Între 4-7 august îți dăm întâlnire la Untold, powered by Kiss FM, unde cei mai buni 5 DJ din lume vor lua scena în primire și se vor dezlănțui: Dimitri Vegas & Like Mike, Armin van Buuren, Hardwell, Martin Garrix și Tiesto!
Dimitri Vegas & Like Mike, duo-ul care domină în prezent industria muzicii electronice, au deschis prima ediție a festivalului Untold 2015 cu un show incredibil. Căldura cu care au fost întâmpinați de fani i-a determinat pe cei doi DJ să-și prelungească șederea în România cu 2 zile și să își dorească să revină pe scena festivalului, rezervându-și încă de anul trecut calendarul pentru Untold 2016.
Dimitri Vegas & Like Mike sunt apreciați pentru felul în care combină în showurile lor elementele de live, DJ și MC cu care energizează publicul la marile festivaluri ale lumii. Printre cele mai importante premii pe care aceștia le-au câștigat se numără Best Breakthrough Act în 2013 la International Dance Music Awards (IMDAs) și Best European DJ’s în 2014 și 2015, precum și titlul de No. 1 DJ in the world, conform DJ MAG Top 100.
Punem pariu că va fi o atmosferă foarte tare, iar timp de patru zile o ținem într-o petrecere continuă! Ia-ți gașca și hai și tu!












































