vorbim de vise, am dat peste o poză din carnețelul ei în care povestește un vis: ”Weirdos and Warriors, tonight I had the strangest dream. I was floating on a river in a giant kettle! It was very strange but I think I liked it more than I would’ve liked waterskiing. Btw anyway I’m having a show tonight wish me luck.-Aurora”
Am considerat relevant acest lucru tocmai prin simplitatea faptului că postează lucruri de genul, că are această atitudine senină, deschisă și prietenoasă de a privi lucrurile și de aceea cred că ea e un model bun atât pentru muzica ei, cât și pentru mentalitatea ei.

Sursa foto: www.facebook.com/iamAURORA












































