Știți cum în cele mai vechi timpuri oamenii apelau la oracole atunci când luat decizii importante pentru viața lor? Și-acum se întâmplă asta, fiindcă oracolele există și-n ziua de astăzi, numai că ele stau sub un singur nume: Google, motorul de căutare care deține răspunsurile tuturor întrebărilor noastre.
Ce-i drept, felul în care funcționează Google îi descoperă o latură feminină: are o părere despre orice și-ți completează propozițiile de zici că citește minți. :))) Gata, gata, a fost o glumă! Știm că ghicitul acesta se bazează, de fapt, pe căutările oamenilor. Iar unele nu ne mulțumesc întotdeauna.
Sergiu și Andrei au vrut să vadă ce zice Google despre moldoveni, ardeleni, olteni și bucureșteni. Iată rezultatele:
1. Moldovenii sunt…
...nespălați. Păi e frumos să generalizezi așa? Nu e ca și cum s-ar fi dus la fiecare moldovean în parte și ar fi verificat. Andrei (moldovean la origine) are niște sugestii pentru Google: „Moldovenii sunt... prea curați” sau „Moldovenii sunt... obsedați de igienă.”
...peste tot. Moldovenilor li s-ar potrivi imnul Rapidului cu „suntem peste tot acasă". Măcar cu afirmația asta Andrei a fost de acord, ba chiar a adăugat că știe el, din surse sigure, ce au găsit primii cosmonauți care au călcat pe lună: un moldovean făcând țuică.
2. Ardelenii sunt...
...superiori. Asta e dovadă clară că-s mulți ardeleni pe net.
…înceți. Or fi ei înceți, dar au internet rapid. În cazul în care vrei să cauți „ardelenii sunt înceți”, Google îți găsește în 0,65 de secunde 4800 de pagini web și arată și viteza acolo numai ca să le facă în ciudă ardelenilor.
3. Oltenii sunt…
...șmecheri. Șmecheria s-a născut la sat. La un sat din Oltenia.
...răi. Probabil că Google se gândește la Alex Velea. Oltean e, șmecher e și e și bad boy. (deși l-a cam cumințit Antonia, acum că defectul lui e doar ea, #știicezic?)
4. Bucureștenii sunt...
...olteni. Whaaaat?
...sunt olteni sau munteni?. Ei bine, Google și-a cam prins și el urechile aici, fiindcă are o dilemă.
S-ar putea ca Sergiu să știe răspunsul că doar el s-a născut în București: „Suntem olteni și munteni, dar în mare parte suntem moldoveni, care s-au mutat aici de vreo 2 generații.” :)))












































