de Ana Stan
Nu știu exact cum se încep în mod clasic recenziile, pentru că de obicei merg după simțul meu cineatic, așa că nu judecați incipitul prea aspru. Am văzut „Heathers” anul asta, de fapt anul trecut că acum e 2016, când mi-a apărut la sugestii pe IMDB de la ”all time favourite” „Mean girls” (primul film, evident).
„Heathers” e o combinație de umor negru la care nu știi dacă să râzi sau nu și o dramă adolescentină, revitalizată de zeița Winona Ryder de 17 ani și de frumușelul Christian Slater, combinat pe vremea aia cu antagonista Heather (una dintre ele). Acum că mâța e afară din sac, da, sunt mai multe Heathere, de unde și numele filmului care cred că a fost ușor de ales. Dar foarte inspirat, de altfel.
Așadar, sunt Heatherele, un fel de plastice ale anilor 80’ (cu păr vâlvoi și bureți la umeri) și Veronica, realista prinsă în jocul de putere tipic liceului. Asemeni tuturor dramelor hollywoodiene, Veronica e atrasă de ciudatul din curtea școlii, J.D., razvrătitul care știe că ea e mai presus de autolimitarea artificială de care dau dovadă narcisiștii care conduc despotic liceul cu topping de tiranie.
În jocul lor de detronare a blondei Heather, o ucid, mai mult din neatenție, mai mult din voința subconștientului. J.D. își păstrează sângele rece (că doar e bad boy) și propune să însceneze o sinucidere. Cei doi, Bonnie and Clyde, își continuă seria de omucideri-sinucideri, până când Veronica realizează că poate să își treacă în C.V. că e și criminală. Legătură dintre ei se rupe. Totuși, nu vreau să zic mai multe pentru că aș tăia semnificativ din suspans și, implicit, din sati-rama (satiră-drama) finalului, fructuos pentru cei ce supra-analizează și își pun un kilogram de semne de întrebări.
Pe lângă surpriza finalului, „Heathers” e un film captivant, vechi, cu aplicabilitate și în ziua de azi pentru mine, mai ales de luni când încep liceul. Deși aparent superficial, filmul arată felul în care funcționează o societate de bază, în special fluiditatea paturilor sociale și lupta dintre clasa mijlocie care vrea să ajungă de gradul întâi, ca mai apoi să se comporte asemeni asupritorilor de dinainte.
În fond, care e diferența între un licean și omul matur care se învârte în societate? Lumea e precum adolescentul care n-a învățat încă să se orienteze fără reperele mitologiei în mijlocul căreia și-a petrecut copilăria.
