Și Oscarul pentru „Cel mai bun actor în rol principal” merge cătreeee … Leonardo DiCaprio în „The Revenant”! ÎN SFÂRȘIT, am spune! A fost nevoie de numeroase roluri remarcabile, șase nominalizări la Oscar și o „ceartă” zdravănă cu un urs ca acesta să-și câștige premiul mult dorit și meritat.
Tot Internetul a așteptat cu sufletul la gură marele moment și a trăit alături de Leo emoțiile, bucuria și, mai ales, sentimentul de ușurare când s-a anunțat rezultatul. Valuri de mesaje de felicitare au curs unul după altul, însă, DiCaprio trebuie felicitat nu doar pentru talentul său deosebit, ci și pentru mesajul transmis în cadrul discursului de aseară.
Actorul a ținut să ne amintească de o problemă care nu va dispărea prea curând dacă nu vom lua măsuri în privința asta:
„Schimbarea climatică e o problemă reală și se întâmplă chiar acum. E cea mai teribilă amenințare cu care se confruntă specia noastră. Haideți să-i acordăm planetei noastre importanța pe care o merită, la fel cum i-am acordat și eu importanța cuvenită acestei seri.”, a afirmat actorul.
Declarația sa ne face să-l apreciem și mai tare acum. Leo, you’re the king of the world! Ăsta e momentul tău, așa că bucură-te de el cum se cuvine!
Sursa foto: dailymail.co.uk












































