de Radu Nicolae
Născut și crescut în București, n-am avut niciodată experiența de cămin. M-am gândit să mă duc la facultate prin Sibiu, Cluj sau Brașov. Ba chiar am cochetat cu ideea de a studia în altă țară. Într-un final, am rămas în capitală. Nu regret. Iubesc Bucureștiul mai mult decât orice oraș pe care l-am vizitat sau despre care am citit. Am avut colegi la marketing și am colegi și la jurnalism, care vin din provincie și au păreri foarte diversificate despre locuitul la cămin. Unora le place, altora nu, unii se descurcă, alții nu-s foarte organizați. Cei mai mulți, însă, acuză dorul de casă și faptul că e nașpa la cămin. Repet, n-am avut experiența asta, dar am avut luni întregi petrecute departe de casă și m-am simțit grozav. La jurnalism sunt anul întâi, deci și colegii mei sunt în București de puțintel timp.
Eu încă locuiesc cu părinții, dar abia aștept să mă pot pune pe picioare și să mă mut, adică să plec de acasă fără s-am nevoie de prea multe de la ei. Abia aștept! Iată de ce aș vrea să locuiesc singur, fie la cămin, fie-ntr-o garsonieră închiriată:
Poți ajunge acasă la orice oră vrei, fără să deranjezi somnul nimănui.
Ți s-a întâmplat să ieși la bere cu prietenii și să te întorci cu surle și trâmbițe pe la cinci dimineața? Neintenționat, evident, dar te mai împiedici de una, alta. Apoi se trezesc părinții, iar tu trebuie să le dai o explicație pentru zgomotul pe care l-ai făcut, să le spui de ce ai stat atât și de ce miroși a distilerie. Zgomotul, mireasma, și stâlcitul ‘Hei, scuze că v-am trezit’ ar trebui să fie îndeajuns, părerea mea.
Te responsabilizezi mult mai bine și mai repede atunci când ai un buget limitat.
Să zicem că ai tăi îți trimit o sumă de bani pentru 30 de zile la începutul fiecărei luni. Prima tranșă, cel mai probabil, o vei sparge integral pe plăcerile studenției (care-or fi ele), iar apoi mănânci de pe la prieteni și te milogești de părinți să-ți mai trimită măcar de-o pâine. Știi vorba aia care spune că nimeni nu se învață minte până nu se dă singur cu capul? E, se aplică. Doar dacă nu ești vreun desfrânat, în a doua lună îți vei calcula fiecare bănuț în parte, poate chiar îți vei face un plan scris despre cum vei cheltui fondurile.
Asculți ce muzică vrei tu și cât de tare vrei tu. Cu o limită, aproape sigur ai vecini.
Pe mine mă apucă diverse toane. Acum ascult o sonată de vioară, după, un metal greu. Pe mama o înnebunesc ambele, dacă-s la un volum peste limita suportată de ea. Singur fiind, mi-aș face griji doar pentru vecini, de care, oricum, mă despart mai mulți pereți decât dacă aș locui cu ei în casă.
Poți aduce oricând prieteni la tine.
Mi-a plăcut mereu să fiu gazdă. Ai mei mă lasă să aduc oameni în casă. Dar nu acceptă limbaj licențios, prea mult fum, sau prea multe beri. Lucruri pe care le consider de bun simț, să ne-nțelegem. Dar ce faci când ție și găștii vi se întâmplă să aveți o adunare care să conțină tocmai cele trei elemente menționate mai sus? Nu c-am face-o zilnic, dar și ăsta-i un motiv pentru care m-aș muta de la părinți.
Ai învăța să-ți organizezi viața, pas cu pas.
La un moment dat, chit că nu la douăj’ de ani, tot trebuie să părăsești moșia. De ce nu când ești foarte tânăr? La vârsta mea, consider că încă-mi permit anumite greșeli legate de gestionarea traiului. Adică, ar fi nasol ca la 29 de ani să n-ai habar unde-ți plătești factura de net, sau cum se schimbă o siguranță, zic. E bine să întâmpini dificultăți de genul când ești încă necopt, să se poată spune: ‘E tânăr, bine că măcar încearcă.’. Grijă mare la siguranțe!
Ai ocazia să-ți faci părinții să se simtă mândri și împliniți.
La mine în cameră e, în general, dezordine. Mă relaxează teribil gândul că, o dată pe săptămână, vine cineva să ne ajute la curățenie. Sunt mereu certat pentru dezastrul de la mine din cameră, iar eu mă apăr spunând că dac-aș locui singur n-ar fi așa. Poți să nu mă crezi, n-am de ce să fiu afectat, propriii mei părinți nu mă cred. Dar eu știu. Știu că m-aș descurca. Sunt sigur. Trebuie. Visez cu ochii deschiși ziua în care vin ai mei să mă viziteze, așteptându-se la un soi de Armaghedon, doar ca să găsească locul la fel cum era după ce a fost mobilat și să nu miroasă a proaspăt zugrăvit, ci a mâncare gătită.
Sigur, e mișto să-ți spele părinții hainele, să fie alarma ta personală în fiecare dimineață, să ducă ei gunoiul etc. iar tu să mai ajuți pe ici, pe colo, dacă faci măcar asta. Dar, cu cât trec anii, o să te obișnuiești așa și cu atât mai greu vei reuși să te adaptezi la un stil de viață semi-independent (în cazul în care-ți plătesc ai tăi chiria sau șederea la cămin). La fel ca și la subiectul ‘De ce prefer o relație stabilă?’, aș scrie foarte, foarte mult despre motivele pentru care m-aș muta singur, dar mă voi opri aici.
Sursă foto http://www.theenquirer.co.uk/
