de Marius Ghenț
Kanye West, cel mai celebru egomaniac histrionic și dus cu pluta artist de pe pământ, a anunțat vineri că noul lui album e în sfârșit disponibil pe toate magazinele de muzică online. Chiar și pe platformele de streaming. Toată lumea a deschis o șampanie și s-a bucurat că în sfârșit vor putea asculta, legal, The Life of Pablo, cu toate că materialul a fost lansat oficial în 14 februarie pe Tidal, serviciul de streaming achiziționat acum un an de tovarășul lui Jay Z.
Anunțul i-a luat prin surprindere pe fanii lui Yeezus, pentru că rapperul a declarat înainte că noul lui opus nu va fi disponibil niciodată pe alte site-uri în afară de Tidal și nu va putea fi descărcat cât timp trăiește și insultă pe toată lumea. Ei bine, aparent și-a schimbat părerea, sau, cel mai probabil, a fost presat de casa de discuri să-l lanseze peste tot, să scoată bani din proiect. Nu cred că s-a supărat, din moment ce are datorii de 53 de milioane de dolari.
Eu am ascultat deja al optulea material discografic din cariera rapperului de cel puțin 53 de ori. Arogant sau nu, tipul se pricepe la sunete și merită să-i dai o audiție, dacă tot e peste tot. În plus, m-am decis să fac și un mic ghid despre The Life of Pablo, ca să știi la ce să te aștepți de la el:
1. E bipolar, la fel ca și autorul
Toată lumea știe că Kanye West și-a pierdut mințile. Uită-te peste mesajele lui de pe Twitter. Zici că-s declarații unui om care vorbește cu frunzele și se supără când nu-i răspunde. Nu e nimic rău în asta, dacă ar căuta ajutor, dar nu o face. Preferă să se înconjoare cu oamenii care-i zic cât de genial e. Nu-i ok. Și treaba asta se vede. Versurile variază de la „uite cât de tare sunt” până la „dacă se desparte femeia de mine o să mor.” Fuge dintr-o extremă în cealaltă. Vorbește despre cum un văr de-al lui i-a furat un laptop unde avea o tonă de înregistrări video cu el și alte tipe, după care i-a cerut 250.000 de dolari ca să nu publice clipurile. E greu să fii Kanye.
2. E fragmentat
Pe tracklist apar piese care au o lungime standard de trei, patru sau cinci minute, lângă bucăți mult mai scurte de două minute și skit-uri de câteva zeci de secunde. Treaba asta face audiția să fie foarte fragmentată. Nici nu intri bine în pita piesei că deja se schimbă. E o chestie foarte frustrantă pentru că îți dă impresia că asculți un material incomplet. Are o idee, o pune în practică dar nu o duce la bun sfârșit. Fuge repede la alta. Astea-s simptome de ADHD.
3. A fost modificat de mai multe ori
Versiunea pe care o să o auzi tu pe Apple Music, iTunes, Deezer, Google Play și toate celelalte platforme online o să fie un pic diferită decât cea lansată pe 14 februarie. Majoritatea pieselor au fost remixate, remasterizate și modificate destul de mult. La unele, diferența nu e chiar atât de stridentă. Un sunet în plus, o tobă cu efect peste un vers, un reverb la voce, chestii de genu. Dar există și compoziții care au trecut printr-un makeover destul de radical, cum e cazul piesei „Wolves”, care a fost relansată în colaborare cu Sia și Vic Mensa. Sună mult mai bine. De fapt, tot albumul e mult mai cizelat deci e bine că intri în contact cu el la o lună și după lansarea de pe Tidal. Dar sunt șanse mari ca și versiunea asta să fie schimbată:
4. Și probabil că nu o să fie finalizat niciodată
Kanye West a spus că The Life of Pablo e un experiment artistic în continuă mișcare. Pentru că internetul îi dă șansa să facă asta. Dacă el vrea să mai adauge o piesă, așa o să facă. O pune pe net și gata. Și da, știu, nu mai putem să-l luăm în serios pe Kanye, din moment ce a zis atâtea lucruri și apoi a dat înapoi, dar mie-mi place ideea asta de a schimba constant un album. E o chestie avangardistă și s-ar putea să dea naștere unui trend în rândul artiștilor. Să sperăm.
5. E un album de gospel, dacă biserica ar fi un club
Rapperul a mai spus că e un album de gospel. Are dreptate, pe de o parte. O temă generală care apare cam prin toate piesele de pe album e religia. Mai exact, credința lui Kanye West în creștinism. Știu, nu pare credinciosul model, și chiar nu e, dar măcar face eforturi, cu toate că nu se vede. Chiar și el o spune. Cumva își folosește credința ca scuză pentru comportamentul lui de păcătos. Și aici intervine dualitatea lui patologică. Pe de o parte îl iubește pe Dumnezeu, strigă în gura mare asta, dar apoi vorbește despre droguri, sex, violență și toate activitățile din cealaltă parte a spectrului moral. În consecință, nu poți să spui că e un album 100% gospel, pentru că nu e doar despre credință. E 50-50. Din nou, e clar că e bipolar.
6. Spune că ar vrea să facă sex cu Taylor Swift
Știi, dacă tot poate să-l modifice și să scoată sunete și versuri ca și cum ar alege legume din magazin, ai crede că ar vrea să renunțe și la partea cea mai controversată din tot materialul, nu? Adică versul ăla în care zice că ar putea să i-o tragă lui Taylor Swift. Pentru că e căsătorit cu Kim și are doi copii. Dar nu, nu ar fi Kanye. Așa că l-a lăsat acolo bine mersi. Să nu te schimbi niciodată, Yeezus.
7. E genial
Cu toate astea însă, merită să-l asculți, pentru că genial. Are o tonă de chestii negative, dacă e să te legi de fiecare chestie în parte. Dar dacă privești produsul în ansamblu îți dai seama repede că tipul chiar e talentat. Are o ureche extraordinară când vine vorba de beat-uri și de colaboratori. Au mai scăzut calitățile lui de rapper, dar dacă asculți „No More Parties in LA” îți dai seama că nu stă rău nici când vine vorba de rime. Și cine știe? Poate peste câțiva ani abordarea fragmentată, conținutul controversat, modificarea constantă a pieselor și dualitatea ideilor exprimate vor fi văzute ca o chestie revoluționară. Toată lumea a spus că albumele 808s And Heartbreakes și Yeezus sunt praf când au ieșit pe piață. Acum le considerăm opere de artă. Omul e un vizionar, cu toate defectele lui.
